ICCJ. Decizia nr. 1266/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1266
Dosar nr. 6625/1/2007
Şedinţa de la 26 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta D.E. a chemat în judecată Primăria municipiului Botoşani, solicitând Tribunalului Botoşani, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 5146/C/2003, modificarea dispoziţiei nr. 1955/2003 emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul de a i se restitui în natură o suprafaţă totală de 1366,57 mp, din care 335,75 mp ocupată de construcţii, situată în intravilanul municipiului Botoşani.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2004, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită dispoziţie de restituire în favoarea reclamantei „şi pentru suprafaţa de 256,75 mp teren aferent construcţiilor (curţi) şi pentru suprafaţa de 145,45 mp teren construcţii cu construcţiile ce se află pe el, în total suprafaţa de 402,20 mp".
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 1206 din 4 mai 2004, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul desfiinţării dispoziţiei nr. 1955/2003 şi obligării Primăriei municipiului Botoşani la emiterea unei noi dispoziţii de restituire pentru suprafaţa de 447 mp teren construcţii şi 791,25 mp curţi, situată la adresa din Botoşani.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate doar cu privire la suprafaţa totală de 1238,25 mp, din care 447 mp sunt ocupaţi de construcţii, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 334/1951 (din care s-a scăzut o cotă de ¼ înstrăinată lui G.M.) şi suprafaţa utilă de aproximativ 262 mp înscrisă în lista anexă la Decretul de expropriere nr. 394/1988.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-pârâtă, recurs admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit deciziei nr. 9765 din 24 noiembrie 2005, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta, în calitate de unică succesoare a soţului său, decedat la 29 aprilie 2001 (coindivizar cu surorile sale şi cu două verişoare asupra imobilului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1951) nu a depus alte înscrisuri privind dreptul său de proprietate cu privire la alte construcţii sau suprafeţe de teren, respectiv cu privire la suprafaţa totală de 1356 mp pretinsă prin acţiune.
S-a reţinut că există nelămuriri în legătură cu întinderea proprietăţii reclamantei, ca succesoare a soţului său, în legătură cu întinderea imobilului expropriat (casă şi teren), pentru lămurirea cărora este necesară completarea probatoriului (ataşarea dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001 şi efectuarea unei expertize tehnice de identificare a imobilului expropriat, a celui pretins de reclamantă, cu consultarea schiţei cadastrale şi compararea ei cu cea de expropriere).
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 146 din 27 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert L.P., conform căruia întinderea terenului cumpărat de familia D. în anul 1951 nu s-a modificat, vecinătăţile fiind identice, astfel că terenul delimitat în schiţa topografică (fila 67 dosar 38747/1/2004) reprezintă vechiul amplasament al autorului şi măsoară în prezent suprafaţa de 1479,41 mp ca urmare a diminuării întinderii reale (1733 mp) prin lărgirea străzi C.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei cu motivarea că instanţa de apel „nu a rezolvat toate capetele de cerere", respectiv nu i-a acordat despăgubiri pentru construcţiile demolate şi pentru pierderea suferită prin degradarea totală a 2/3 din clădirea principală cu privire la care s-a dispus restituirea în natură.
Acest motiv nu va face obiectul analizei instanţei de recurs, fiind invocat inadmisibil (omisso medio) în actuala etapă procesuală şi văzând, în realitate, sentinţa tribunalului, împotriva căreia nu a declarat apel. Calitatea de apelantă a avut exclusiv Primăria municipiului Botoşani iar, prin Decizia recurată, apelul exercitat de această parte a fost respins, hotărârea primei instanţe fiind menţinută.
Al doilea motiv formulat de reclamantă priveşte nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ., respectiv neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate la termenul de judecată şi prin concluziile scrise.
Primăria municipiului Botoşani şi-a întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:
Instanţele anterioare nu au avut în vedere că potrivit actului de proprietate invocat de reclamantă, terenul aferent casei este de cca 4 prăjini (712 mp), nicidecum suprafaţa de 1356 mp solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 1951 corespunde cu suprafaţa expropriată.
Pentru diferenţa de teren solicitată, reclamanta nu justifică dreptul de proprietate şi, chiar dacă în realitate aceasta ar fi deţinut o suprafaţă mai mare de teren decât cea avută în proprietate, nu prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează situaţia juridică a terenului stăpânit fără acte de proprietate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, în cauză fiind incidente cazurile de modificare invocate.
Prin notificarea înregistrată la 4 februarie 2002 (singura depusă în termenul legal prevăzut de Legea nr .10/2001), petenta D.E. a solicitat restituirea imobilului (teren şi construcţii) care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 394/1988.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată de Legea nr. 247/2005, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În decretul de expropriere, poz. 28 din anexă, în schiţa şi fişele de evaluare întocmite la acea dată, imobilul situat în C. nr. 447 este evidenţiat ca fiind alcătuit din suprafaţa de 707 mp din care teren construit reprezenta 468,93 mp.
Titlul de proprietate depus de reclamantă în susţinerea cererii de restituire a unei suprafeţe mai mari (1396 mp) decât cea menţionată în actele de expropriere, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 iulie 1951 atestă cumpărarea de către soţul reclamantei, în indiviziune cu mama şi două surori ale acestuia a unui teren în suprafaţă de cca 4 prăjini (712 mp), neexistând alte înscrisuri doveditoare, anterioare exproprierii, din care să rezulte că întinderea dreptului de proprietate a coindivizarilor expropriaţi este cea pretinsă de către reclamantă.
În condiţiile în care, din titlul doveditor al dreptului de proprietate, coroborat cu prezumţia legală instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu rezultă că în patrimoniul familiei reclamantei se regăsea la data preluării de către stat o suprafaţă de teren mai mare decât cea evidenţiată în actele de expropriere, din perspectiva legii speciale de reparaţie este irelevant că, în fapt, fără înscrisuri doveditoare, coindivizarii expropriaţi ocupau un teren a cărui întindere este superioară titlului de proprietate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din actul normativ analizat, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii foştilor proprietari, în limitele dreptului de proprietate, nu şi persoanele care exercitau cu privire la imobil sau la o parte din acesta doar posesia ori detenţia de fapt.
Împrejurarea că unitatea deţinătoare a restituit prin dispoziţia atacată o suprafaţă de 981,53 mp şi nu suprafaţa de cca 710 mp rezultată din înscrisurile menţionate este favorabilă reclamantei, nu poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei promovată de aceasta, conform principiului nou reformatio in pejus însă, în acelaşi timp, nu constituie un argument legal pentru admiterea contestaţiei şi suplimentarea terenului deja restituit cu încă o suprafaţă de teren cu privire la care nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.
Cum, obiectul litigiului nu-l reprezintă rectificarea titlului de proprietate sau a actului normativ de expropriere, în mod nelegal instanţa anterioară şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză, conform cărora atât la data redactării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1951, cât şi la data exproprierii, nu s-ar fi „calculat" corect suprafaţa terenului.
Dată fiind particularitatea cauzei deduse judecăţii, constând în aceea că exproprierea nu a fost urmată de preluarea efectiv a imobilului şi realizarea scopului în vederea căruia a fost dispusă, motivul în întregul său aflându-se şi în prezent în posesia reclamantei, pentru suprafaţa cu privire la care nu deţine titluri justificative ale dreptului de proprietate, aceasta poate urma calea dreptului comun, legea specială aplicându-se, ca efect al caracterului derogatoriu, în condiţiile şi ipotezele strict reglementate.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul pârâtei, să modifice Decizia, în sensul admiterii apelului formulat de această parte, schimbării sentinţei tribunalului şi respingerii ca neîntemeiată a cererii introductive de chemare în judecată.
Recursul declarat de reclamantă va fi respins, neimpunându-se analiza criticilor formulate, în condiţiile în care motivele ce vizează fondul cauzei au fost inadmisibil (omisso medio) invocate pentru prima dată în această fază procesuală, iar critica privind omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a rămas fără obiect ca efect al admiterii recursului şi, pe cale de consecinţă, a admiterii apelului părţii adverse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Botoşani împotriva deciziei nr.146 din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Botoşani.
Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2004, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.E.
Respinge recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1360/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2007. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
