ICCJ. Decizia nr. 2323/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2323
Dosar nr. 11059/1/200.
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată B.M. a contestat dispoziţia nr. 10363 din 22 iunie 2005 emisă de primarul municipiului Craiova prin care i s-a respins cerere pentru acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj, compus din 320 mp teren şi construcţie.
Reclamanta a cerut admiterea contestaţiei, anularea menţionatei dispoziţii iar pe fond obligarea pârâtei, în principal să-i restituie în natură suprafaţa de 170 mp (sau 340 mp în indiviziune), precum şi măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru construcţie şi în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor atât pentru teren, cât şi pentru construcţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că prin notificarea nr. 1270/N/2001 a înţeles să solicite despăgubiri băneşti pentru imobilul din Craiova, judeţul Dolj ce a aparţinut părinţilor săi, G.G. şi G.V., şi care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 101 din 16 aprilie 1985. A mai precizat că în notificare a cerut despăgubiri pentru suprafaţa de 320 mp teren deşi părinţii săi deţineau la data exproprierii doar 170 mp potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 2861 din 27 martie 1974, însă a formulat o atare solicitare având în vedere şi suprafaţa de teren situată la aceeaşi locaţie care la data exproprierii aparţinea nepotului ei M.L., dar care anterior a constituit proprietatea sa.
În orice caz terenul în discuţie l-a solicitat în calitate de moştenitoare a părinţilor chiar dacă redactarea din notificare este puţin confuză.
Referitor la restituirea suprafeţei de 170 mp a învederat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură era obligatorie, iar pe terenul în litigiu, era construită o parcare improvizată şi prin urmare, restituirea în natură era posibilă.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1646 din 9 decembrie 2005 a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Craiova şi primarul municipiului Craiova, a anulat dispoziţia nr. 10363 din 22 iunie 2005 emisă de primarul municipiului Craiova; a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Craiova, compus din suprafaţa indiviză de 170 mp teren şi clădire cu două camere şi hol (potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2861 din 27 martie 1974 de notariatul de stat Dolj).
A respins cererea de restituire în natură.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 348 din 20 aprilie 2006 a respins apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinţei nr. 1646 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Ambele instanţe au reţinut că petenta avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în calitate de moştenitoare a părinţilor săi, G.V. şi G.G., conform art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 însă numai pentru suprafaţa de 170 mp teren şi pentru clădirea cu două camere şi hol, restul imobilului fiind înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare dobânditorului M.L.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 101/1987, iar construcţiile demolate, reclamanta fiind îndrituită exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupau terenul atât material cât şi funcţional.
Această situaţie de fapt rezultă din procesul-verbal din 29 octombrie 2004 privind starea de fapt a imobilului, din care rezulta că pe terenul rămas în urma demolării construcţiei au fost realizate utilităţi şi anume: bloc de locuinţe, zonă de protecţie a blocului, alei betonate şi utilităţi. Aceeaşi reglementare vizând restituirea prin echivalent în atari situaţii este menţinută şi de Legea nr. 247/2005.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs reclamanta B.M. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că greşit a fost respinsă proba cu expertiză tehnică, respectiv martori pentru a se dovedi că terenul în litigiu era parţial liber de sarcini, iar restituirea suprafeţei de 170 mp era posibilă şi chiar obligatorie conform Legii nr. 247/2005. Astfel, s-a învederat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupau integral terenul în dispută, împrejurare ce rezulta din schiţa depusă la dosarul cauzei şi care contrazice constatările din procesul-verbal din 29 octombrie 2004.
Pe cale de consecinţă, recurenta a apreciat că greşit i-au fost respinse probele solicitate, cu martori şi expertiză, considerent pentru care hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
Recursul nu este fondat.
Prin notificarea nr. 1270/N din 28 august 2001, B.M. născută G. s-a adresat Prefecturii judeţului Dolj şi a cerut despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 320 mp situat în Craiova, respectiv casa amplasată pe teren şi demolată, imobile expropriate, pe acest amplasament construindu-se blocuri (f. 21 dos. nr. 3784/2005). Aşadar, din chiar cuprinsul notificării, rezultă că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, motivat de faptul că terenul în dispută, urmare exproprierii a fost utilizat integral, fiind ocupat de construcţii.
Din procesul-verbal încheiat la 4 august 1987 cu ocazia preluării imobilului proprietatea autorilor reclamantei, rezultă că terenul ce a aparţinut acestora şi a fost expropriat prin Decretul nr. 101/1985 era în suprafaţă de 170 mp, aspect recunoscut şi de reclamantă în precizarea de acţiune, iar construcţia avea o suprafaţă construită de 56,25 mp şi suprafaţa utilă de 45,40 mp (f. 37 (f. 37 şi 45 dos. nr. 3784/2005) iar despăgubirea calculată expropriaţilor a fost de 18.671 lei (f. 52 dos. nr. 3784/2005).
Potrivit procesului-verbal din 29 octombrie 2004 încheiat de Serviciul gestiunea localităţii şi teritoriului, cadastru imobiliar edilitar din cadrul Primăriei municipiului Craiova şi pe care reclamanta a refuzat să-l semneze, s-a procedat la identificarea şi individualizarea terenului ce forma obiectul notificării nr. 1270/N/2001, constatându-se că acesta era ocupat de blocul de locuinţe E 16, zona de protecţie a blocului, alei betonate şi utilităţi aferente (f. 15 şi 18 verso dosar nr. 3784/2005). Aceeaşi situaţie rezultă şi din schiţa depusă la f. 16 şi 18 verso din dosarul de fond, pe terenul în litigiu fiind amplasat în parte blocul E 16 iar cel pretins rămas liber intersectează o alee de acces şi se continuă în imediata vecinătate a unui alt bloc de locuinţe. Din cele expuse, rezultă că terenul în litigiu face parte dintr-o zonă sistematizată a municipiului Craiova, fiind inclus într-un ansamblu de locuinţe cu utilităţile aferente.
Or, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 atât în forma iniţială cât şi după modificarea lui prin Legea nr. 247/2005, restituirea în natură se poate obţine numai pentru partea din teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Astfel fiind şi întrucât din probele administrate în cauză rezultă că terenul solicitat în natură este afectat de servituţi legale şi amenajări de utilitate publică acesta nu putea fi restituit în natură, cum de altfel au apreciat şi instanţele de fond şi apel.
De altfel însăşi reclamanta, prin notificarea formulată a considerat că terenul în dispută este integral utilizat, atunci când a cerut măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti şi l-a evaluat la 16.000 dolari SUA (f. 21 dos. nr. 3784/2005).
Din această perspectivă apare cu evidenţă că instanţele au aplicat corect prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, la situaţia de fapt stabilită.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 348 din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2551/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8214/2007. Civil → |
|---|
