ICCJ. Decizia nr. 244/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 244
Dosar nr. 558/85/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii T.I. şi T.E. în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N., a fost anulată, în parte, hotărârea nr. 6 din 12 octombrie 2006 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Primăria comunei Şelimbăr, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate contestatorilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 946 mp pe care stabilit-o la suma de 20,40 Euro/mp.
A fost respinsă contestaţia împotriva Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Primăria comunei Şelimbăr.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 198/2004 stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţii, de autostrăzi şi drumuri naţionale (art. 1).
Tribunalul a reţinut că reclamanţilor le-a fost expropriată suprafaţa de 946 mp teren, pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 6622 dolari SUA (18.497,23 lei), iar anularea hotărârii a fost cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, se stipulează posibilitatea titularului dreptului real de a se adresa instanţei de judecată, dacă nu este de acord cu cuantumul despăgubirii şi instanţa soluţionează cererea conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Ca urmare, s-a constatat că este întemeiată contestaţia numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea expropriatului.
Referitor la exproprierea efectivă, atâta timp cât imobilul contestatorilor este afectat construirii unei autostrăzi sau drum naţional, nu se poate reţine că s-au încălcat dispoziţiile legale atunci când s-a hotărât exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul I Adiţional la Convenţia Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
În speţă, experţii desemnaţi de părţi şi de către instanţă au arătat că terenul are o valoare tehnică de 23 Euro/mp şi o valoare de circulaţie de 35 Euro/mp În schimb, expertul B.C., numit la propunerea instanţei a indicat o valoare de 14,18 Euro/mp.
Art. 16 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În art. 27 din lege se mai arată că, raportul de expertiză întocmit în cauză va fi comparat de instanţă cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi apoi va hotărî.
Conform alin. (2) din acelaşi text, despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de către expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel că între aceste limite trebuie să se înscrie despăgubirea stabilită de instanţă.
Faţă de valorile stabilite de cei doi experţi, care au prezentat puncte de vedere argumentate diferit (14,18 Euro/mp expert B.C. şi respectiv 35 Euro/mp expert I.I.), iar suma solicitată de expropriat reprezentând o valoare medie, instanţa a acordat-o pe aceasta din urmă.
S-a mai reţinut că, valoarea terenurilor din zona supusă exproprierii a crescut, dar aceste sume nu reflectă valoarea intrinsecă, ci reprezintă o creştere conjuncturală, instanţa nu poate acorda o valoare de circulaţie maximă, care să depăşească pe cea stabilită de experţi.
În plus, s-a avut în vedere că la negocieri, contestatorii au solicitat o sumă mai mică, situaţie în care s-a ţinut cont de valoarea lor subiectivă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 110/A din 6 iunie 2008 a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România împotriva sentinţei civile nr. 122/2008, pronunţată de Tribunalul Sibiu şi a obligat apelantul să plătească intimaţilor T.I. şi T.E. suma de 1.600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut în mod corect suprafaţa de 946 mp, expropriată de la reclamanţi, suprafaţă necontestată de apelant.
Critica din apel vizează întinderea despăgubirilor acordate.
Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a avut în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoanele nemulţumite se pot adresa cu contestaţie la instanţa de judecată.
În cauză, expertul I.I. a stabilit valoarea la suma de 23 Euro/mp şi o valoare de circulaţie de 35 Euro/mp, iar expertul B.C. a indicat valoarea de 14,18 Euro/mp Cel de al treilea expert, B.P. a semnat ambele expertize, situaţie în raport de care instanţa de fond a făcut media valorilor, ajungând la concluzia că valoarea reală a despăgubirilor este de 20,40 Euro/mp.
În lipsa altor probe, s-a concluzionat că valoarea reală a despăgubirilor este cea stabilită prin hotărârea apelată, astfel că a fost menţinută ca legală şi temeinică.
Împotriva ultimei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N. din România, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, fără a indica în drept motivele de recurs avute în vedere, pârâta a invocat în esenţă următoarele critici:
A arătat recurenta că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece valoarea de 7 dolari SUA/mp este suficientă şi îndestulătoare raportat la data când s-a început acţiunea de achiziţie de terenuri pentru realizarea obiectivului „Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu".
Se susţine că suma de 20,40 Euro/mp nu reprezintă valoarea reală de circulaţie a terenurilor arabile situate în localitatea Şelimbăr.
De asemenea, recurentul precizează că valoarea terenurilor în zona supusă exproprierii a crescut, dar sumele nu reflectă valoarea intrinsecă a terenurilor, ci reprezintă o creştere conjuncturală, astfel că nu ar fi echitabil să se acorde valoarea stabilită prin Decizia recurată.
Recurentul a cerut să se constate nelegalitatea raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 şi pe cale de consecinţă şi a hotărârilor atacate.
Analizând recursul în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reţine că este nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum corect s-a reţinut prin cele două hotărâri (fond şi apel), cererea având ca obiect anularea hotărârii nr. 6 din 12 octombrie 2006, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor nu este inadmisibilă.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţii de autostrăzi şi de drumuri naţionale.
Legea prevede în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de coproprietar, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilirea a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din HG nr. 941/2004. Textul stabileşte conţinutul hotărârii, iar la litera h este prevăzută menţiunea „calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată".
Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubiri, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din HG nr. 941/2004, nu exclude soluţia anulării ei parţiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.
Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt prevăzute expres de lege, aşa cum susţine recurenta, iar hotărârea emisă în condiţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu este un act juridic civil.
Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor şi, fiind supusă căii de atac, obligaţia de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menţinută în hotărârea atacată a fost deja plătită.
Critica privind modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor este nefondată.
Articolul 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criticile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că la calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Pentru stabilirea despăgubirilor s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, faţă de prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirilor în raport de preţul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză.
În raportul de expertiză din dosar, pentru evaluare experţii au avut în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi nu s-au făcut obiecţiuni la acest mod de calcul.
Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, astfel că în mod corect s-au stabilit despăgubirile, critica formulată fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta căzută în pretenţie va fi obligată să plătească intimaţilor T.I. şi T.E. suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. din România împotriva deciziei nr. 110/A din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor T.I. şi T.E. suma de 1.700 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 187/2007. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
