ICCJ. Decizia nr. 2316/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2316
Dosar nr. 30654/1/200.
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Ţ.C. a contestat Decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA prin care i s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a terenurilor situate în oraşul Ţicleni, judeţul Gorj ce au aparţinut tatălui său, autorul Ţ.I.C. şi au fost preluate de stat în mod abuziv, prin expropriere, şi ocupate în parte cu instalaţii şi drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate.
Reclamantul a cerut anularea deciziei contestate, obligarea S.N.P. P. SA să-i restituie în natură partea din terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară şi plata în echivalent a terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea şi identificarea terenurilor pentru care a formulat notificarea nr. 16/2002 şi pe care le foloseşte, le-a degradat în timp şi le-a făcut improprii agriculturii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 305 din 1 aprilie 2005, a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA şi a obligat intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea şi evaluarea terenurilor ce formează obiectul notificării nr. 16/N/2002.
A obligat intimata să acorde contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparţinut autorului acestuia, Ţ.I.C., moştenite de la Ţ.I.C. şi identificate la pct. V din testamentul întocmit de Ţ.I.C. autentificat sub nr. 6/1935 de Judecătoria rurală Peşteana Jiu, transcris sub nr. 355/1935 la Tribunalul Gorj.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că din adresa emisă de Ministerul Petrolului la 21 ianuarie 1966 rezultă că Ţ.C. a avut în comuna Ţicleni, judeţul Prahova, un teren în suprafaţă de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338 din 20 iunie 1938 fiind ocupat de sonde, parcuri etc., fără să i se plătească vreo despăgubire.
Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat că este persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 conform testamentului partajabil transcris la grefa Tribunalului Gorj, secţia I-a, sub nr. 335/1935 prin care I.C.Ţ. a lăsat fiului său C.Ţ. terenurile identificate la pct. V din act între care figurează şi cel din litigiu. Prin testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970 autorul Ţ.I.C. a lăsat fiului său Ţ.C.C. întreaga cotitate disponibilă, iar conform certificatului de moştenitor nr. 480 din 28 octombrie 1970 emis de notariatul de stat local Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, Ţ.C.C. este singurul moştenitor al averii autorului Ţ.I.C. decedat la 11 mai 1970.
Astfel fiind, reclamantul era îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul evocat.
Pe de altă parte, conform art. 103 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile acestuia, de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, existenţa şi realizarea unor amenajări subterane, inclusiv conducte de petrol.
În acest sens era necesară constituirea unei comisii de evaluare formată din specialişti,ceea ce în speţă nu s-a făcut deşi era obligatoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 a admis apelul declarat de S.N.P. P. SA împotriva sentinţei nr. 305 F din 1 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de Ţ.C.I.C. împotriva deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu şi nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001 elementele de identificare ale imobilului solicitat şi valoarea estimativă a acestuia.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deţinut terenuri arabile în extravilanul localităţii, că au fost o perioadă grevate de contracte de locaţiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare şi prin urmare, orice pretenţie cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii nr. 10/2001.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs reclamantul Ţ.C.I.C. susţinând în esenţă că probele dosarului atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul oraşului Ţicleni, aşa cum de altfel o confirmă şi Primăria oraşului Ţicleni prin adeverinţa nr. 8674 din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a antecesorilor săi asupra terenului în dispută şi că sucursala Târgu Jiu a unităţii deţinătoare cunoaşte toate tipurile de teren din schelă şi deţine actele cu privire la respectivele terenuri care se află aşa cum le-a identificat şi primăria, în intravilan şi prin urmare pot fi identificate şi delimitate.
Recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi circumscrise la pct. 9 al textului evocat.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că prin Decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA, s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 formulată de Ţ.C.I.C. pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Ţicleni, compus din teren ocupat cu sonde, parcuri şi magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate; nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafaţa imobilului revendicat şi nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La instanţa de fond, reclamantul a depus „testamentul partajabil" nr. 751/1935 transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. 335/1936 la grefa Tribunalului Gorjiu, secţia I-a, prin care autorul I.C.Ţ. a făcut un partaj de ascendent lăsând descendenţilor săi între care şi C.I.Ţ., bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile specificate şi individualizate în testament (f. 4 – 5 dosarul nr. 388/2005).
La rândul său, Ţ.I.C. a testat bunurile specificate în testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970, fiului său Ţ.C.C., în limitele cotităţii disponibile (f. 6 dos. nr. 388/2005).
Certificatul de moştenitor nr. 480 din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbuneşti, judeţul Gorj, atestă că de pe urma defunctului Ţ.C. a rămas ca unic moştenitor acceptant al succesiunii acestuia, fiul său Ţ.C.C., ceilalţi descendenţi renunţând la moştenire (f. 7 dos. nr. 388/2005).
Astfel fiind, reclamantul a probat calitatea de unic moştenitor al autorilor săi I.C.Ţ. şi respectiv C.I.Ţ.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, la dosar a fost depus, aşa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil" nr. 751/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorjiu, secţia I-a (f. 45 dos. nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului. Este adevărat că la dosar nu a fost solicitat şi depus titlul de proprietate al testatorului Ţ.I.C., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul extracţie din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul Ţ.C., rezultă că suprafaţa de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalaţii petroliere în comuna Ţicleni era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 şi că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puţin solicitantului aflat în detenţie la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparţinând lui Ţ.C. s-au făcut plăţi în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (f. 10 dos. nr. 388/2005).
Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea şi care a aparţinut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia Ţ.I.C. figurează cu mai multe suprafeţe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (f. 8 dos. nr. 2525/civ/2005) iar în motivele de recurs a indicat şi amplasamentul acestora (f. 19 dos. nr. 30654/1/2005).
Decretul de expropriere nr. 375/1962 şi anexele acestuia nu au fost depuse la dosar deşi în întâmpinarea formulată în recurs SC P. SA pretinde că s-ar fi anexat cauzei. Mai mult, intimata pretinde că terenurile indicate în planurile de situaţie anexe (nr. 1-153) au fost expropriate trecând în proprietatea statului şi dându-se în administrarea trustului de extracţie Târgu Jiu şi că pentru aceste terenuri s-ar fi acordat despăgubiri în anul 1959 deci anterior exproprierii (f. 23 dos. nr. 30654/1/2005).
Din cele expuse rezultă că însăşi unitatea deţinătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962.
Or, o asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.
Astfel fiind, rezultă că în cauză nu s-a stabilit prin probe certe situaţia juridică a terenului pretins de reclamant.
În acest scop, instanţa de apel trebuia să dispună în sarcina ambelor părţi, depunerea Decretului de expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia şi în măsura în care autorul reclamantului Ţ.I.C. figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor şi apartenenţa la intravilanul sau extravilanul localităţii Ţicleni la data notificării.
Totodată, urmează a se stabili şi dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri şi eventual în ce cuantum.
Numai după stabilirea corectă a situaţiei de fapt în sensul celor evidenţiate, instanţa se putea pronunţa şi cu privire la pretenţiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv cererea de chemare în judecată.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza instanţei de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Ţ.C. împotriva deciziei nr. 690 A din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1746/2007. Civil → |
|---|
