ICCJ. Decizia nr. 1360/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1360
Dosar nr. 2770/90/2007
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, la 9 iulie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat instanţei restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Norvegia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului S.F., returnat din această ţară la data de 28 iunie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 69/2003.
Prin sentinţa nr. 688 din 14 august 2007, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins acţiunea cu motivarea că cererea este neîntemeiată, în condiţiile în care la dosar nu există probe din care să rezulte că prezenţa pârâtului pe teritoriul Norvegiei ar constitui un pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 31 l/A din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie , atunci când se pune în discuţie oportunitatea aplicării sale, trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, potrivit paragrafului 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. S-a mai reţinut că, prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, se lasă la latitudinea instanţelor judecătoreşti controlul legalităţii, temeiniciei şi proporţionalităţii în ceea ce priveşte restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, iar în cauza de fată nu există temeiuri suficiente pentru a se considera că este necesară luarea acestei măsuri.
Pârâtul a fost returnat din Norvegia pentru nerespectarea dispoziţiilor legale de intrare şi şedere. Această situaţie, prin ea însăşi, nu este de natură a atrage aplicarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte: Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se justifică, în cazul de faţă, pentru apărarea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale, situaţii prevăzute de art. 53 din Constituţie.
Autorităţile române nu pot cenzura returnarea intimatului-pârât, ci pot numai să ia act de măsura dispusă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii şi a reţinut că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispoziţiile Constituţiei României cât şi cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Norvegia care a ratificat-o la aceeaşi dată, respectiv 3 septembrie 1953.
România, la rândul său, a semnat Convenţia la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 3 0/1994.
Conform prevederilor Convenţiei şi Protocoalelor adiţionale la aceasta, dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat doar în anumite condiţii, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporţională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze ordinea şi securitatea publică a acelui stat.
Or, în speţă instanţele au reţinut corect că simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Norvegia, neînsoţită de alte probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Împrejurarea că Norvegia, ţara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanţă în speţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, această ţară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi o mare parte a protocoalelor adiţionale.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 31 l/A din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 145/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1266/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|