ICCJ. Decizia nr. 102/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 102.

Dosar nr. 24124/1/200.

Şedinţa publică din 6 februarie 2007

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5895 din 26 iunie 2002 modificată ulterior, reclamanta B.E.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura Judeţului Satu Mare, SC U. SA Satu Mare, SC C. SA Satu Mare şi A.P.A.P.S.(anterior F.P.S.) şi a solicitat să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. top 4220/1 ulterior transcris în C.F. nr. top 4220/1 Satu Mare a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil; să se constate că are calitatea de moştenitoare legală, descendent de gradul I a fostului proprietar tabular B.A.F., decedat la data de 27 ianuarie 1988; să se dispună restituirea în natură a imobilului menţionat, situat în Municipiului Satu Mare; să i se înscrie dreptul în cartea funciară, să se dispună anularea actelor de vânzare-cumpărare a imobilului menţionat şi, pe cale de consecinţă, radierea înscrierilor din C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea unităţii deţinătoare să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra valorii şi modalităţii de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Ulterior, după efectuarea expertizei tehnice, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 529 mp teren şi construcţia aflată pe aceasta şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 417 mp, cu rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a tatălui său, a fost naţionalizat abuziv, a intrat, în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 2767 din 18 iunie 2003 a admis în parte acţiunea reclamantei B.E.V., a constatat că aceasta este moştenitoarea lui B.A.F., decedat la data de 27 ianuarie 1988; a constatat că imobilul situat în Municipiul Satu Mare, compus din 946 mp teren şi casă a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; a constatat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 429 mp teren şi construcţia aflată pe acesta precum şi la 488.932.500 lei despăgubiri pentru diferenţa de 417 mp teren ce nu poate fi restituit în natură; a dispus rectificarea cărţii funciare. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi tardivităţii acţiunii ridicate de SC U. SA Satu Mare.

Tribunalul Satu Mare prin Decizia civilă nr. 54/A din 3 martie 2004 a admis apelurile declarate de A.P.A.P.S. Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi SC U. SA Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 2767 din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Satu Mare pe care a anulat-o şi a reţinut cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă.

S-a reţinut că reclamanta B.E.V. a notificat, la data de 27 iulie 2001 Prefectura judeţului Satu Mare şi a solicitat restituirea în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în Satu Mare. Prefectura judeţului Satu Mare, cu adresa nr. 4107 din 25 februarie 2002 a înaintat notificarea către SC U. SA Satu Mare, ca unitate deţinătoare.

S-a considerat ca, potrivit art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată revine tribunalului competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

În fond, prin sentinţa civilă nr. 230/D din 11 iunie 2004 Tribunalul Satu Mare a admis în parte acţiunea; a constatat că reclamanta B.E.V. este îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F. Satu Mare, nr. top 4220/1 ulterior transcris în C.F. Satu Mare nr. top 4220/1; a obligat A.V.A.S. la negocieri în temeiul art. 28 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea acestor măsuri. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii judeţului Satu Mare şi a fost respinsă acţiunea faţă de această pârâtă. Au fost respinse excepţiile tardivităţii acţiunii în constatarea nulităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC U. SA Satu Mare.

S-a reţinut că reclamanta B.E.V. este moştenitoare a defunctului B.A.F., decedat la data de 27 ianuarie 1988, proprietar tabular al imobilului teren în suprafaţă de 946 mp şi construcţii înscris în C.F. nr. top 4220/1 situat în Satu Mare, preluat abuziv de Statul Român prin naţionalizare.

S-a considerat că preluarea s-a făcut cu titlu valabil, că SC U. SA Satu Mare a fost legal privatizată precum şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligaţia instituţiei publice implicate în privatizare de a stabili, prin decizie/dispoziţie motivată valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere.

Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 227 A din 18 martie 2005 a respins ca nefondate apelurile declarate de A.V.A.S. şi de reclamanta B.E.V., împotriva sentinţei civile nr. 230/D din 11 iunie 2004 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă.

S-a considerat că preluarea imobilului în litigiu în patrimoniul Statului Român, în temeiul Decretului nr. 176/1948 s-a făcut cu titlu valabil.

S-a considerat că imobilul fiind preluat cu titlu valabil şi evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001 reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 227/A din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a declarat recurs reclamanta B.E.V., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă că: 1. imobilul în litigiu nu a fost preluat cu titlu valabil; 2. imobilul nu a fost evidenţiat în patrimoniul SC U. SA Satu Mare căruia Statul Român i-a dat în folosinţă bunul, în C.F. acest drept fiind înscris numai referitor la teren nu şi la construcţie.

Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 sunt imobilele preluate în mod abuziv imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi precum şi prin alte acte normative de naţionalizare.

Imobilul în litigiu, compus din 946 mp teren şi construcţii, a fost înscris în C.F. Satu Mare, nr. top 4220/1 cu proprietar tabular B.A.F., cu titlu de cumpărare.

Imobilul a fost naţionalizat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 176 din 2 august 1948, în mod abuziv.

Preluarea a fost însă făcută şi fără titlu valabil în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1997, cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului nr. 176 din 2 august 1948. Prin art. 1 din acest act normativ treceau în proprietatea Statului bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut persoanelor fizice şi au servit funcţionarii şcolilor de învăţământ trecute. Imobilul proprietatea lui B.A.F. a avut destinaţia de locuinţă nu de şcoală.

Statul Român şi-a întabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. top 4220/1. Acesta a transmis iniţial un drept de folosinţă asupra terenului Ministerului Învăţământului iar ulterior Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice.

Fosta Judecătorie Mixtă Satu Mare prin încheierea nr. 397 din 18 iulie 1952 a întabulat în favoarea fostei I.S.U. numai dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 946 mp. Ca atare, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 imobilul în litigiu nu figura în patrimoniul întreprinderii de stat cu titlu de drept de administrare asupra terenului şi construcţiei. De aceea SC U. SA Satu Mare, succesoarea fostei I.S.U. Satu Mare nu putea dobândi, ca efect al Legii nr. 15/1990, art. 20, un drept de proprietate.

Cum imobilul nu a făcut parte din capitalul social al SC U. SA Satu Mare acesta nu putea constitui obiectul unui act de dispoziţie prin care să fie înstrăinat în favoarea unui terţ, în speţă SC C. SA Baia Mare.

Este pe deplin aplicabil principiul nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, nimeni nu poate transmite altei persoane mai multe drepturi decât are.

Reclamanta B.E.V., în calitate de moştenitoare a lui B.A.F., decedat la data de 7 ianuarie 1988 are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, la măsuri reparatorii.

Prin art. 9 alin. (1) din actul normativ menţionat a fost consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către expert C.I. s-a stabilit că este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 529 mp teren şi a construcţiei edificată pe aceasta.

Se impune însă rejudecarea pricinii de către instanţa de apel pentru ca aceasta să se pronunţe asupra capetelor de cerere având ca obiect rectificarea nr.topo 4219/64, 4219/65, 4219/66 înscrise în C.F. Satu Mare, dezmembrării parcelelor corespunzătoare, întabulării dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. (în limita suprafeţei de 529 mp teren şi construcţia aflată pe aceasta) şi asupra cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 417 mp teren.

Împotriva deciziei civile nr. 227/A din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a declarat recurs şi pârâta A.V.A.S., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă că.

1. preluarea de către Statul Român a imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil; 2. reclamanta a solicitat, în principal restituirea în natură a imobilului de către unitatea deţinătoare.

Şi acest recurs urmează a fi admis, pentru considerentele anterioare prin care s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil precum şi că restituirea în natură este posibilă, în parte.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursurile declarate de reclamanta B.E.V. şi de A.V.A.S., va casa Decizia curţii de apel şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanta B.E. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Oradea.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare apelurilor aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 102/2007. Civil