ICCJ. Decizia nr. 9950/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 19 aprilie 2005, M.F. în calitate de curator al contestatoarei P.E.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., anularea Deciziei nr. 160 din 22 martie 2005 emisă de intimată și obligarea acesteia să emită o decizie motivată asupra notificării formulate de contestatoare.
în motivarea contestației s-a arătat că a fost depusă la Primăria Caracal, prin executor judecătoresc, o notificare pentru un imobil din Caracal. Notificarea a fost însoțită de copii după toate documentele cerute de lege. Cu toate acestea, notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1200 din 28 octombrie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația, a anulat decizia nr. 160 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S. și a dispus obligarea acesteia să emită o decizie motivată asupra notificării formulate de contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru dovedirea calității de moștenitor.
în ce privește dovedirea dreptului de proprietate al autoarei petentei asupra imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii, tribunalul a reținut că petenta nu a anexat notificării actul translativ de proprietate care să ateste dobândirea proprietății de către autoarea sa, dar au fost anexate acte juridice care atestă deținerea proprietății de către autoarea contestatoarei la data preluării abuzive.
în anexa la Decretul nr. 92/1950 a fost menționată la poziția 54 autoarea contestatoarei, astfel încât, întrucât nu s-a dovedit că aceasta deținea imobilul naționalizat cu alt titlu decât cel de proprietar, aplicând prezumția legală instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii.
S-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii este evidențiat în patrimoniul S.C. I.A.T.S.A. S.A. Pitești.
Apelul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 250 A din 11 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță a avut în vedere dispozițiile modificate și completate ale Legii nr. 10/2001 dat fiind faptul că obiectul de reglementare al legii obligă la respectarea principiului aplicării imediate a legii noi.
întrucât apelanta nu a contestat situația juridică a imobilului în litigiu și aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este lipsit de relevanță faptul că nu are calitatea de proprietar al imobilului.
Nu a putut fi apreciată ca inadmisibilă depunerea actelor în fața instanței de fond întrucât, pe de o parte, dispozițiile de drept substanțial ale legii de reparație civilă fac corp comun cu dispozițiile de ordin procedural în scopul restabilirii situației anterioare pentru persoanele îndreptățite iar, pe de altă parte, formalismul nu trebuie exagerat, forma procedurală nu trebuie respectată pentru ea însăși, ci numai dacă ea constituie o garanție pentru mai buna administrare a justiției.
Nu a fost găsită întemeiată aprecierea apelantei conform căreia dispozitivul hotărârii atacate ar fi lipsit de finalitate, întrucât nesocotirea flagrantă a legii, respectiv a unei hotărâri judecătorești nu poate fi justificată rațional.
Apelanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța a apreciat superficial probele administrate în cauză, reținând că s-a făcut dovada titlului de proprietate deținut de autorii contestatoarei asupra imobilului și calitatea procesuală activă.
Față de forma anterioară a Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. a apreciat în momentul soluționării notificării că nu s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat. Era necesară depunerea unor acte translative de proprietate care să ateste deținerea proprietății.
în mod greșit instanțele au apreciat forța probantă a înscrisurilor prezentate în raport de prevederile art. 24 alin. (1) care nu erau în vigoare la momentul soluționării notificării.
Față de prevederile art. 22 din lege, instanța de fond în mod nelegal a admis probe peste termenul prevăzut de lege și a motivat hotărârea pe actele prezentate în fața instanței de judecată.
Este adevărat că art. 22 din legea republicată este mai permisiv din punct de vedere probator, dar această posibilitate se referă la notificările în curs de soluționare, ceea ce nu era cazul în speță.
Față de dispozițiile art. 13 alin. (1) din capitolul III din Legea nr. 247/2005 A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale.
Recurenta nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată atâta vreme cât nu poate fi ținută de obligația soluționării favorabile a notificării intimatei.
Recursul nu este întemeiat,
Recurenta solicită să se facă aplicarea prevederilor Legii nr. 247/2005 atunci când invocă faptul că nu are competența de a mai acorda despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, dar susține că prevederile art. 24 din lege, în redactarea actuală, nu sunt aplicabile.
Critica nu poate fi primită, prevederile Legii nr. 247/2005, care au modificat Legea nr. 10/2001, fiind de imediată aplicare în întregime.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
întrucât autoarea contestatoarei figurează înscrisă în anexa la Decretul nr. 92/1950 instanțele au apreciat în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, în condițiile art. 23 din lege, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării. Textul trebuie înțeles în sensul că are în vedere soluționarea în mod irevocabil a notificării, inclusiv în urma parcurgerii procedurii judiciare, înaintea instanțelor învestite cu contestația împotriva deciziei/dispoziției date de persoana juridică notificată.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la necompetența A.V.A.S. de a mai acorda despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii. Prima instanță a obligat-o pe recurentă, iar instanța de apel a păstrat această soluție, să emită decizie motivată cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Ca atare, s-a făcut aplicarea prevederilor legii speciale, recurenta nefiind obligată la plata de despăgubiri.
întrucât recurenta a căzut în pretenții, în mod corect a fost obligată la cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
Deși intimata a solicitat obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în etapa recursului nu a făcut dovada acestora, astfel încât solicitarea sa a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9987/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9946/2006. Civil → |
|---|
