ICCJ. Decizia nr. 1912/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1912

Dosar nr. 8034/1/200.

Şedinţa publică din 28 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 1 august 2005, Tribunalul Neamţ a admis în parte plângerea formulată de petentul E.N. fost E.N.), prin procurator P.F., în contradictoriu cu S.C.D.A. Secuieni, judeţul Neamţ, şi pe cale de consecinţă: a anulat Decizia nr. 39 din 22 septembrie 2004 emisă de SC D.A. Secuieni în sensul că a obligat-o pe intimata S.C.D. Secuieni judeţul Neamţ, să restituie în natură petentului în calitate de moştenitor al defunctului E.I. „atelierul mecanic central" cu nr. de inventar M.F. 1136/3; a respins ca tardiv formulată contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 50/2002 emisă de S.C.D.A. Secuieni şi ca inadmisibilă cererea de restituire a terenului aferent atelierului precum şi grădina de zarzavat, situate în comuna Secuieni de către intimatele S.C.D.A. Secuieni şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh.Ionescu" Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, petentul a făcut dovada că autorul său E.I. a avut în proprietate un grajd de zid (atelier mecanic) aflat pe raza comunei Secuieni care a fost preluat de stat prin Decretul nr. 83/1949 şi care în prezent se află în administrarea S.C.D.A. Secuieni.

Cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 50/2002 emisă de S.C.D.A Secuieni, s-a reţinut că aceasta a fost comunicată petentului prin procurator la data de 24 iunie 2002, iar contestaţia a fost formulată la data de 4 iunie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la calităţile procesuale pasive ale intimatelor, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice precum şi a Ministerului Finanţelor Publice, s-a reţinut că de vreme ce imobilul în litigiu se află în patrimoniul S.C.D.A. Secuieni, acestea nu pot avea calitatea procesual-pasivă.

Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 32 din 9 martie 2006, a admis apelul formulat de petentul E.N.(fost E.N.) prin procurator P.F., împotriva sentinţei civile nr. 478/2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în contradictoriu cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti" Bucureşti, S.C.D.A., Secuieni, Judeţul Neamţ, Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că: a obligat-o pe S.C.D.A. Secuieni, Judeţul Neamţ să emită decizie de restituire în natură a terenului aferent atelierului mecanic central „Imobil" proprietatea apelantului-contestator; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că apelantul este persoană îndreptăţită să primească în natură şi terenul aferent „atelierului mecanic central" deţinut de S.C.D.A. Secuieni, Judeţul Neamţ. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001 republicată precum şi actele doveditoare depuse de apelant în condiţiile art. 23 din aceeaşi lege.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs P.F. în calitate de procurator a reclamantului E.N.(fost E.N.) criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., deoarece:

- Prin cererea de completare a acţiunii principale f. 46 dosar de fond, s-a solicitat terenul aferent construcţiei „atelier mecanic" în suprafaţă de 6,5844 ha şi grădina de zarzavat în suprafaţă de 2,15 ha identificate în fişa cadastrală. Aceste terenuri au fost preluate abuziv în perioada 1945-1949, ulterior Legii nr. 187/1945.

- Instanţa de apel avea obligaţia clarificării corespunzătoare a regimului juridic al terenurilor solicitate, lucru pe care nu l-a făcut.

- Măsura respingerii ca inadmisibilă a cererii referitoare la restituirea în natură a grădinii de zarzavat, pe motiv că aceasta nu a fost solicitată în mod expres prin cea de a doua notificare nr. 2427/2001 este nelegală.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul E.N. prin procurator P.F., în cererea de completare a acţiunii principale, a solicitat restituirea în natură a terenului aferent construcţiei „atelier mecanic" în suprafaţă de 6,5844 ha şi grădina de zarzavat în suprafaţă de 2,15 ha, terenuri preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945-1949, ulterior Legii nr. 187/1945.

Capătul de cerere privitor la terenul în suprafaţă de 2,16 ha ce reprezintă grădina de zarzavat, nu a fost analizat de instanţa de apel, deşi acest lucru a fost solicitat de recurentă prin cererea completatoare a acţiunii principale, dosar fond.

Instanţa de apel avea obligaţia să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate de instanţa de fond pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 2,15 ha ce reprezintă grădina de zarzavat.

Se impunea efectuarea unei expertize având ca obiect identificarea cu exactitate a terenurilor deţinute de către pârâta S.C.D.A. Secuieni.

Instanţa de recurs poate hotărî asupra fondului pricinii, potrivit art. 314 C. proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Toate acestea impun casarea cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ. la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de trimitere va ţine seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul E.N. împotriva deciziei nr. 32 din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1912/2007. Civil