ICCJ. Decizia nr. 9946/2006. Civil
| Comentarii |
|
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 1 iulie 2002 E.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata R.N.P. R. D.S. Vaslui, anularea deciziei nr. 193/8 din 23 mai 2002.
în motivarea contestației s-a arătat că reclamanta nu este de acord cu suma oferită de intimată pentru imobilul revendicat. Această valoare este derizorie raportată la starea imobilului, iar modalitatea măsurii reparatorii prin echivalent nu se impune în situația reclamantei. Restituirea în natură este posibilă pentru că lucrările la imobil au fost făcute cu caracter de întreținere și i-au modificat fațada.
Prin sentința civilă nr. 989 din 30 iunie 2003 Tribunalul Vaslui a admis contestația, a desființat Decizia nr. 193/8 din 23 mai 2002 a directorului D.S. Vaslui și a restituit în natură reclamantei casa de locuit și terenul liber situate în localitatea Epureni, județ Vaslui. A fost obligată pârâta să evalueze terenul ocupat de construcțiile noi și utilități cât și construcțiile demolate și să decidă cu privire la aceste bunuri notificate de reclamantă conform Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul actual nu este un imobil nou față de cel preluat, astfel că în mod greșit s-a procedat la respingerea cererii de restituire în natură.
Față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost restituite în natură clădirea C1 și terenul aferent împrejmuit. Cât privește terenul silvic și terenul arabil, acestea nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât au făcut obiectul cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997.
Terenurile pe care se află construcțiile noi definitive ale pârâtei și utilitățile cu aleile de acces situate în afara împrejmuirii clădirii C1 sunt ocupate. Or, din dispozițiile Legii nr. 10/2001 rezultă că se restituie numai terenurile libere. Pentru terenurile care nu pot fi restituite în natură și construcțiile demolate urmează ca deținătorul să reanalizeze situația și, în limitele de competență, să evalueze și să facă ofertă corespunzătoare.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 78 din 7 noiembrie 2003 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul reclamantei și a dispus restituirea către aceasta și a suprafeței de 1386 mp teren arabil, individualizat în schița anexă la raportul de expertiză. A fost respins apelul declarat de D.S. Vaslui și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că terenul de 2,7 ha solicitat de reclamantă este situat în intravilanul comunei Epureni, în jurul fostului conac al familiei E. Din această suprafață numai o parte este teren cu destinație forestieră, restituirea lui făcând obiectul Legii nr. 18/1991. Curtea a constatat că o suprafață de 1386 mp teren arabil, delimitată în anexa nr. 1 la raport prin punctele 2-13-14-15-1-2, nu se încadrează în categoria terenuri forestiere și nu există nici un impediment pentru restituirea în natură.
Este necontestat că pârâta a realizat lucrări importante la casă. Condiția excluderii de la restituirea în natură este, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ca imobilul să fi fost transformat, astfel încât să devină un imobil nou. Această condiție nu este însă îndeplinită în cauză.
Terenul liber aferent construcției nu este exceptat de la restituire. Pentru ca acestui teren să nu-i fie aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 pârâta trebuia să demonstreze că este teren forestier, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 18/1991.
Decizia instanței de apel a fost recurată de ambele părți.
Recursul reclamantei vizează, în esență, următoarele aspecte:
Cifra de 1386 mp, teren restituit reclamantei, nu reprezintă mărimea suprafeței restituite ci numărul de parcelă cadastrală.
Terenul denumit de către intimată "pepinieră" nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 1/2000, astfel încât și acest teren trebuie restituit în întregime, ca de altfel întregul teren din jurul casei.
Ca și instanța de fond, instanța de apel a apreciat greșit componența imobilului ce a format obiectul notificării. Au separat artificial casa propriu-zisă de terenul din jurul casei, făcând aplicări greșite ale legii.
Instanțele nu au analizat toate probele administrate și nu s-au pronunțat asupra valorii lor juridice.
Prin recursul său, pârâta a criticat hotărârea instanței de apel pentru următoarele motive, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
în mod greșit instanța de apel a considerat că terenul aferent clădirii retrocedate nu se încadrează între cele la care se referă art. 24.2 lit. B) din Legea nr. 1/2000. Indiferent cum au intrat aceste terenuri în fond forestier, potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1996 pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condițiile Legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate fondul forestier național.
în mod greșit a interpretat instanța faptul că numai terenurile cu destinație forestieră sunt exceptate de la reconstituire potrivit Legii nr. 1/2000, deoarece art. 24 din Legea nr. 1/2000 se referă și la alte terenuri care fac parte din fondul forestier național.
Terenul în litigiu fiind inclus în amenajamentul silvic al ocolului silvic Epureni constituie fond forestier, fiindu-i aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
întrucât terenul este un bun principal și este exceptat de la reconstituire, clădirea ca bun accesoriu nu putea fi restituită.
Prin întâmpinări, atât reclamanta cât și pârâta au solicitat respingerea recursului celeilalte părți.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, înalta Curte a reținut următoarele:
1. Cât privește recursul reclamantei, nu a putut fi primită critica privitoare la analiza greșită sau incompletă a materialului probator administrat în ce privește alcătuirea imobilului.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac, prin intermediul lui pot fi formulate critici numai în limitele impuse de legiuitor. Or, art. 304 C. proc. civ. nu prevede printre motivele de nelegalitate a hotărârii, care să justifice admisibilitatea recursului, aprecierea greșită a probelor sau ignorarea acestora.
De asemenea, nu este întemeiată critica privitoare la nerestituirea terenului numit "pepinieră", instanțele de fond reținând în mod corect faptul că regimul juridic al terenurilor forestiere este înscris în Legea nr. 18/1991, astfel încât, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate constitui obiect al măsurilor reparatorii reglementate de această lege.
Este întemeiată însă critica privitoare la întinderea suprafeței de teren ce urmează să-i fie restituită reclamantei în natură. Astfel, cifra 1386, indicată în anexa la raportul de expertiză, nu desemnează întinderea suprafeței de teren ci numărul de parcelă cadastrală. De vreme ce prin hotărârea instanței de apel s-a dispus obligarea la restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 1386 mp, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și hotărârea va fi modificată în sensul că i se va restitui reclamantei și diferența de teren de 1474 mp;
2. Recursul pârâtei nu este întemeiat.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că în cadrul suprafeței de teren care a aparținut autorilor reclamantei există mai multe categorii, cu regimuri juridice diferite. Faptul că recurenta deține întregul teren nu înseamnă că întreaga suprafață este teren forestier, astfel încât să nu fie posibilă restituirea.
Conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 18/1991 sunt terenuri cu destinație forestieră: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive, stâncării, abrupturi, bolovănișuri, râpe, ravene, torenți, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice.
Recurenta nu a făcut dovada că terenul restituit întrunește criteriile enunțate pentru a fi considerat că are destinație forestieră.
în aceste condiții, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 18/1991 și 1/2000, deoarece terenul a cărui restituire în natură s-a dispus nu este forestier.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei a fost respins ca nefondat, cu consecința reținerii în dispozitiv a faptului că se păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9950/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9951/2006. Civil → |
|---|
