ICCJ. Decizia nr. 1409/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1409
Dosar nr. 3150/100/2007
Şedinţa publică din 3 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.P.S.
În motivarea cererii s-a arătat că la 2 iunie 2007 pârâtul a fost returnat din Franţa, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 736 din 18 iunie 2007 Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 6 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni, fără nici o altă condiţie sau formalitate.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 263/A pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, la 4 septembrie 2007.
În considerentele hotărârii instanţa de apel arată că, potrivit Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, cetăţenii Uniunii au drept de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de maximum trei luni fără nici o condiţie sau formalitate, câtă vreme posedă o carte de identitate sau un paşaport valabil.
Dreptul de şedere al unui cetăţean al Uniunii pe teritoriul unui stat membru nu poate fi. limitat sau îngrădit decât pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Pârâtul P.P.S. a intrat în Franţa la 17 martie 2007, iar la data de 27 martie 2007 a fost expulzat în România, deoarece nu întrunea condiţiile impuse de statul francez pentru a lucra în mod legal. Or, această împrejurare nu este de asemenea gravitate încât să poată fi caracterizată că afectează ordinea sau siguranţa publică în statul francez.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin urmare, autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Franţa.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului P.P.S. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a
reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond şi apel au pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 263/A din 4 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1413/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
