ICCJ. Decizia nr. 2434/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2434
Dosar nr. 9768/54/200.
Şedinţa publică din 19 martie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 19 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Gorj, după un prim ciclu procesual, s-a admis în parte acţiunea, formulată de reclamanţii V.R. şi V.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Jiu.
S-a modificat în parte dispoziţia nr. 2070 din 10 octombrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Târgu-Jiu cu privire la construcţii şi a fost menţinută cu privire la teren.
S-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 486 mp, ce nu poate fi restituit în natură şi construcţiile demolate (casă de locuit cu bucătărie, baie, magazie şi garaj) al cărui cuantum să fie stabilit conform procedurii prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că reclamanţii se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi că au făcut dovada calităţii de proprietari ai terenului şi casei ce s-au expropriat prin Decretul nr. 408/1981, fiind persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut, că pe teren nu s-au edificat blocuri de locuinţe sau alte construcţii, dar este afectat de alei pietonale, de un drum de acces ce traversează întreaga suprafaţă spre vest şi spaţii verzi.
Din modul de amplasare al drumului de acces şi faţă de multitudinea aleilor pietonale s-a realizat o parcelare excesivă a terenului în opt bucăţi fracţionate, ce reprezintă spaţii verzi situate între respectivele alei, astfel că s-a reţinut a fi inutilă şi neoportună restituirea în natură.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză şi schiţele însoţitoare, s-a concluzionat că există utilităţi publice subterane, respectiv reţea de gaze, reţea de apă, canalizare şi conductă de termoficare, amenajări ce fac imposibilă restituirea în natură a terenului, chiar dacă expertul a menţionat în lucrare punctul său de vedere, că terenul este liber, nefiind ocupat de construcţii definitive.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în conformitate cu art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile şi construcţiile uşoare sau demontabile, text neaplicabil în speţă, întrucât, potrivit art. 10 pct. 3 din Normele metodologice, în toate cazurile, entitatea investită cu soluţionarea notificărilor are obligaţia de a identifica cu exactitate terenul şi de a verifica destinaţia actuală a sa, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane (conducte pentru alimentarea cu apă, gaze, petrol, electricitate, adăposturi militare şi altele).
În cazul în care s-ar fi constatat astfel de situaţii, restituirea în natură s-ar fi limitat numai la acele suprafeţe de teren disponibile sau, după caz, numai la suprafeţele care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
În raport de situaţia de fapt existentă, în privinţa terenului s-a reţinut că nu este oportună restituirea în natură.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 486 mp şi construcţiile demolate, al căror cuantum să fie stabilit conform procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 687 din 20 septembrie 2006 a respins apelul declarat de reclamanţii V.R. şi V.V. împotriva sentinţei civile nr. 233 din 19 mai 2006 a Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Municipiului Târgu-Jiu.
Instanţa de apel a reţinut că, în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se justifică măsurile reparatorii în echivalent şi nu restituirea în natură a terenului neocupat de construcţii, care este necesar bunei utilizări pentru căi de acces, spaţii verzi, ce constituie un tot inseparabil, astfel că nu este posibil a se crea anumite spaţii libere, existând şi utilităţi subterane.
S-a mai avut în vedere, că terenul în litigiu este cuprins în planul de sistematizare, zonă în care s-au construit blocuri de locuinţe, fiind afectat de alei pietonale, spaţii verzi, utilităţi subterane, toate răspunzând unei necesităţi fireşti de utilizare a construcţiilor.
În acelaşi sens, s-a avut în vedere că noile construcţii nu ocupă în întregime terenul, dar pentru normala exploatare a lor sunt necesare căi de acces, spaţii verzi, situaţia în care nu este posibilă crearea unor porţiuni libere.
Raportat la situaţia de fapt avută în vedere, s-au apreciat ca nefondate argumentele reclamanţilor pentru restituirea în natură a terenului, în sensul că nu este afectat de construcţii la suprafaţă, că vecinii au posibilităţi de acces şi în alte variante şi că există posibilitatea şi acordul pentru devierea utilităţilor subterane.
Nefondată s-a apreciat şi critica reţinerii dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că soluţia dată se bazează pe dispoziţiile art. l 1 şi art. 12, prin raportare la art. 10 din Legea precizată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii V.R. şi V.V. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată că, greşit instanţa de apel a aplicat art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi nu art. 11 pct. 2 din aceeaşi lege, deoarece imobilele au fost preluate prin expropriere cu titlu valabil şi nu abuziv, situaţie în care terenul trebuia restituit în natură.
Recurenţii învederează că este greşită argumentarea în drept a instanţei de apel şi cu privire la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din aceeaşi lege. În acest sens, textul prevede că " în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă". În final, se arată că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se face atunci când terenul este necesar bunei utilizări a construcţiilor noi.
Examinând recursul în limita criticilor formulate, ce fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Recurenţii V.R. şi V.V. , prin notificarea adresată intimatului pârât au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 486 mp, situat în municipiul Târgu-Jiu şi despăgubiri băneşti pentru imobilul-casă de locuit, demolată, imobile expropriate prin Decretul nr. 408/1981, pentru casă primind despăgubiri în sumă de 71099 lei.
Pe baza probatoriului administrat, instanţele de fond şi apel au ajuns la soluţia arătată anterior, criticată prin recursul declarat de reclamanţi, în primul rând pentru greşita aplicare art. 10 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care incidente ar fi fost dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din acelaşi act normativ.
Dispoziţiile art. 10 din legea precizată se referă la reguli generale privind restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.
Imobilele expropriate în sensul Legii nr. 10/2001 sunt imobile preluate abuziv, situaţie în care în mod corect instanţa de apel a avut în vedere disp.art. 10 alin. (2), potrivit cărora "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată sevituţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."
Prin hotărârea recurată se arată că, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se justifică măsuri reparatorii în echivalent şi nu restituirea în natură a terenului neocupat de construcţii, dar care este necesar bunei utilizări pentru căile de acces, spaţii verzi şi alte asemenea utilizări, ce constituie un tot inseparabil. Este clar că, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 11 din lege, care reglementează în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate.
Această critică este nefondată, deoarece instanţa de apel s-a raportat pe de o parte la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce vizează reguli speciale referitoare la imobilele expropriate, iar pe de altă parte la normele cuprinse în art. 10, ce definesc reguli generale privind imobilele preluate în mod abuziv, astfel încât aplicabilitatea celor două texte nu poate fi făcută decât în strânsă legătură.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică, referitoare la existenţa sau inexistenţa pe terenul în litigiu a unor amenajări, se reţine fără nciun dubiu că terenul este afectat de utilităţi publice, aşa cum s-a stabilit de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Articolul 10.3 din HG nr. 498/2003 prevede că, în toate cazurile, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile, să verifice destinaţia actuală, suprafaţa acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe teren a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, etc), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibre, şi altele).
În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se limitează numai la acele suprafeţe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
În plus, s-a avut în vedere că, prin Decizia nr. 4644 din 1 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că trebuie analizat, posibilitatea restituirii în natură, în cazul inexistenţei reţelelor subterane, incidenţa art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum şi necesitatea verificării dacă terenul în litigiu este afectat de străzi, trotuare, parcări, alei pietonale sau alte asemenea lucrări.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză şi planului de situaţie anexat, s-a reţinut că, sunt cinci alei pietonale, alee de circulaţie auto, ce face legătura între străzile C. şi V. şi care asigură accesul la parcările strict necesare cartierului din zonă, reţele de gaze, canalizare, conducte de apă, canalizare menajeră. Prin constatările nemijlocite ale reprezentanţilor intimatei Primăria municipiului Târgu-Jiu s-a reţinut că, în subteran există o ramificaţie de reţele de apă ce afectează terenul, ale căror trasee nu pot fi deviate.
Cartierul de locuinţe din zonă s-a construit în conformitate cu planul de sistematizare, incluzând amplasamentele pentru blocuri, reţelele tehnico-edilitare subterane aferente, spaţiile verzi, trotuarele, căile de circulaţie auto şi pietonale.
Aşa, cum corect a reţinut instanţa de apel, suprafaţa de teren ce se doreşte a fi restituită nu poate fi dislocată din ansamblul edilitar gospodăresc, avându-se în vedere şi faptul că este afectată de utilităţi publice.
Criticile de mai sus nefiind fondate urmează ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii V.R. şi V.V. împotriva deciziei nr. 687 din 20 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3541/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 245/2007. Civil → |
|---|
