ICCJ. Decizia nr. 1709/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1709
Dosar nr. 3117/1/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 4 ianuarie 2005, reclamantul V.A.G. junior a chemat în judecată pe pârâţii primarul oraşului Gătaia, SC A.B. SA, A.V.A.S. şi prefectul judeţului Timiş, solicitând, în principal:
- anularea, ca nelegală, a Dispoziţiei nr. 311 din 19 noiembrie 2004, emisă de primul pârât;
- constatarea încălcării de către acelaşi pârât a obligaţiei prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin neidentificarea unităţii deţinătoare;
- recunoaşterea dreptului său la repararea prejudiciului creat ca urmare a preluării abuzive de către stat, prin expropriere conform Decretului nr. 83/1949, a construcţiilor antecesorului său situate pe teritoriul administrativ al oraşului Gătaia, în satul Şemlacu Mare (locuinţă, locuinţa personalului, grajduri şi anexe gospodăreşti);
- determinarea autorităţii competente să soluţioneze notificarea şi să emită Decizia de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru construcţiile preluate abuziv;
- repararea prejudiciului produs prin nerespectarea termenului de 60 de zile stabilit în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Totodată, reclamantul a chemat în judecată şi pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând în subsidiar stabilirea modalităţii concrete de reparare a prejudiciului şi cuantumului măsurilor reparatorii care i se cuvin pentru imobilul preluat abuziv, precum şi obligarea pârâtului sus menţionat la plata acestora.
În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, HG nr. 498/2003 şi art. 480 şi art. 1073 C. civ., reclamantul a susţinut că:
- toate construcţiile solicitate au aparţinut defunctului V.A.G. senior, de la care au fost preluate abuziv de stat, prin expropriere conform Decretului nr. 83/1949;
-a făcut dovada dreptului de proprietate, preluării abuzive şi calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001;
- prin dispoziţia criticată, pârâtul primarul oraşului Gătaia i-a respins notificarea formulată în baza legii precizate pe considerentul că nu are calitatea de a o soluţiona;
- pârâtul primar a mai consemnat în cuprinsul dispoziţiei atacate că ultimul proprietar al imobilului înainte de înstrăinare a fost SC A.B. SA dar nu a indicat datele de identificare a societăţii menţionate, calitatea acesteia faţă de bunul în litigiu, momentul şi modalitatea înstrăinării, precum şi cine este actualul deţinător;
- lipsa elementelor menţionate fac incidente prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 735 din 21 aprilie 2005, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC A.B. SA, A.V.A.S. şi prefectul judeţului Timiş şi drept consecinţă a respins acţiunea faţă de aceştia.
Totodată, tribunalul a admis în parte acţiunea împotriva pârâtului primarul oraşului Gătaia, a dispus anularea actului atacat, a respins restul pretenţiilor, inclusiv cele referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată şi a disjuns cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, pârâtul primarul oraşului Gătaia trebuia să identifice unitatea deţinătoare a imobilului ori să comunice reclamantului că o asemenea identificare nu a fost posibilă, iar nu să respingă notificarea;
- petitele privitoare la constatarea încălcării de către acelaşi pârât a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a îndreptăţirii reclamantului la repararea prejudiciului creat prin exproprierea abuzivă sunt inadmisibile deoarece se poate solicita chiar realizarea dreptului;
- petitele referitoare la determinarea autorităţii care trebuie să soluţioneze notificarea şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii sunt neîntemeiate deoarece reclamantul nu a urmat calea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
- acţiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român nu este în stare de judecată, iar cererea privitoare la cheltuielile ocazionate de proces nu a fost dovedită.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat apel prin care a criticat respingerea excepţiei referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive, precum şi disjungerea capătului de cerere îndreptat împotriva Statului Român şi a solicitat obligarea primarului oraşului Gătaia la soluţionarea legală a notificării.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 1857 din 14 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul şi l-a obligat pe apelant să-i plătească reclamantului 447,2 Ron cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că disjungerea capătului de cerere privitor la pârâtul apelant este corectă deoarece unitatea deţinătoare a imobilului revendicat nu a fost identificată, astfel că în speţă sunt operante dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii propriului apel, schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că:
- instanţa de fond trebuia să-l oblige pe pârâtul primarul oraşului Gătaia, care era învestit cu soluţionarea notificării, să emită o nouă dispoziţie motivată, iar nu să disjungă acţiunea îndreptată împotriva Statului Român;
- pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut greşit lipsa calităţii procesuale pasive a Prefecturii judeţului Timiş, instituţie care, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este abilitată să soluţioneze cererile de acordare a despăgubirilor băneşti.
Prima critică este nefondată deoarece:
- primăria localităţii în a cărui rază se află imobilul revendicat nu a comunicat reclamantului, în termenul prevăzut de lege, datele referitoare la unitatea deţinătoare,
- în atare situaţie, indiferent de motivele care au determinat neîndeplinirea obligaţiei de identificare a unităţii deţinătoare, devin incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Cealaltă critică nu poate fi analizată deoarece a fost invocată pentru prima oară în recurs.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) cod, prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş împotriva deciziei nr. 1857 din 14 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1320/2007. Civil → |
|---|
