ICCJ. Decizia nr. 2186/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2186
Dosar nr. 1584/36/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Tulcea, s-a admis contestaţia formulată de reclamante; s-a anulat dispoziţia nr. 300 din 22 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Tulcea, ca netemeinică şi nelegală; s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din suprafaţă de 586,44 mp, teren situat în municipiul Tulcea, (identificat prin expertiza întocmită de expert S.C.) astfel: 172,51 mp, 216,79 mp, 83,90 mp şi 34,58 mp, precum şi restituirea în echivalent a imobilului compus din suprafaţa de 1904, 81 mp, situat în municipiul Tulcea, către reclamante.
A fost obligată Primăria municipiului Tulcea să emită oferta de restituire în echivalent reclamantelor pentru suprafaţa de 1940,81 mp, teren ce a fost preluat abuziv de către stat, corespunzător valorii imobilului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 300/2004 emisă de Primarul municipiului Tulcea, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 3600 mp, teren intravilan situat în Tulcea, pentru că nu s-a făcut dovada deplinei proprietăţi asupra acestuia.
Din probele administrate în cauză, s-a reţinut că terenul a aparţinut bunicului reclamantelor S.T., care, la 22 iunie 1937, l-a donat soţiei, fiilor şi fiicelor sale.
Din încheierea pronunţată în dosarul nr. 1558/1953, la data de 28 septembrie 1953, de notariatul de Stat al Raionului Tulcea, rezultă că la decesul lui S.T. a rămas suprafaţa de 2236 mp, situată în Tulcea, iar certificatul fiscal nr. 6248 din 10 iunie 1971 atestă că în evidenţele fiscale figurează moştenitorii S.T. cu un imobil în valoare de 17.900 lei şi teren aferent în suprafaţă de 1787 m.
În adresa nr. 5615 din 26 mai 1995 a Primăriei municipiului Tulcea, se menţionează că terenul ce a aparţinut bunicilor reclamanţilor este de 3.600 mp, şi a fost situat în Tulcea.
Prin urmare, s-a constatat că s-a făcut dovada circulaţiei juridice a terenului şi a suprafeţei de teren deţinută la o dată apropriată de cea a preluării de către stat (1965-1966), lucru confirmat şi de expertiza iniţială întocmită de expert S.C., care a identificat o suprafaţă de 1820 mp.
Urmare a obiecţiunilor formulate şi a susţinerilor martorului audiat în cauză, expertul a mai identificat o suprafaţă de teren de 705,52 mp.
Cu probele administrate în cauză s-a dovedit că cea mai mare parte din teren este domeniu public de interes local, putând fi restituit în natură doar terenul neafectat de utilităţi şi construcţii.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantele, solicitând modificarea acesteia şi pe fond, admiterea acţiunii şi obligarea intimatului la restituirea în natură a suprafeţei de 2527,25 mp liberă la data formulării notificării, construcţiile edificate ulterior încălcând prevederile Legii nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia nr. 113/civ din 14 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 257/c/2006, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamante, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că autorul apelantelor a deţinut în proprietate un teren situat în municipiul Tulcea, petentele reducându-şi pretenţiile la suprafaţa de 2527,25 mp, din care la data depunerii notificării era liberă suprafaţa de 586,44 mp, care a şi fost restituită; suprafaţa de 338,23 mp era afectată de detalii de sistematizare (blocuri şi alei); suprafaţa de 276,95 mp, avea amplasată o construcţie provizorie, pe care ulterior a şi fost edificat un complex comercial autorizat, suprafaţa de 279,12 mp, este afectată unui teren de joacă, iar suprafaţa de 1034,91 mp, are destinaţia de piaţă şi parcarea auto.
Cu excepţia suprafeţei de 586,44 mp, care a fost restituită, restul suprafeţelor de teren fac parte din domeniul privat al oraşului, iar construirea complexului comercial este o construcţie autorizată, aşa cum rezultă din actul aflat la fila 32 din dosar.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se aflau la data restituirii şi libere de orice sarcini.
Art. 10 din acelaşi act normativ stipulează că în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, urbane sau rurale, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.
În cauză, cu probele administrate, s-a dovedit că pe terenul proprietatea autorilor apelantelor există un complex comercial, construcţia edificată fiind autorizată, iar suprafaţa de 1664,06 mp, face parte din domeniul public şi privat, situaţie de fapt corect reţinută de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.E.G., S.M. şi C.E., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-au arătat următoarele:
Potrivit art. 8 din HG nr. 614/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv se face, potrivit legii, în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi de art. 10 din Legea nr. 10/2001, reţinută ca temei juridic al respingerii cererii reclamantelor, instanţele au soluţionat cauza fără să se raporteze la data efectuării acestor construcţii, care aşa cum rezultă din probele administrate au fost edificate după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi la caracterul abuziv al organelor de administraţie chemate să aplice legea şi nu să valideze abuzurile săvârşite.
Astfel, se arată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pe terenul în litigiu exista un garaj, sediu de firmă, pentru ca, în anul 2003, Primăria Tulcea să-l demonteze şi să construiască complexul comercial, situaţie similară şi în ceea ce priveşte suprafeţele de teren având destinaţia de piaţă şi loc de joacă pentru copii.
În concluzie, se solicită obligarea Primăriei Tulcea la retrocedarea în natură a suprafeţei de 1664,06, pe care se află în prezent platforma, piaţă şi locul de joacă pentru copii, precum şi terenul în suprafaţă de 276,95 mp, pe care s-a construit abuziv un complex comercial după formularea notificării.
Examinând Decizia în raport de motivul de recurs formulat de reclamante, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele.
Reclamantele au notificat Primăriei municipiului Tulcea, în temeiul Legii nr. 10/2001, retrocedarea în natură a suprafeţei de 3600 mp, situată în municipiul Tulcea, pentru ca, ulterior, prin „concluziile scrise" depuse la dosar la data de 25 ianuarie 2006, reclamantele să-şi restrângă pretenţiile la suprafaţa de 2526,25 mp teren rezultat din expertiza întocmită de expert S.C.
Instanţele de fond şi apel au constatat că terenul în litigiu a fost proprietatea bunicului reclamantelor, T.S., care, la 22 iunie 1937, l-a donat soţiei, fiilor şi fiicelor, conform actului de donaţie autentificat sub nr. 1651 din 22 iulie 1937 al Tribunalului Tulcea.
În această situaţie, reclamantele au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire în sensul art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare ale autoarelor D.M. şi C.S., fiice ale defunctului T.S., făcându-se dovada în acest sens cu acte de stare civilă şi certificate de moştenitor.
De asemenea, s-a stabilit că s-a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului S.T. asupra terenului în suprafaţă de 2527,25 mp situat în municipiul Tulcea, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/0201 republicată. Totodată, terenul aflându-se în proprietatea primăriei Tulcea, s-a făcut dovada preluării abuzive, fără titlu, a acestuia.
Instanţa de fond a dispus restituirea în natură doar a suprafeţei de 586,44 mp, iar pentru restul de 1940,81 mp a dispus restituirea în echivalent, soluţie menţinută şi în apel, instanţele constatând că terenul face parte din domeniul public şi privat al municipiului Tulcea; suprafaţa de 276,95 mp fiind afectată unui complex comercial; suprafaţa de 279,12 mp are destinaţia de loc de joacă pentru copii, iar suprafaţa de 1034,91 mp are destinaţia de piaţă şi parcare auto, situaţie de fapt stabilită conform raportului de expertiză întocmit de expert S.C.
În raportul de expertiză şi schiţa anexă, ca şi în suplimentul la raportul de expertiză şi schiţa anexă, întocmite de expert S.C., filele 187-189 şi 220-221 dosar fond, nu se regăsesc, însă, suprafeţele de 78,66 mp şi 34,58 mp, restituite în natură reclamantelor. De asemenea, se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut că terenul în suprafaţă de 1940,81 mp, nu se poate restitui în natură reclamantelor deoarece este afectat de utilităţi publice, piaţă cu parcare auto şi loc de joacă pentru copii, şi că pe acesta este edificată o construcţie autorizată având destinaţia de complex comercial, fără a se verifica susţinerea reclamanţilor, potrivit căreia aceste construcţii au fost edificate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi după notificarea pârâtei de către reclamante.
Or, pentru restituirea imobilelor în natură sau acordarea de măsuri reparatorii se are în vedere starea în care acestea se aflau la data cererii de restituire conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, se constată că, în speţă, nu a fost pe deplin stabilită situaţia de fapt a terenului în litigiu la data notificării, respectiv nu s-a verificat susţinerea reclamantelor potrivit căreia la data notificării terenul era liber, pe acesta fiind amplasată doar o construcţie provizorie, folosită ca garaj, construcţiile existente fiind edificate ulterior notificării. În această situaţie, nefiind pe deplin stabilită situaţia de fapt, încât instanţa să facă o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001 se constată că se impune completarea probatoriului privind starea imobilului la data notificării, fiind necesară efectuarea unui nou raport de expertiză, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se stabilească dacă terenul era sau nu afectat de utilităţi publice; când a fost construit imobilul şi dacă edificarea sa a fost autorizată; dacă investiţiile de interes public au fost aprobate şi dacă construcţia acestora nu a fost abandonată.
Totodată, prin acelaşi raport de expertiză se vor identifica şi suprafeţele de 78,66 mp şi 34,58 mp, restituite în natură reclamantelor ce nu sunt evidenţiate în raportul de expertiză şi suplimentul la acest raport întocmit de expert S.C.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamante, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.E.G., S.M. şi C.E. împotriva deciziei civile nr. 113 din 14 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2162/2007. Civil → |
|---|
