ICCJ. Decizia nr. 9997/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea precizată, înregistrată sub nr. 1884/2004 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul M.R. a solicitat în contradictoriu cu R.N.P.R. și Statul Român prin comuna Săvârșin, modificarea deciziei de acordare de despăgubiri prin echivalent nr. 12389 din 11 decembrie 2003, emisă de Președintele Comitetului Director al Direcției Silvice Arad, aprobată prin hotărârea nr. 17 din 19 decembrie ...... a Consiliului de Administrație R.N.P. R.
în principal, a solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului identificat în C.F. Săvârșin, nr. top. 246/a/2 compus din intravilan în suprafață de 5.790 mp iar, în subsidiar, recalcularea echivalentului despăgubirilor pe baza unei expertize judiciare.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința civilă nr. 648 din 2 noiembrie 2004, a admis contestația în parte și a modificat decizia atacată, în sensul că a obligat pe pârâta R.N.P.R. la plata sumei de 14.320 Euro sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Săvârșin nr. top. 246/a/2.
Cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului a fost respinsă, reținându-se că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, construcția inițială a fost demolată, pe terenul în suprafață de 5790 mp fiind edificate mai multe construcții de către unitatea deținătoare.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de R.N.P. R., potrivit deciziei civile nr. 863/A din 8 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 1587/C/2005.
împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs apelanta pârâtă R.N.P. R., prin Direcția Silvică Arad, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea cazului de modificare invocat, recurenta critică interpretarea greșită de către instanțele anterioare a prevederilor cap. V din Legea nr. 10/2001, arătând că în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (3), art. 37 și art. 40 despăgubirile bănești se vor acorda prin lege specială de către Statul Român și nu plătite de către unitatea deținătoare.
Recursul este fondat.
Analiza criticilor recurentei va fi făcută în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare la data emiterii deciziei contestate și a pronunțării hotărârilor instanțelor anterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația în care, restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificare nefiind posibilă, unitatea deținătoare a emis decizie/dispoziție privind oferta de restituire prin echivalent în forma despăgubirilor bănești, decizia/dispoziția [menținută sau modificată în instanță urmare a executării de către persoana îndreptățită a căii de atac prevăzută de art. 24 alin. (7)-(8) din lege] urma să fie transmisă prefecturii în raza căreia se află sediul unității deținătoare.
Conform art. 37 din actul normativ analizat, prefectura, după centralizarea ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești, trebuia să transmită centralizatoarele Ministerului Finanțelor Publice, iar art. 40 stabilea că modalitățile, cuantumul și procedurile efective de plată, urmau să fie reglementate prin lege specială.
Din interpretarea textelor legale citate, rezultă că în toate cazurile în care, în cadrul procedurii administrative sau în instanță, s-a stabilit dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri bănești, acestea urmau să fie plătite în condițiile legii speciale ce urma să fie adoptată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu de entitățile investite cu soluționarea cererilor de restituire, a căror obligație se limita la emiterea deciziei/dispoziției cuprinzând oferta de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești.
Sub acest aspect, soluția instanțelor anterioare privind obligarea pârâtei R.N.P.R. la plata din patrimoniul acesteia a sumei reprezentând contravaloarea imobilului solicitat de reclamant, astfel cum a fost stabilită prin expertizele de specialitate dispuse și efectuate în primă instanță, contravine prevederilor Legii nr. 10/2001.
în faza procesuală a recursului a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care, în Titlul VII, reglementează regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, prin Titlul I din Legea nr. 247/2005,art. 24 alin. (19 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat, legiuitorul statuând că, dacă restituirea în natură sau măsura compensării cu alte bunuri sau servicii nu sunt posibile, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale (Titlul VII).
Pentru considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile modificatoare și completatoare introduse prin Legea nr. 247/2005, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul și a modificat în parte decizia recurată, admițând apelul pârâtei, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtei Regia Națională a Pădurilor de a propune reclamantului acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii stabilite prin rapoartele de expertiză întocmite de experții S.I.F. și L.V.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost menținută dispoziția deciziei curții de apel privind obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, având în vedere că recurenta apelantă, conform principiului disponibilității, prin concluziile scrise depuse în recurs (filele 17-18 dosar) a arătat că este de acord să plătească toate cheltuielile de judecată efectuate de reclamant pe parcursul procesului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3822/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10268/2006. Civil → |
|---|
