ICCJ. Decizia nr. 1782/2007. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1782
Dosar nr. 2205/90/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 215 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul B.Ş., în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA, Z.S., P.I., ş.a.
În considerentele sentinţei, s-a arătat că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., întrucât în cauză nu este vorba despre o eroare materială sau o omisiune în sensul legii, atât în ceea ce priveşte dispozitivul hotărârii, respectiv al sentinţei civile nr. 717 din 11 septembrie 2007, cât şi încheierea de şedinţă din 26 iunie 1997.
Astfel, acţiunea promovată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâţilor la despăgubiri, a fost anulată ca netimbrată în condiţiile neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiei stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 146/1997, constând în achitarea taxei judiciare prevăzute de lege.
Întrucât excepţia netimbrării primează în raport cu alte excepţii sau incidente procedurale, cum ar fi renunţarea la judecată invocată de către reclamant în cauză, în mod corect nu s-a luat act de manifestarea de voinţă a părţii în acest sens, atât timp cât instanţa nu a fost legal învestită prin achitarea taxei judiciare de timbru.
În privinţa altor pretinse omisiuni invocate prin cererea de chemare în judecată, tribunalul a arătat că, în fapt, reprezintă doar interpretări aduse asupra considerentelor sentinţei şi a celor inserate în încheierea de şedinţă vizată de cererea de faţă, precum şi aspecte de fond ale cauzei, ce nu pot face parte din categoria omisiunilor sau erorilor materiale definite de art. 281 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 144/A din 25 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
1.Prin motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită
potrivit dispoziţiilor legale, Decizia fiind dată cu încălcarea competenţei altei
instanţe.
Astfel, fiind vorba despre un conflict de muncă, şi nu despre o cauză civilă, completul trebuia compus din trei, şi nu din doi judecători.
S-a susţinut că ar fi trebuit procedat în acelaşi mod ca în litigiul cu obiect identic celui de faţă, finalizat prin Decizia civilă nr. 505 R din 24 iunie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă, ce a fost calificat drept conflict de muncă.
2.În mod greşit, s-a apreciat că cererea în despăgubiri era supusă plăţii taxei judiciare de timbra, în realitate, dată fiind natura cauzei, opera o scutire de la plata acestei taxe, cu consecinţa că şi prin Decizia pronunţată în cauza vizând îndreptarea erorilor materiale s-a ignorat acest regim juridic aplicabil cererii, considerându-se în mod greşit că reclamantul ar fi trebuit să plătească mai întâi taxa de timbru şi abia după aceea să renunţe la judecată.
Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, ignorând efectele renunţării la judecată de care ar fi trebuit să se ia act, în condiţiile în care cererea nu trebuia timbrată.
Neluându-se act de renunţarea la judecată, a fost împiedicată producerea efectelor acestei manifestări de voinţă a părţii ce ar fi permis formularea unei noi acţiuni, cu acelaşi obiect, înlăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Criticile privind alcătuirea nelegală a completului de judecată ce a pronunţat Decizia recurată şi încălcarea normelor de competenţă pot fi analizate din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., încadrarea în drept a susţinerilor recurentului fiind posibilă în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat explicit temeiul juridic al căii de atac declarate.
Conform art. 2813 C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ., precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea erorilor materiale sau completarea.
În cauză, prin Decizia recurată a fost soluţionată calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 215 din 11 martie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului de îndreptare a unor erori materiale din cuprinsul sentinţei civile nr. 717 din 11 septembrie 2007 a aceleiaşi instanţe şi al unei încheieri premergătoare din dosarul nr. 2205/90/2007, totodată, completarea respectivei sentinţe.
În aplicarea art. 2813 C. proc. civ. sus - citat, în mod corect Curtea de Apel Piteşti a calificat drept apel calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 215 din 11 martie 2008, în condiţiile în care, la rându-i, sentinţa civilă nr. 717 din 11 septembrie 2007, vizată de prezenta cerere a reclamantului, a fost supusă căii de atac a apelului, neavând relevanţă natura litigiului, pur civilă sau conflict de muncă.
Drept urmare, completul de judecată ce a pronunţat Decizia recurată a fost alcătuit în mod legal din 2 judecători.
În ceea ce priveşte competenţa, cererea formulată în temeiul art. 281 şi art. 281 C. proc. civ. are un caracter accesoriu în raport cu litigiul principal, finalizat prin pronunţarea sentinţei a cărei îndreptare şi completare se solicită, ca atare, trebuie soluţionată de către aceeaşi instanţă ce a judecat litigiul principal, nefiind posibilă o reapreciere a competenţei de judecată în cadrul cererii accesorii
În consecinţă, în mod corect Decizia recurată a fost pronunţată de o instanţă civilă, respectiv Curtea de Apel Piteşti, ce funcţionează şi ca instanţă specializată în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte constată că nu sunt întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., urmând a înlătura ca nefondate criticile recurentului.
2. Criticile referitoare la regimul juridic fiscal al cererii în despăgubiri nu au obiect şi ordinea de soluţionare a incidentelor procesuale, întrucât pornesc de la premisa eronată că prin Decizia recurată în cauză s-ar fi cercetat aceste aspecte.
În realitate, Curtea de Apel Piteşti a apreciat că susţinerile reclamantului privind timbrajul şi renunţarea la judecată sunt chestiuni de fond ce nu pot fi rezolvate în cadrul procesual presupus de cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 281-281 C. proc. civ., considerentele pe acest aspect, la care se face trimitere prin motivele de recurs, reprezentând doar o prezentare a susţinerilor părţii în proces.
Drept urmare, Înalta Curte va înlătura motivele de recurs pe acest aspect, constatând că este supusă controlului judiciar o chestiune ce nu a fost dezlegată prin Decizia recurată, şi nu însăşi aprecierea instanţei de apel în sensul că susţinerile reclamantului echivalează cu critici de nelegalitate a sentinţei civile nr. 717 din 11 septembrie 2007 a Tribunalul Vâlcea, secţia civilă.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata către intimata SC A. SA a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanţei de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.Ş. împotriva deciziei nr. 144 A din 25 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la plata către intimata SC A. SA a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1892/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1704/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
