ICCJ. Decizia nr. 2162/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2162
Dosar nr. 16038/1/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5373 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Arad a fost admisă în parte cererea în anulare formulată de debitoarea M.S.A. în contradictoriu cu creditorul M.A. şi s-a anulat în parte sentinţa civilă nr. 5532 din 26 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Arad, în ceea ce priveşte somaţia de plată a debitorului pentru suma de 16.249,102 dolari şi 18.047,955 Euro sau echivalentul în lei.
Prin Decizia civilă nr. 16/R din 17 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad s-a admis recursul declarat de creditor şi a fost modificată în tot sentinţa sus-indicată în sensul respingerii cererii în anulare.
Debitoarea a formulat cerere de revizuire împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, cerere respinsă ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 1202 din 24 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei decizii revizuenta a declarat recurs, însă prin Decizia nr. 9422 din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală recursul a fost anulat ca netimbrat.
Recurenta M.S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea acesteia şi reluarea judecăţii în dosarul nr. 11150/1/2006.
În motivarea contestaţiei în anulare se invocă drept temei legal dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi se susţine că hotărârea contestată este rezultatul unei greşeli materiale deoarece contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale instituite în sarcina sa de către instanţă, iar pe de altă parte arată că a depus în recurs cerere de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător, cerere care nu a fost luată în considerare de instanţă.
În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea susţine că a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei şi timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei, conform chitanţelor nr. MP 10TM19067297RD şi PR02974100602068, documente trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapt ce reiese din confirmarea de primire, astfel că Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinantă în soluţia dată de instanţă.
Se mai susţine că la data de 17 noiembrie 2006 a depus la dosarul nr. 11150/1/2006 ( în recurs) o cerere de amânare a judecăţii cauzei în vederea angajării unui avocat, şi întrucât dosarul se afla la primul termen de judecată, consideră că erau îndeplinite prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
În continuare se solicită şi se motivează, pe fond, admiterea recursului cu consecinţele respective.
Contestaţia în anulare formulată în cauză este nefondată.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Pretinsa eroare materială invocată de contestator în prezenta cauză nu este însă dovedită.
Copiile actelor ataşate contestaţiei în anulare nu reprezintă documente fiscale din care să rezulte plata taxelor de timbru datorate, astfel de taxe achitându-se în contul unor entităţi fiscale, respectiv trezoreriei, direcţia de taxe şi impozite.
În chitanţele depuse la dosar se menţionează „mandat poştal" şi „prioripost documente", având ca destinatar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acte care însă nu fac dovada achitării taxelor judiciare de timbru, cum susţine contestatoarea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare ca nefondată făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., privind suportarea cheltuielilor de judecată de către partea căzută în pretenţii, cheltuieli reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare introdusă de M.S.A. împotriva deciziei nr. 9422 din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă pe contestatoarea M.S.A. să plătească intimatului M.A. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2186/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2173/2007. Civil → |
|---|
