ICCJ. Decizia nr. 9951/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 10 decembrie 2003, reclamantul E.G. cu domiciliul ales la cabinet de avocatură L.P. din București a chemat în judecată pe Primăria municipiului Timișoara prin Primar pentru anularea dispoziției nr. 2203 din 29 octombrie 2003, prin care i s-a respins notificarea 552 înregistrată la nr. D 06 x 1006027 din 1 noiembrie 2001 pentru restituirea în natură a imobilului din Timișoara, imobil compus din teren 208 mp și casă cu dependințe.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 660 din 28 mai 2004 a respins contestația și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții I.G., I.F., ș.a.
Reclamantul a fost obligat la 18.000.000 lei cheltuieli de judecată.
în considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Notificarea adresată de reclamant Primăriei Timișoara a fost respinsă prin dispoziția nr. 2203 din 29 octombrie 2003 pentru că petiționarul nu a dovedit nici calitatea de persoană îndreptățită nici dreptul de proprietate asupra imobilului, dosarul nefiind completat în termenul prevăzut de lege.
S-a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit prin contract de cumpărare încheiat în 15 iunie 1945 de G.G., în cotă de 3/7, E.G. în cotă de 2/7. Imobilul însă nu apare înscris în C.F.
S-a mai reținut că nu s-a făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel care apare consemnat în C.F. Timișoara, acesta din urmă fiind situat în str. A.
S-a mai reținut în mod egal că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al autorului său.
împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel care a fost constatat nul de Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 2547 din 15 noiembrie 2004.
Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada reprezentării sale legale de către avocat P.L. conform dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc. civ. și mai mult decât atât, a constatat că reclamantul, rezident în Israel, s-a angajat ca la venirea în țară să întocmească un mandat de reprezentare pentru avocata sa, înțelegând să ratifice toate demersurile acesteia în prezentul proces. S-a constatat că nici reclamantul nici avocatul său nu au îndeplinit cerințele art. 161 C. proc. civ.
Instanța a constatat astfel nulitatea apelului declarat de o persoană care nu a dovedit că a fost împuternicită de cel în numele căruia a sesizat instanța. Pentru a nu se crea reclamantului o situație mai grea în propria cale de atac, nu s-a putut constata și nulitatea cererii introductive de instanță.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în fapt împrejurarea că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie de reprezentare, art. 67 C. proc. civ. și art. 1546 C. proc. civ.
S-a arătat că procura generală existentă la dosar este un mandat suficient dat pentru toate actele îndeplinite de mandatara reclamantului, P.L. S-a mai acordat o împuternicire expresă la 25 octombrie 2001 de investire a mandatarei cu puterea de a acționa în fața organelor de stat și particulare pentru susținerea dreptului și intereselor reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recursul este întemeiat.
Reclamantul rezident în străinătate a introdus acțiunea alegându-și domiciliu la avocat P.L.
Conform actelor depuse la dosar (notificare și completare la notificare) la filele 4 și, respectiv, 10 din dosarul de fond, reclamantul a ales aceeași modalitate de comunicare cu organele administrative, în revendicare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reprezentarea părților în procesul civil este reglementată de art. 67 și art. 68 C. proc. civ.
Potrivit art. 67, părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Aliniatul 3 al articolului citat reglementează situația specială a persoanei care nu are domiciliu nici reședința în țară. în această ipoteză, care este întâlnită în cazul de speță, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Problema valabilității mandatului a fost pusă în discuție, în cauză, de instanța de apel. în raport de aceasta, reclamantul a depus la dosar, o "ratificare de mandat" (fila 78) în care confirmă și ratifică actele îndeplinite de avocata P.L. în numele și pentru el în revendicare proprietăților sale.
Această "ratificare de mandat" este însoțită și de o autentificare de semnătură nr. 357/2004, (depusă în dosarul Curții de apel la fila 77) emisă la 8 noiembrie 2004 de avocat-notar .D. din Tel Aviv, Israel.
Actul original poartă aplicată " Apostila" prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961.
Cu alte cuvinte prezumția, suficientă, prevăzută de art. 67 alin. (3) C. proc. civ. a fost consolidată prin înscrisul mai sus citat. Ca urmare, instanța în mod neîntemeiat a considerat că reclamantul nu a făcut dovada reprezentării sale la proces.
în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 161 C. proc. civ. pentru a se anula cererea.
Articolul indicat prevede că în situația în care instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părților sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc instanța va anula cererea.
în cauză într-adevăr la 15 noiembrie 2004 s-a acordat un termen pentru ca avocatul P.L. să facă dovada mandatului de reprezentare încheiat cu reclamantul.
Ca răspuns la obligația instituită de instanță reclamantul prin avocat P.L. a depus la dosar cu cererea de la fila 71 din 12 noiembrie 2004 ratificarea de mandat autentificată potrivit cerințelor legale incidente situației de fapt.
Se constată așadar, că reclamantul a fost legal reprezentat în cauză și deci nu se impunea anularea apelului declarat prin avocat.
Pentru considerentele arătate mai sus în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a admis recursul, s-a casat decizia nr. 2547/2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9946/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9920/2006. Civil → |
|---|
