ICCJ. Decizia nr. 2111/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2111
Dosar nr. 6853/1/200.
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 29 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 10914/2003, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea precizată, formulată de reclamanţii S.A.I., T.M. şi S.G.P. în contradictoriu cu pârâţii SC D.F.E.E.E. SA a cărei poziţie procesuală a fost continuată de pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Timiş.
S-a dispus anularea deciziei de respingere nr. 690/2003 emisă de SC E. SA.
S-a constatat că reclamanţii au calitatea de moştenitori legali ai proprietarilor iniţiali ai imobilului înscris în C.F. nr. 2252 Timişoara nr.top 6883.
A fost obligată pârâta SC E.S. SA să statueze asupra notificării reclamanţilor în limita nr.top 6883/2, înscris în C.F. Timişoara (...) cu privire la imobilul compus din teren în suprafaţă de 467 mp, care încorporează clădirea de locuit ce a făcut obiectul preluării de către Statul Român, clădirile sală de şedinţe şi dispensar (edificate de antecesoarea persoanei juridice notificate), în sensul de a formula o ofertă de despăgubire în echivalent conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
A respins acţiunea faţă de Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi C.M. T., pentru lipsa de legitimare procesual pasivă.
A respins acţiunea faţă de SCE.B. SA ca fiind declanşată împotriva unei persoane ce nu are calitate de persoană juridică notificată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 24 din 26 ianuarie 2006 a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâta SC E.S. SA să statueze şi cu privire la suprafaţa de 116 mp înscrisă în parcela nr.top 6883/4 din C.F. 2252 Timişoara.
Apelul declarat de D.G.F.P. Timişoara în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, care viza lipsa calităţii procesuale pasive în cauză, a fost respins cu motivarea că, întrucât reclamanţii au optat în condiţiile art. 30 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, pentru o parte din imobil, în mod corect a fost împrocesat şi Ministerul Finanţelor, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. E. S.A., al cărei apel a fost, de asemenea respins, au fost obligaţi să plătească reclamanţilor suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş, reiterând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:
- Aşa cum rezultă din „completarea cererii de chemare în judecată", reclamanţii au cerut în principal obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar obligarea la emiterea unor decizii care să conţină oferte de măsuri reparatorii în natură sau în echivalent prin despăgubiri băneşti şi nu acordarea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.
- Luând în considerare soluţia de anulare a deciziei emise de SC E. SA şi de obligare a continuatoarei să statueze asupra notificării în sensul de a formula o ofertă de despăgubire în echivalent, nu se justifică prezenţa în proces a Ministerului Finanţelor Publice.
Unitatea deţinătoare este competentă în soluţionarea notificării, iar procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001 este obligatorie.
Recursul este fondat.
Prin notificarea nr. 97/1214/2001 înregistrată la S.C. E. S.A. antecesoarea pârâtei SC E.S. SA reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, (casă şi curte în suprafaţă de 1422 mp), preluat abuziv prin naţionalizare din patrimoniul autorilor lor, S.R. şi S.F., cu menţiunea că imobilul avea destinaţie de locuinţă.
Împotriva deciziei de respingere emisă de persoana juridică notificată (unitate deţinătoare ) reclamanţii au formulat contestaţie precizată şi completată în mai multe rânduri, prin care au solicitat anularea deciziei, restituirea în natură a imobilului şi, în subsidiar obligarea pârâtelor S.C. E. S.A. Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi CM T. SA la emiterea unei decizii motivate, car să conţină oferte de despăgubire (...).
La data de 14 decembrie 2004, reclamanţii au cerut instanţei să ia act de faptul că înţeleg să cheme în judecată în calitate de pârât Ministerul Finanţelor Publice: „pentru a-i fi opozabilă hotărârea cu privire la eventuala acordare a unor despăgubiri şi cu privire la cuantumul acestora".
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 iar în cursul procesului nu s-a invocat de vreuna din părţi că emiterea deciziei de respingere, singura persoană juridică notificată, nu ar avea calitate de unitate deţinătoare în înţelesul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 (forma iniţială).
Or, în acest cadru procesual, au calitate procesuală exclusiv titularii cererii de chemare în judecată (calitate procesuală activă) şi emitentul dispoziţiei /deciziei contestate sau contestatorul acestuia (calitate procesuală pasivă) care, unitate deţinătoare fiind, este şi titularul obligaţiei de restituire în natură sau prin echivalent măsura dispusă în primă instanţă, menţinută de instanţa de apel, de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor Publice „pentru opozabilitate" este lipsită de temei legal.
Conform Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare şi a pronunţării sentinţei, Ministerul Finanţelor Publice avea calitate procesuală pasivă în faza judiciară a procedurilor reglementate prin actul normativ analizat doar în două situaţii, expres şi limitativ prevăzute de art. 26 alin. (3) şi art. 31 alin. (4) şi (7), nici una dintre acestea nefiind incidentă în cauza dedusă judecăţii.
De altfel, soluţiile adoptate de instanţele anterioare, în sensul anulării deciziei contestate şi a obligării unităţii deţinătoare la emiterea unei noi decizii prin care să „formuleze o ofertă de despăgubire în echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001", confirmă lipsa legitimităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în prezenta cauză, în sarcina căruia nu a fost reţinută vreuna din obligaţiile reglementate de legea specială de reparaţie.
Cu toate acestea, excepţia lipsei de interes a recurentului în promovarea şi susţinerea căii de atac, invocată de reclamanţi prin întâmpinare, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care în faza procesuală a apelului Ministerului Finanţelor Publice a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte Decizia curţii de apel, în sensul admiterii apelului declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de această parte, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr.24 din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că admite şi apelul declarat de D.G.F.P. Timiş în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1314/PI din 29 iunie 2005 a Tribunalului Timiş.
Respinge acţiunea precizată faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2116/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2099/2007. Civil → |
|---|
