ICCJ. Decizia nr. 1374/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 31 mai 2004 reclamanții S.E., D.J., F.E. și V.D. au chemat în judecată pe pârâta SC T.F. SA Iași ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să emită o dispoziție sau o decizie de soluționare a notificărilor formulate de reclamanți, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, cu privire la terenul în suprafață de 1000 mp din Iași, să se dispună restituirea în natură a acestui teren, precum și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 7 nr. 2331 din 11 ianuarie 2001, emis pe numele pârâtei de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei M.S. care a fost proprietara imobilului situat în Iași, compus din trei construcții și teren în suprafață de 1000 mp. Construcțiile au fost demolate, iar terenul a fost atribuit pârâtei care l-a împrejmuit cu un gard de beton.
Prin sentința civilă nr. 756 din 29 septembrie 2004 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâta SC T.F. SA Iași să emită decizie motivată de soluționare a notificării adresate de reclamanți.
Prin aceeași sentință tribunalul a disjuns și a declinat în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ, capătul de cerere vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 7 nr. 2331 din 11 ianuarie 2001 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației cu motivarea că actul fiind eliberat de o autoritate centrală, competența de soluționare a acestui petit revine Curții de Apel, secția de contencios, conform art. 3 pct. 1 și art. 158 C. proc. civ.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 71 din 23 februarie 2005, a admis apelul declarat de pârâta SC T.F. SA Iași, a anulat în parte sentința tribunalului și a dispus trimiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a notificării la Judecătoria Iași. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul declarat de reclamanți.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanții S.E., D.J., F.E. și V.D. care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la felul în care instanțele sesizate cu acțiunea introductivă s-au declarat pe rând necompetente să soluționeze ambele capete de cerere.
Recursul este fondat.
în speță, urmare a notificării adresate de reclamanți, pârâta nu a emis decizie motivată în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 10/2001. Acesta este și motivul pentru care reclamanții au formulat prezenta acțiune având ca prim capăt de cerere obligarea unității deținătoare de a emite actul prevăzut de textul de lege menționat.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, revine secției civile a tribunalelor competența de a soluționa, ca instanțe de fond, contestațiile formulate de persoanele îndreptățite, nemulțumite de decizia sau, după caz, de dispoziția emisă de persoana juridică notificată. Cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 25, în termenul de 60 de zile și nici ulterior, Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare.
Această situație nu poate determina concluzia existenței unei alte competențe materiale în soluționarea cauzei decât aceea prevăzută de art. 26 alin. (3) din legea amintită, întrucât instanța abilitată să cenzureze actul însuși este în egală măsură competentă să soluționeze și atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate pentru lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege.
Sunt considerente pentru care se constată că în mod greșit Curtea de Apel Iași a sesizat Judecătoria Iași cu soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei de a emite decizie de soluționare a notificării.
Cu referire la capătul de cerere în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, trebuie reținut că reclamanții au formulat acțiunea de față în cadrul procesual prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, urmărind, în principal, restituirea în natură a terenului pentru care, ca o chestiune prejudicială, era necesar a se obține, pe cale de judecată, desființarea actelor juridice de înstrăinare a imobilului de la Stat către societatea pârâtă.
întrucât, în speță, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni complexe, dar întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, competența materială aparține tribunalului, ca instanță de fond, și curții de apel, în calea de atac, deoarece reclamanții, așa cum s-a demonstrat, au formulat acțiunea în cadrul procesual prevăzut de această lege.
Deși certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor este un act emis de un organ central al administrației de stat, pentru considerentele arătate și pentru argumente deduse din necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, ca și pentru faptul că, în speță, nu este vorba de nesocotirea unor norme de competență materială prin care să se delimiteze atribuții pe linie verticală între instanțele judecătorești, se consideră că, intervenind o prorogare de competență, potrivit art. 17 C. proc. civ., același tribunal este competent să soluționeze atât cererea având ca obiect nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cât și solicitările vizând obligarea la emiterea deciziei de răspuns la notificare și de restituire în natură a nemișcătorului.
Datorită specificului Legii contenciosului administrativ recurgerea la procedura prevăzută de aceasta ar lipsi de finalitate Legea nr. 10/2001, fiind înlăturate rațiunea și spiritul ei de reparațiune, de restituire a imobilelor, în măsura în care cerințele ei, inclusiv în ceea ce privește valabilitatea actelor juridice încheiate în cadrul procesului de privatizare, ar fi întrunite.
Față de cele ce preced, s-a admis recursul declarat de reclamanți, au fost casate hotărârile date în cauză cu interpretarea greșită a normelor privind competența după materie și s-a trimis cauza la Tribunalul Iași pentru soluționarea în fond a litigiului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1757/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1384/2007. Civil → |
|---|
