ICCJ. Decizia nr. 130/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 130
Dosar nr. 6209/3/2007
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
La 21 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul B.E., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susţinut că la 10 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Italia, conform Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 429 din 21 martie 2007, a respins cererea, reţinând că:
- în speţă sunt operante prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi Consiliului, care încă nu au fost transpuse în dreptul intern;
- potrivit directivei menţionate, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, iar exerciţiul acestui drept poate fi restrâns numai pentru anumite motive, care în speţă nu au fost dovedite.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 401 din 4 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, cu o motivare asemănătoare.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterea cererii şi restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că soluţia instanţei de apel ar fi contrară art. 38 lit a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:
- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, dreptul cetăţenilor români la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii este reglementat de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care prevalează faţă de Legea nr. 248/2005 şi tratatele de readmisie anterioare;
- potrivit art. 6 alin. (1) şi art. 27 din această directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate, iarrestrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică;
- totodată, ultimul text mai prevede că motivele menţionate nu pot fi invocate în scopuri economice şi că măsurile luate în primele două cazuri trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- or, în speţă nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia dintre împrejurările prevăzute de textele enunţate pentru restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie şi şedere în Italia.
În consecinţă, instanţele de fond şi apel au stabilit şi interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile în speţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. impunându-se respingerea prezentului recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 401 din 4 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1695/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1116/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
