ICCJ. Decizia nr. 9987/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1740 din 9 decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 5504/2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A.A.G., M.D.S., A.M. și O.C. în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, Municipiul București prin Primar General și SC S.O. SA având ca obiect solicitarea reclamanților de a le fi restituite în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, cinci imobile preluate abuziv de stat în baza Legii nr. 119/1948.
Argumentele prezentate în considerentele sentinței vizează împrejurarea că cererea de restituire, adresată direct instanței, fără a respecta procedura specială reglementată prin Legea nr. 10/2001, apare ca inadmisibilă potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. civ.
Instanța a apreciat că cererea nu poate fi calificată ca și contestație împotriva deciziei emise la data de 10 iulie 2001 de pârâta SC F. SA, câtă vreme nu se aduc critici modului în care a fost soluționată, prin respectiva decizie, notificarea depusă în condițiile Legii nr. 10/2001, iar reclamanții au susținut constant că decizia nu le-a fost comunicată.
Sentința a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit deciziei civile nr. 196/A din 3 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 458/2003.
Instanța de apel a reținut, de asemenea, că reclamanții nu au îndeplinit procedura prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001 și a înlăturat susținerea făcută de reclamanți prin cererea de apel, în sensul că cererea lor constituie de fapt o contestație împotriva deciziei emisă de SC F. SA, cu motivarea că o asemenea modificare a obiectului cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, în lumina prevederilor art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul acțiunii și nici nu se pot face alte cereri noi.
împotriva deciziei au declarat recurs apelanții reclamanți A.A.G., M.D.S., A.M. și O.C.I., criticând-o în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1. încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, constând în aceea că, atât la fond cât și în apel, S.I.F. O. "nu a fost legal citată (art. 921C. proc. civ.) sau deloc".
Critica este nefondată, eventuala neregularitate a procedurii de citare, neputând fi invocată în căile de atac decât de partea care nu a fost legal citată, singura care are interes să o invoce, în măsura în care prin aceasta i s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură nelegal îndeplinit [art. 105 alin. (2) și art. 108 alin. (2) C. proc. civ.].
2. Instanțele nu au reținut că acțiunea este o contestație la decizia SC F. SA "prin care aceasta nu a restituit în natură bunul".
Legea nr. 10/2001, în art. 24 alin. (7) nu vorbește explicit de contestație, ci prin termenul de "adresare la instanță" subliniază natura unei contestații sub forma unei acțiuni judecătorești; temeiul acțiunii a fost Legea nr. 10/2001; stadiile parcurse sunt acelea ale legii; s-a cerut restituirea în natură, contrar deciziei care prevedea dreptul reclamanților la despăgubiri.
Recursul este fondat.
Este adevărat că cererea introductivă (18 iulie 2001) avea caracterul unei acțiuni directe în instanță, justificată de faptul că pârâții chemați în judecată nu au soluționat notificările depuse de reclamanți pentru restituirea în natură a imobilelor indicate în cuprinsul acțiunii.
în timpul procesului, însă, după acordarea mai multor termene, pârâta SC F. a depus la dosar, în ședința publică din 23 septembrie 2002 (fila 240 dosar fond), decizia "din data de 10 iulie 2001" în cuprinsul căreia se menționează că imobilele solicitate intră sub incidența art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 (societatea având capital privat 100%) și nu pot fi restituite în natură.
Urmare a depunerii acestei decizii, la 18 noiembrie 2002, reclamanții au formulat "precizări privind temeiul de drept al cererii", susținând că imobilele au fost naționalizate fără titlu valabil [art. 2 alin. (1) lit. a)], că restituirea trebuie să se facă în natură și că în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 247/2005) este îndeplinită și condiția prevăzută de lege pentru restituirea în natură a imobilelor și activelor preluate de stat din patrimoniul persoanelor juridice ai căror asociați erau membrii aceleiași familii.
Față de aceste precizări, este evident că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie Legea nr. 10/2001, că reclamanții au invocat posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, contrar susținerilor făcute de pârâta SC F. SA în cuprinsul deciziei de respingere și prin întâmpinare.
De asemenea, în condițiile în care pârâta a depus decizia de respingere a notificării, aprecierea instanțelor anterioare, în sensul că nu s-a respectat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, situație în care, potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. civ., cererea ar fi admisibilă, este neîntemeiată.
împrejurarea că reclamanții nu au indicat în mod expres, cu ocazia precizării cererii de chemare în judecată, prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, nu este de natură să conducă la concluzia că cererea lor nu ar putea fi calificată drept o contestație, în accepțiunea acestui text de lege.
Formularea cererilor de chemare în judecată nu este condiționată de legiuitor de respectarea unor condiții de formă sacramentale, singurele cerințe impuse sub sancțiunea nulității fiind cele prevăzute de art. 133 C. proc. civ.
în conformitate cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ., indiferent de modul în care este denumită, cererea trebuie interpretată potrivit cu natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii, chiar dacă acesta este redactată deficitar.
Din această perspectivă, având în vedere prevederile art. 84 C. proc. civ., conținutul cererii introductive și al celei precizatoare depunerea de către intimata pârâtă SC F. SA a deciziei de respingere în cursul procesului, calificarea reală a acțiunii, ce corespunde scopului urmărit de reclamanți este cea de contestație, în sensul prevăzut de art. 24 alin. (7)-(8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005].
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârile pronunțate în fazele procesuale anterioare și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10031/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9950/2006. Civil → |
|---|
