ICCJ. Decizia nr. 2173/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2173
Dosar nr. 1032/113/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 849 din 06 octombrie 2006, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a dispus restrângerea pentru o perioadă de un an şi şase luni a exerciţiului dreptului numitului N.D. la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene.
Apelul declarat de către N.D. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 383A din 02 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Instanţele au reţinut ca stare de fapt că N.D. a fost returnat din Germania la data de 10 mai 2006 în baza acordului de readmisie ratificat prin Legea nr. 642/2001, după ce s-a aflat un timp în Germania în baza unor documente legale de şedere, dar apoi a săvârşit o infracţiune de furt pe teritoriul statului german, fiind arestat o perioadă de 17 luni.
În drept, instanţele au constatat că sunt incidente prevederile art. 38 şi ale art. 52 din Legea nr. 248/2005.
N.D. a declarat recurs, prin care, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cerut casarea deciziei instanţei de apel ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând recursul, N.D. a susţinut următoarele:
- Decizia atacată este rezultatul greşitei aplicări a Legii nr.642/2001 care are ca obiect ratificarea acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind readmisia persoanelor, în timp ce returnarea cetăţenilor români de pe teritoriul Germaniei este reglementată de Convenţia dintre Ministerul de Interne din România şi Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania semnată la Bonn în data de 9 iunie 1998 şi aprobată prin HG nr. 869 din 3 decembrie 1998;
- greşit instanţa de apel a reţinut data returnării ca fiind 10 mai 2005, iar sancţiunea aplicată de prima instanţă ca fiind de 6 luni în loc de 1 an şi 6 luni;
- instanţele nu au dat eficienţă înscrisurilor care atestă că are un copil minor în Germania, care are nevoie de prezenţa recurentului, precum şi posibilităţi concrete de a locui şi munci în acel stat.
Cerând casarea hotărârilor pentru cele mai sus arătate, N.D. a solicitat reducerea la maxim 8 luni-un an a perioadei pentru care s-a dispus restrângerea exerciţiului dreptului său la libera circulaţie în statele Uniunii Europene.
Examinând recursul Înalta Curte constată cele ce succed.
Este necontestat că între România şi Germania există acord de readmisie în sensul reglementat prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, astfel încât nu constituie o greşită aplicare a legii, ca motiv de casare, împrejurarea că instanţele au menţionat un alt act normativ decât cel prin care România a ratificat acordul.
Nici erorile menţionate în secunda critică din recurs nu constituie caz de casare, deoarece au doar semnificaţia unor erori materiale nedeterminante în soluţionarea cauzei.
În fine, critica invocată ca temei al cererii de reducere a duratei restricţiei exercitării dreptului este în mod evident o critică de netemeinicie prin care N.D. tinde a demonstra că instanţele au apreciat greşit probele administrate.
Asemenea critică nu poate fi încadrată în nici unul din motivele de nelegalitate acceptate prin art. 304 C. proc. civ. ca temei de recurs.
Aşadar, sunt nefondate susţinerile din recurs.
Cu toate acestea, recursul va fi admis cu consecinţele casării deciziei instanţei de apel şi casării parţiale a hotărârii de primă instanţă în sensul că, urmând a fi păstrate celelalte dispoziţii ale celei din urmă hotărâri, restricţia dreptului la libera circulaţie va fi limitată la teritoriul Germaniei în loc de teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene.
Aceasta pentru că, ulterior pronunţării hotărârilor din cauza de faţă, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar art. 52 din Legea nr. 248/2005 avut în vedere de prima instanţă şi cea de apel prevede că numai până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetăţean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de N.D. împotriva deciziei nr. 383/A din 2 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi, în parte, sentinţa civilă nr. 849 din 6 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, şi păstrând celelalte dispoziţii din sentinţa de mai sus, restrânge exerciţiul dreptului la liberă circulaţie în Germania, în loc de statele Uniunii Europene.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2162/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2155/2007. Civil → |
|---|
