ICCJ. Decizia nr. 3541/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3541
Dosar nr. 194/300/200.
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 194/300/2006, contestatoarea M.J. a chemat în judecată pe intimaţii S.G. şi S.M., formulând contestaţie la executarea silită a deciziei civile nr. 2315 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Aceasta a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare dispuse.
Contestatoarea şi-a motivat cererea arătând că titlul executoriu nu îi este opozabil, deoarece în dispozitivul sentinţei este trecută o altă persoană care se numeşte M.I., iar contractul de vânzare-cumpărare despre care se vorbeşte în considerentele hotărârii şi despre care s-a reţinut că nu ar fi valabil, are numărul 30366 din 5 decembrie 1994, în timp ce titlul său de proprietate are numărul 30336 din 5 decembrie 1994.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1762 din 27 februarie 2006, admiţând excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a reţinut că, prin contestaţia formulată, contestatoarea urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării deciziei civile nr. 2315 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., competenţa materială pentru soluţionarea unei astfel de cereri revenind instanţei care a pronunţat hotărârea contestată şi nu instanţei de executare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 194/300/2006, iar la dosar s-a depus declaraţia autentificată prin care contestatoarea renunţa la judecarea contestaţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 267 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 41 din 30 octombrie 2006, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea contestatoarei la judecarea contestaţiei la titlu şi la cererea de suspendare a executării.
Instanţa a constatat că, deşi art. 267 C. proc. civ. reglementează posibilitatea părţii de a renunţa în instanţă la calea de atac, interpretând acest înscris astfel încât să poată produce efecte juridice, reţine că prin declaraţia dată în faţa notarului public contestatoarea a înţeles de fapt să renunţe la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 194/300/2006, menţionat expres în declaraţie şi care are ca obiect contestaţia la titlu, respectiv cererea contestatoarei de lămurire a întinderii şi înţelesului deciziei nr. 2315/2003 şi de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 316 C. proc. civ.
Aceasta a susţinut că instanţa nu a interpretat corect declaraţia pe care a depus-o la dosar, întrucât ea a înţeles să renunţe la calea de atac, respectiv la recursul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 1762 din 27 februarie 2006 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti şi nu a vizat renunţarea la contestaţia la executare promovată iniţial.
Recurenta a mai criticat şi faptul că hotărârea a fost pronunţată de un complet format dintr-un singur judecător.
Recursul este inadmisibil pentru argumentele ce succed.
Potrivit art. 246 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, iar renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
Curtea de Apel Bucureşti a interpretat corect înscrisul autentificat denumit „declaraţie" , depus la dosar în sensul că reclamanta a înţeles să renunţe la judecata contestaţiei la executare şi a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ.
Nu pot fi primite susţinerile contestatoarei în sensul că, de fapt, a renunţat la judecata recursului declarat împotriva sentinţei nr. 1762/2006, întrucât acest recurs a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti care l-a respins prin Decizia nr. 1137 R din 2 iunie 2006, hotărârea fiind irevocabilă.
Or, declaraţia la care face referire contestatoarea a fost autentificată la 16 august 2006, la aproximativ 2 luni după judecarea recursului.
În mod evident, contestatoarea nu se putea referi la acel recurs ci, aşa cum corect a stabilit curtea de apel, ea viza contestaţia la executare şi cererea de suspendare a executării care fac obiectul dosarului nr. 194/300/2006.
Prin urmare, cum hotărârea prin care se ia act de renunţarea la judecată se dă fără drept de apel, recursul declarat este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
În speţă se va face şi aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În consecinţă, recurenta va fi obligată să plătească intimaţilor suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de M.J. împotriva deciziei nr. 41 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurenta M.J. să plătească intimaţilor S.G. şi S.M. suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2505/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2434/2007. Civil → |
|---|
