ICCJ. Decizia nr. 216/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 216.
Dosar nr. 4211/1/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 6 martie 2006 N.I.D. a introdus contestaţiei în anulare împotriva încheierii nr. 5867 din 4 iulie 2005, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a trimis Curţii de Apel Ploieşti, spre soluţionare, recursul declarat de acesta împotriva încheierii din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Invocând în drept prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea „dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
El a arătat că s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 4 pct. 1 din acelaşi cod, care prevăd că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi că, de asemenea, au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la principiul contradictorialităţii, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, declarându-se, din oficiu, necompetentă să judece recursul, a greşit şi prin faptul că nu a pus în discuţia părţilor această excepţie.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Aşa cum corect s-a stabilit prin încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după declararea recursului de către N.I.D. împotriva încheierii din 23 aprilie 2004, dată în dosarul nr. 1837/2004 de Curtea de Apel Ploieşti, a fost adoptată Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Instanţa, reţinând, din considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond, dublul caracter al acţiunii, atât de plângere la Legea nr. 18/1991, cât şi de acţiune în pretenţii, a constatat incidenţa în cauză a art. III din Legea nr. 195/2004, prin care se stabileşte competenţa de soluţionare a căilor de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar.
De asemenea, prin această lege a fost reglementat modul în care va proceda Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trimiterea cauzelor aflate pe rolul său la instanţele devenite competente.
În speţă, s-a făcut corect aplicarea prevederilor art. III alin. (2) din sus menţionata lege, potrivit cărora recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel.
În concluzie, prin aceste dispoziţii tranzitorii legiuitorul a stabilit ca recursurile în materia fondului funciar să fie soluţionate tot de curţile de apel.
Cu alte cuvinte, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestator, ci acelea ale Legii nr. 195/2004 care au aprobat OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea contestatorului privind încălcarea principiului contradictorialităţii, deoarece la termenul din 4 iulie 2005, când s-a dat încheierea atacată prin prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţia părţilor prezente excepţia necompetenţei materiale în judecarea recursului, procedura fiind completă.
Faptul că N.I.D., recurentul pârât din dosarul în care s-a dat încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 a ales să nu fie prezent la dezbateri, nu poate fi imputat instanţei sau considerată o încălcare, din partea acesteia, a regulilor de procedură civilă.
În concluzie, faţă de cele de mai sus, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată, şi, făcând aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul N.M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare introdusă de N.I.D. împotriva deciziei nr. 5867 din 4 iulie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă pe contestatorul N.I.D. să plătească intimatului N.I.M.G. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8175/2007. Civil → |
|---|
