ICCJ. Decizia nr. 2/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2
Dosar nr. 1533/85/2007
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 iunie 2006 la Tribunalul Sibiu, reclamanta O.Ş.C. prin mandatar L.I. a solicitat in contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Primăria Municipiului Sibiu, SC E.G. România, sucursala judeţeană Sibiu, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să se constate nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 3187/1964 şi să fie obligată pârâta în culpă să restituie în natură imobilul teren în suprafaţă de 679 mp, situat în Sibiu, sau un imobil de aceeaşi valoare la preţul stabilit printr-o expertiză.
Acţiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu şi E.G. România, sucursala judeţeană Sibiu, obligarea la emiterea dispoziţiei motivate în baza art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, mama reclamantei a dobândit imobilul în anul 1941 prin cumpărare şi Statul Român l-a expropriat în baza Decretului nr. 701/1964 cu o despăgubire de 1200 lei.
Prin notificarea nr. 169/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului ori un imobil de aceeaşi valoare sau preţul acestuia.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 25, art. 26 alin. (1) şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată şi art. l din Protocolul Adiţional nr. l la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Iniţial, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 583/2006 a fost declinată competenţa în favoarea Judecătoriei Sibiu, iar după precizarea acţiunii, prin sentinţa nr. 439/2007, judecătoria a decimat din nou competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin sentinţa civilă nr. 121 din 28 ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, declarată împotriva Primarului Municipiului Sibiu şi a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea nr. 169 din 31 iulie 2001, privind imobilul teren situat în Sibiu, înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2, în sensul restituirii în natură, prin echivalent ori în sensul de a face propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie a terenului.
A fost respinsă acţiunea reclamantei împotriva Primăriei Municipiului Sibiu, E.G. România, sucursala judeţeană Sibiu, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul, Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în esenţă, că imobilul în litigiu este situat în Sibiu, şi înscris în C.F. 5315 Sibiu nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2 în suprafaţă de 679 mp şi suprafaţă reală măsurată de 721 mp.
Acest imobil a fost proprietatea numitei B.Ş., născută P. care 1-a dobândit prin cumpărare în anul 1942. În baza Decretului de expropriere nr. 701/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român şi în prezent pe el este construită o casă de reglare a gazului metan.
S-a mai reţinut că expertul numit de instanţă a precizat că nu este posibilă dezmembrarea suprafeţei libere de construcţii, deoarece pe teren se află în subteran conducte magistrale, fiind necesară o zonă de protecţie şi de siguranţă faţă de construcţia existentă.
Terenul a fost evaluat de către expert la suma de 1356,36 RON/mp, aşadar un total de 256559 Euro.
Instanţa a reţinut că acţiunea este întemeiată şi că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, iar Municipiul Sibiu a indicat faptul că nu deţine în rezervă terenuri ce pot fi date în compensare.
Astfel, singura formă de reparare a prejudiciului produs reclamantei este acordarea de despăgubiri, însă cererea reclamantei în acest sens nu poate fi primită faţă de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora competenţa de stabilire şi acordare a despăgubirilor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a fost obligat să emită dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri.
Instanţa a respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi chemaţi în judecată pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta şi pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.
Reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii care conţine o formulare ambiguă şi a susţinut nelegalitatea respingerii cererii pentru acordarea valorii de circulaţie a terenului, stabilită prin expertiza tehnico-topografică şi prin suplimentul la aceasta.
A solicitat stabilirea valorii de circulaţie a terenului la 256559 Euro şi obligarea pârâtului, Primarul Municipiului Sibiu la plata acestei sume cu titlul de despăgubiri, în situaţia în care restituirea în natură nu va fi posibilă. ,
În expunerea motivelor de apel, reclamanta susţine că instanţa de fond a înserat în cuprinsul dispozitivului doi termeni cu înţeles diametral opus „în natură, prin echivalent" ori noţiunea de „echivalent" reprezintă tocmai propunerea de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie, în situaţia în care restituirea în natură nu ar fi posibilă.
Pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a solicitat exonerarea de plată a cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu s-a opus la solicitarea reclamantei, dar obligaţia de emitere a dispoziţiei de răspuns la notificare a condiţionat-o de completarea dosarului intern al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu documente care să ateste că persoana la care s-a predat imobilul este aceeaşi cu persoana după care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 99 A din 22 mai 2008 a respins ca nefondate apelurile contestatoarei O.Ş.C. şi pârâtului Primarul Municipiului Sibiu.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, potrivit art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanţa care a pronunţat hotărârea este competentă să lămurească dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că cererea trebuia formulată separat şi adresată instanţei de fond şi nu pe calea apelului.
Din considerentele expuse de instanţa de fond, precum şi din folosirea sintagmei „în echivalent", rezultă că tribunalul a avut în vedere una din măsurile reparatorii prevăzute de art. l din Legea nr. 10/2001, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent sau propuneri de acordare de despăgubiri.
în ceea ce priveşte critica adusă sentinţei cu privire la valoarea de circulaţie al terenului, s-a procedat corect, deoarece în urma modificării aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.247/2005, instanţa nu mai are posibilitatea să stabilească cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor care au formulat notificări nesoluţionate până la data apariţiei Legii nr. 247/2005, instituţia competentă pentru stabilirea acestora fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Legea în forma modificată a stabilit şi procedura pe care trebuie să o urmeze Comisia pentru cuantificarea despăgubirilor; plata despăgubirilor nu revine în niciun caz pârâtului Primarul Municipiului Sibiu.
Prin întâmpinare, Primarul Municipiului Sibiu a arătat că nu se opune admiterii acţiunii, dar prin atitudinea sa culpabilă de a nu răspunde la notificare în termen de 60 de zile a provocat declanşarea acţiunii de faţă, astfel că în mod corect instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta O.Ş.C., invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta arată că pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a indicat împrejurarea că nu deţine terenuri în rezervă care să fie date în compensare şi că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. Mai arată că, prin hotărârea din 20 iulie 2006 a CEDO depusă la dosar, în cazul Radu vs. România, pagina 6 pct. 32 se precizează că persoanele expropriate abuziv de bunuri imobile au dreptul la o indemnizaţie la înălţimea valorii comerciale a bunului, iar la pct. 34 arată că Fondul Proprietatea este nefuncţional.
La pct. 42 menţionează că art. 41 din Convenţie conferă Curţii autoritatea de a acorda o compensaţie părţii atunci când a fost constatată o încălcare a acesteia şi Statul Român a fost obligat la restituirea în natură a imobilului, iar în caz de imposibilitate la plata preţului acestuia.
Se mai invocă două articole din presa centrală, în care se comentează modul în care vor fi despăgubiţi proprietarii conform Legii nr. 10/2001.
Examinând recursul, instanţa îl reţine ca nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurent în sensul celor mai sus arătate nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul invocă aspecte dintr-o decizie a CEDO cu privire la modul în care trebuie despăgubită o persoană al cărei bun a fost preluat abuziv, cât şi comentarii din presa centrală naţională, aspecte care nu constituie motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicţională.
Trebuie reţinut că recursul, fiind o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege, poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, se constată că, susţinerile recurentului nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., situaţie în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.Ş.C. împotriva deciziei nr. 99A din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2007. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 144/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
