ICCJ. Decizia nr. 1333/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1333
Dosar nr. 6969/1/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului civil de faţă în urma analizei şi examinării actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 7 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul S.O. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bengeşti a solicitat instanţei ,ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să elibereze Decizia de soluţionare a notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.
A solicitat şi obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în sumă de 500.0001ei/zi întârziere până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că între părţi a existat un litigiu civil cu privire la restituirea unei suprafeţe de 3.000 mp situată în comuna Săcelu, sat Hăieşti deţinut fără drept de pârâtă; şi deşi a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru această suprafaţă de teren, pârâta a refuzat să soluţioneze notificarea, motiv pentru care a solicitat plata unor daune cominatorii în sumă de 500.000/zi de întârziere, de la data refuzului emiterii unui răspuns la notificare, până la formularea acestuia.
La termenul de la data de 22 aprilie 2003, reclamantul a formulat o precizare la acţiune, în sensul că, renunţă la primul capăt de cerere, privind obligaţia de a face, întrucât i-a fost comunicată Decizia prin care s-a soluţionat notificarea sa şi a arătat că insistă în judecarea capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, pe perioada 11 ianuarie 2002, până la comunicarea deciziei.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 22 aprilie 2003, Tribunal Gorj a respins cererea pentru acordarea daunelor cominatorii şi a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind obligaţia de a face.
În motivarea hotărârii, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 154 din 29 august 2002, Tribunalul Gorj a admis cererea aceluiaşi reclamant, cu acelaşi obiect şi a obligat pârâta SC A. SA Bengeşti să emită o decizie motivată conform art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de reclamant.
După respingerea apelurilor declarate de pârât, prin Decizia civilă nr. 237 din 13 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pârâta s-a conformat hotărârilor judecătoreşti şi a emis Decizia nr. 6 din 11 aprilie 2003.
Cum la data soluţionării cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, obligaţia pârâtei a fost îndeplinită, s-a reţinut că o astfel de cerere este neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 239 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 110/2003 a Tribunalului Gorj şi în consecinţă, a anulat-o şi a trimis cauza pentru soluţionare la Judecătoria Târgu Cărbuneşti.
În motivare, instanţa de apel a reţinut că sunt întemeiate criticile cu privire la respingerea capătului de cerere pentru obligarea la plata daunelor cominatorii, deoarece reclamantul a susţinut că prin neemiterea în termen a deciziei a fost lipsit de folosinţa terenului, suferind astfel un prejudiciu.
Cum instanţa nu a lămurit acest aspect şi nu a specificat dacă reclamantul solicită doar despăgubiri pentru nefolosinţa terenului şi nu s-a pus în discuţia părţilor temeiul acţiunii şi competenţa instanţei de soluţionare s-a trimis cauza pentru soluţionare la Judecătoria Târgu Cărbuneşti.
Prin Decizia civilă nr. 2756 din 7 aprilie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În motivare, Înalta Curte a reţinut că reclamantul a formulat o acţiune în justiţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care avea mai multe capete de cerere principale, accesorii sau incidente.
Cum competenţa soluţionări cererilor accesorii sau incidente sunt în căderea instanţei competente să soluţioneze cererea principală, greşit s-a trimis cauza spre competenta soluţionare judecătoriei, instanţa de apel trebuind să procedeze conform art. 297 alin. (1) să reţină cauza şi evoce fondul.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 205 din 6 martie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.O. împotriva sentinţei civile din 22 aprilie 2003 pronunţate de Tribunalul Gorj.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a susţinut că prin criticile formulate, apelantul-reclamant a arătat că în faţa primei instanţe a renunţat la capătul de cerere privind obligaţia de a face, întrucât i-a fost eliberată Decizia nr. 6/2003, însă a susţinut că se impunea acordarea de daune cominatorii de la data de 11 ianuarie 2002 până la data comunicării deciziei respectiv 11 aprilie 2003.
Cu privire la plata daunelor cominatorii s-a reţinut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere împotriva debitorului, care este obligat să le plătească până la executarea obligaţiei, că trebuie dovedit prejudiciul material adus de debitorul care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
S-a mai reţinut că la data soluţionării acţiuni, obligaţia ce-i revenea pârâtei a fost îndeplinită prin emiterea deciziei.
Împotriva deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, reclamantul S.O. a formulat recurs prin care a formulat în esenţă, aceleaşi critici privitoare la îndreptăţirea sa de a i se acorda daune cominatorii pentru perioada cuprinsă între 11 februarie 2002-11 aprilie 2003, de 500.000 lei pe zi de întârziere, ca urmare a imposibilităţii sale de a folosi terenul în litigiu şi de a obţine venituri de pe acesta.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea introductivă a reclamantului (7 aprilie 2003) deşi nu este expres întemeiată în drept, din motivarea ei rezultă că aceasta se află sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În principial solicitându-se ca pârâta să fie obligată să-i răspundă la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 şi ca urmare a neexecutări acestei obligaţi, să fie obligată la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, până la comunicarea recursului la notificarea formulată.
Din analiza actelor dosarului se constată că prin Decizia nr. 6/2003 pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde la notificarea formulată de reclamant, motiv pentru care acesta a şi renunţat la judecarea primului capăt de cerere.
Cu privire la critica recurentului referitoare la ne-acordarea daunelor cominatorii se constată că acestea sunt solicitate în cadrul procesual dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Această lege este o lege specială, ce vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.
Pentru neîndeplinirea, în anumite termene, a obligaţiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparaţiilor, legea a prevăzut pentru unele termene sancţiuni( de exemplu art. 30 alin. (2) care penalizează unitatea vinovată cu 0,1% pe zi, din valoarea sumei datorate), iar pentru alte termene, nu a prevăzut sancţiuni, cum este şi cazul termenului de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1) din această lege.
În consecinţă, în lipsa unor sancţiuni prevăzute de legea specială instanţa de apel în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea recurentului-reclamant de acordare a daunelor cominatorii pe zi de întârziere.
Pentru motivele arătate, recursul în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.O. împotriva deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1220/2007. Civil → |
|---|
