ICCJ. Decizia nr. 1987/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1987
Dosar nr. 14627/1/200.
Şedinţa publică din 2 martie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 438 din 1 iulie 2005 Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei F.C.T., iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu această pârâtă.
Instanţa a reţinut în esenţă că prin acţiune reclamanta a chemat în judecată pârâta solicitând să i se interzică folosirea denumirii T. din titlul revistei şi obligarea acesteia la plata sumei de 1 Euro, reprezentând daune interese pentru concurenţă neloială.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este titulara exclusivă a mărcilor individuale cu denumirea T. şi editura T., iar pârâta şi-a însuşit în mod abuziv această denumire în titlul revistei pe care o editează, efectuând acte de concurenţă neloială şi producând confuzii în peisajul literar, editorial şi publicistic. în plus, pârâta a reprodus cuvântul T. pe frontispiciul revistei, cu aceleaşi caracteristici, privind fontul de literă şi înălţimea.
Instanţa a reţinut că după o primă judecată în fond, în cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri, din examinarea cărora rezultă, în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, că aceasta este nefondată. S-a avut în vedere în acest sens, contractul de asociere din 21 aprilie 2000 încheiat între S.P. V.R. şi F.C.T.
Referitor la acţiune, s-a arătat pe fond, că aceasta este neîntemeiată.
Astfel s-a reţinut că marca având denumirea T. a fost înregistrată la 15 octombrie 1990 de către Î.M. T. reprezentată de numitul S.C., care a şi înfiinţat săptămânalul T.
În anul 1991 între S.P.V.R. SRL Bucureşti şi săptămânalul T. cu sediul în Iaşi reprezentat de C.S., s-a încheiat un contract prin care SC „V.R." a preluat săptămânalul T. spre a fi editat sub egida şi pe cheltuiala sa, începând cu data de 1 mai 1991.
Părţile au stabilit că „în acest fel întregul patrimoniu şi întreaga activitate desfăşurată de săptămânalul T. va fi încorporată de S.P. V.R. care devine astfel proprietar de drept şi de fapt al ziarului T.".
La data de 21 aprilie 2000 între S.P. V.R. şi pârâta F.C.T. s-a încheiat un contract de asociere prin care aceasta din urmă primea şi dreptul de a edita în asociere revista T. pe o perioadă nedeterminată.
Instanţa a reţinut în consecinţă, că pârâta are consimţământul reclamantei de a folosi denumirea T. conform art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia nr. 22 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Prin prezentul recurs reclamanta a criticat Decizia menţionată, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat sub un prim aspect, că motivarea deciziei nu a fost argumentată şi susţinută prin probatorii.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţele au interpretat în mod greşit ca fiind o cesiune totală, contractul semnat la data de 21 aprilie 1991 între săptămânalul T. şi SC „V.R.". În acelaşi sens s-a arătat că sunt aplicabile şi prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel făcând în mod greşit aplicarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, deşi nu este vorba despre cesiunea totală a patrimoniului unei societăţi comerciale.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor formulate, Decizia atacată fiind în întregime legală şi temeinică.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la maniera deficitară în care a fost redactată Decizia, o astfel de afirmaţie nu poate fi primită.
Din examinarea deciziei nu rezultă vreo contrarietate în argumente, ori elemente străine de natura pricinii, iar referirea la probatoriile administrate este detaliată şi exactă.
În ceea ce priveşte calificarea acordului de voinţă dintre părţi ca nefiind o cesiune totală (pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.) nici aceste afirmaţii nu sunt fondate. Instanţele au interpretat în mod corect contractul nenumit, încheiat la 21 aprilie 2001 între titularul mărcii T. la acel moment, adică Î.M.T., ce avea unic obiect de activitate săptămânalul T. şi S.P. V.R. SRL ca fiind o cesiune a mărcii în litigiu în condiţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
Pe de altă parte, din examinarea clauzelor contractuale rezultă cu claritate voinţa părţilor şi anume preluarea întregului ziar (activitate, patrimoniu şi datorii), astfel încât noul editor devine proprietar de drept şi de fapt. Mai mult decât atât, la art. 8 al contractului se precizează, neechivoc, că a fost preluat şi dreptul asupra mărcii T., care era în curs de a obţine protecţie juridică, acordându-se fostului proprietar un drept de preemţiune în caz de renunţare la editarea ziarului.
În consecinţă, este corectă concluzia ambelor instanţe, în sensul că a avut loc o cesionare a drepturilor asupra mărcii, aplicându-se corect prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 22 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1805/2007. Civil → |
|---|
