ICCJ. Decizia nr. 2099/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2099
Dosar nr. 23885/2/200.
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Constată că prin sentinţa nr. 377 din 10 aprilie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.V. împotriva pârâtei A.V.A.S. pe care a obligat-o să emită dispoziţie în sensul acordării de acţiuni, în favoarea reclamantului, cu precădere la societăţile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naţionalizate (care au fost deţinute, cu titlu de acţionari, de către autorii reclamantului) sau la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital, acţiuni în valoare totală de 8.234.999.076 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul este singurul moştenitor al defuncţilor B.N. şi E., T.G., T.A. şi T.M., care au avut acţiuni la societăţile S.R., S.C.C.L.I., S.A.N.D., I., P.F.S.G.M., la data naţionalizării acestora.
În această calitate, reclamantul a solicitat pârâtei prin notificarea adresată, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, fără să primească însă vreun răspuns.
Raportat la probele administrate, tribunalul a constatat îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii (în ce priveşte cuantumul până la limita căruia urmează să fie acordate, de 8.234.999.076 lei, reţinându-se certificatele de acţionar, acţiunile la purtător, titlurile de acţionar depuse de reclamant, ca şi cele identificate de expertul desemnat în cauză, precum şi bilanţurile contabile ale celor 6 societăţi comerciale naţionalizate.
Cu privire la această sentinţă, reclamantul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, susţinând că în considerente nu a fost trecută suma, aşa cum a fost ea înscrisă în petitul acţiunii, de 8. 234.999.076 lei la 14 februarie 2001 şi că aceeaşi menţiune, în legătură cu suma şi data la care este valabilă, urmează a fi făcută în dispozitivul hotărârii, unde s-a strecurat aceeaşi eroare.
Prin încheierea din 20 mai 2003, instanţa a respins cererea, apreciind că aspectele invocate constituie de fapt, critici aduse sentinţei, care nu pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel pârâta A.P.A.P.S., iar împotriva încheierii de îndreptare eroare materială a exercitat apel reclamantul.
Învestită cu soluţionarea celor două apeluri (după ce, într-o primă fază procesuală a fost anulată, pentru necompetenţă, hotărârea primei instanţe, soluţie casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu trimiterea cauzei spre rejudecare), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 202/A din 19 aprilie 2006, prin care a respins ca nefondate, ambele căi de atac. Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a obiectului pierdut, formulată de apelantul-reclamant O.V.
În considerentele deciziei s-a reţinut, pe aspectul motivelor de apel formulate de reclamant, că ele nu pot fi primite, faţă de împrejurarea că aspectele sesizate de acesta nu pot fi rezolvate în cadrul procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ., care vizează numai situaţia erorilor materiale, în care nu se încadrează însă, aceea în care se solicită completarea hotărârii (în considerente şi dispozitiv), cu menţiunea că suma pretinsă reprezintă valoarea despăgubirilor la data de 14 februarie 2001.
Neîntemeiată a fost apreciată şi cererea apelantului-reclamant de „acordare a valorii obiectului pierdut", respectiv, de înlocuire a acţiunilor tranzacţionate pe piaţa de capital, care ar fi trebuit acordate de A.V.A.S. cu valoarea (reactualizată) a acestora.
Astfel, s-a constatat că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 132 pct. 3 C. proc. civ.., întrucât prin voinţa legiuitorului (exprimată prin Legea nr. 247/2005) a fost înlocuit, şi nu pierdut, dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu prioritate la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate, cu dreptul la titluri de valoare la Fondul Proprietatea.
De asemenea, au fost constatate nefondate criticile formulate de pârâta A.V.A.S.
Astfel, în ce priveşte distincţia făcută de pârâtă între calitatea de acţionar şi cea de asociat, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada că autorii săi au fost la data naţionalizării, asociaţi la societăţile la care deţineau acţiuni -, s-a apreciat că ea este lipsită de orice fundament legal.
Sintagma de asociat al persoanei juridice folosită de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 trebuie înţeleasă ca referindu-se şi la acţionarul persoanei juridice (pentru că altminteri, ar însemna o abordare relativă, care ar desemna doar pe asociaţii dintr-o societate cu răspundere limitată sau o societate în participaţiune).
Or, prin actele depuse la dosar (extrasul din registrul de acţiuni, procesul-verbal anexat raportului de expertiză, inventarul acţiunilor deţinute fizic), reclamantul a dovedit că autorii săi au avut calitatea de acţionari şi prin urmare, calitatea sa procesuală activă.
În ce priveşte prematuritatea invocată a acţiunii (sub motiv că nu a fost încheiat proces-verbal de divergenţă, în condiţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001), s-a constatat că acest aspect a fost soluţionat prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că, potrivit art. 315 C. proc. civ., dezlegarea dată de această instanţă asupra respective probleme de drept este obligatorie.
De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că instituţia publică implicată în privatizare este cea care stabileşte valoarea acţiunilor şi nu instanţa, pe baza unei expertize, s-a apreciat critica nefondată, în condiţiile în care apelanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţii legale, de stabilire în cadrul procedurii prealabile, a valorii acţiunilor.
Cum în speţă apelanta nu a răspuns la notificare, instanţa nu era ţinută de respectarea dispoziţiilor invocate de aceasta, aplicabile în faza procedurii prealabile, fiind îndrituită să aplice normele dreptului comun în privinţa evaluării judiciare a acţiunilor.
Pe acest aspect, valorile stabilite prin expertiza contabilă nu au fost contestate de către apelantă, rezultând că suma actualizată a acţiunilor deţinute de autorii reclamantului la data de 14 februarie 2001, este cea menţionată în sentinţa primei instanţe.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către apelanta-pârâtă A.V.A.S., care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.., susţinând critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel şi-a fundamentat Decizia pe un text de lege (art. 32 din Legea nr. 10/2001) care fusese abrogat la data pronunţării soluţiei, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
- Potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, motiv pentru care s-a solicitat să se constate caracterul vădit nelegal al deciziei atacate, care menţine sentinţa primei instanţe, cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, în forma republicată.
- Hotărârea este nelegală şi prin menţinerea obligaţiei A.V.A.S., de a acorda reclamantului măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de autorii săi la fosta S.C.T.B., faţă de împrejurarea că patrimoniul acestei societăţi a fost preluat de R.A.T.B., instituţie aflată în administrarea exclusivă a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.
Or, pentru ca A.V.A.S. să poată avea calitate procesuală pasivă şi să fie obligată la acordarea măsurilor reparatorii pentru societatea naţionalizată, este necesar ca patrimoniul respectivei persoane juridice să fi fost preluat de o societate comercială aflată în portofoliul A.V.A.S. şi în a cărei privatizare aceasta să fi fost implicată.
- Instanţele au pronunţat hotărârile în cauză, de soluţionare pe fond, deşi pârâta-recurentă nu a emis o decizie de rezolvare a notificării şi aceasta s-a datorat nedepunerii actelor doveditoare în dosarul administrativ.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea în esenţă, că în formularea criticilor, pârâta recurentă porneşte de la o premisă greşită, aceea că reclamantul ar fi cerut acţiuni la anumite societăţi comerciale. În realitate, a pretins valori mobiliare pentru acţiunile societăţilor naţionalizate, acţiuni a căror existenţă a fost dovedită.
De asemenea, s-a solicitat ca recurenta să fie obligată la despăgubiri pentru exercitarea în mod abuziv, a drepturilor procedurale.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei potrivit căreia Decizia atacată este lipsită de temei legal întrucât se fundamentează pe un text abrogat (dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001), este neîntemeiată.
Astfel, hotărârea instanţei de apel face trimitere la prevederile art. 32 alin. (6) din actul normativ menţionat (potrivit căruia, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptăţite, instituţia publică implicată în privatizare va stabili prin decizie valoarea recalculată a acţiunilor), pentru a indica faptul că există o procedură prealabilă, de rezolvare a notificării persoanei îndreptăţite, căreia pârâta-recurentă nu i s-a conformat.
Referirea la acest text de lege s-a făcut pentru justificarea soluţiei date excepţiei de prematuritate invocată de către pârâtă (în primă instanţă şi ulterior, ca obiect de critică de apel).
Într-adevăr, faptul că legiuitorul a impus un termen înăuntrul căruia să fie soluţionate notificările şi că acesta nu a fost respectat de către instituţia implicată în privatizare, face ca demersul judiciar al reclamantului să fie admisibil şi să nu i se poată opune excepţia de prematuritate (pe care invocând-o, pârâta îşi invocă de fapt, propria culpă în nerespectarea unei prescripţii legale).
Contrar susţinerii, eronate, făcute în recurs, de către pârâtă, textul art. 32 din Legea nr. 10/2001 (anterior modificării aduse prin Legea nr. 247/2005), nu a justificat soluţia de menţinere a măsurilor reparatorii stabilite de prima instanţă.
Dimpotrivă, răspunzând pe acest aspect pretenţiei reclamantului de „înlocuire a valorii obiectului pierdut", constând în acţiuni la societăţi comerciale cu valoarea în bani a respectivelor acţiuni, instanţa de apel a reţinut că prin voinţa legiuitorului (conţinută în Legea nr. 247/2005) a avut loc de fapt, o înlocuire a măsurilor reparatorii reprezentate de acţiuni (acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate) cu dreptul la titluri de valoare la Fondul Proprietatea.
Or, în acest sens, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) (adică foştii asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv), au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aşadar, nu se poate susţine că temeiul legal al soluţiei adoptate s-ar regăsi într-un text abrogat, câtă vreme instanţa face trimitere la noua reglementare în materie pe aspectul măsurilor reparatorii.
În schimb, aprecierea asupra prematurităţii cererii nu se putea realiza decât cu referire la norma legală care stabilea condiţiile în care poate fi declanşată procedura prealabilă. Formele investirii unităţii deţinătoare sau ale instituţiei implicate în privatizare, mai ales că erau supuse unui termen, nu se puteau regăsi decât în dispoziţia legii (art. 32) incidentă la data la care persoana îndreptăţită a acţionat, transmiţând notificarea.
- Critica privitoare la obligarea A.V.A.S. să acorde măsuri reparatorii pentru o persoană juridică naţionalizată, care potrivit susţinerii acesteia, nu a fost preluată de o societate comercială aflată în portofoliul recurentei (în speţă S.C.T.B.) este de asemenea, nefondată.
Prin hotărârea instanţei A.V.A.S. a fost obligată să acorde acţiuni cu precădere la societăţile care au preluat patrimoniul fostelor persoane juridice naţionalizate sau la altă societate tranzacţionată pe piaţa de capital.
Este vorba aşadar, de stabilirea unei obligaţii alternative, debitorul acesteia putându-se elibera prin executarea oricăreia dintre ele, astfel încât recurenta nu se poate apăra invocând o imposibilitate obiectivă de executare ad impossibilium nulla obligatio.
De aceea, susţinerea potrivit căreia una dintre societăţile la care au deţinut acţiuni autorii reclamantului se află în administrarea efectivă a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, nu este de natură să afecteze legalitatea soluţiei, având în vedere conţinutul obligaţiei puse în sarcina pârâtei-recurente şi posibilitatea acesteia de a se elibera conform art. 1026 C. civ. (prin executarea „unuia din cele două lucruri cuprinse în obligaţie").
- Neîntemeiată este şi critica referitoare la soluţionarea fondului pretenţiilor reclamantului de către instanţă, deşi pârâta nu emisese Decizia de răspuns la notificare iar aceasta s-ar fi datorat faptului că la dosarul administrativ nu fuseseră depuse toate actele.
Întrucât se împlinise termenul de soluţionare a notificării, în absenţa unui răspuns, persoana îndreptăţită avea latitudinea declanşării procedurii judiciare, demers la care de altfel, s-a şi recurs.
Instanţa, în virtutea plenitudinii sale jurisdicţionale, este chemată să statueze asupra aplicării legii la situaţia de fapt ce îi este dedusă judecăţii.
Contrar susţinerii recurentei, nu se putea, sub sancţiunea denegării de dreptate (art. 3 C. civ.), ca instanţa să refuze să statueze asupra pretenţiilor reclamantului sub motiv că instituţia implicată în privatizare, deşi notificată, a nesocotit termenul de rezolvare a notificării.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat urmează să fie constatat neîntemeiat şi respins în consecinţă.
În ce priveşte solicitarea intimatului-reclamant, de obligare a recurentei la plata de despăgubiri, pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procedurale, ea nu poate fi primită, întrucât declararea unei căi legale de atac nu poate îmbrăca forma abuzului procesual în sensul art. 723 C. proc. civ. şi nu poate angaja răspunderea părţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 202/A din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2111/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2033/2007. Civil → |
|---|
