ICCJ. Decizia nr. 249/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 249
Dosar nr. 6394/1/2007
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului civil de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1.) Prin cererea înregistrată sub nr. 1900 la data de 11 mai 2002 la Tribunalul Giurgiu, reclamanta U.L.R. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P.P. SA Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de directorul general al pârâtei, ca nelegală şi netemeinică şi, totodată, aceasta să fie obligată să-i restituie în natură imobilul compus din teren în vatra satului la nr. 1320, oraşul Bolintin Vale, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil să fie despăgubită în mod corespunzător prin echivalent bănesc.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Cererea a fost completată cu obligarea pârâtei la plata de daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada de preluare abuzivă şi fără temei legal, respectiv fără titlu valabil, suma la care urmează să fie obligată pârâta fiind de 850.000 dolari SUA echivalent în lei la cursul de vânzare al BNR din ziua plăţii sumei.
2.) Prin sentinţa civilă nr. 783 din 21 octombrie 2002 Tribunalul Giurgiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
3.) Prin sentinţa civilă nr. 214 din 4 martie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că terenul solicitat de reclamantă a făcut deja obiectul unei restituiri şi, în plus, nu este acelaşi cu cel deţinut de pârâtă, astfel cum rezultă din expertiza tehnică întocmită în cauză, iar în ceea ce priveşte cererea privind restituirea construcţiilor, deşi în registrul agricol sunt menţiuni cu privire la construcţiile deţinute de autorul reclamantei, reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestora în posesia pârâtei şi nici a valorii acestora.
4.) Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta U.L.R. criticând-o pentru nelegalitate în sensul că s-a reţinut greşit că autorului reclamantei i s-ar fi atribuit teren în compensaţie pentru cel expropriat abuziv prin Decretul nr. 1988/1967 şi faptul că nu s-a administrat proba cu expertiza în construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 469/A din 2 iunie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinându-se că autorul reclamantei D.G. a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în baza Legii nr. 18/1991 eliberându-se titlul de proprietate nr. 73514/1999 de către Comisia de fond funciar a jud. Giurgiu, apelanta nefiind îndreptăţită a pretinde alte terenuri în afara celor deja restituite autorului ei.
5.) În contra deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa a reţinut că în litigiul dedus judecăţii este vorba de un teren agricol pentru care a solicitat despăgubiri, în realitate terenul din titlul de proprietate nefiind acelaşi cu cel revendicat.
În ce priveşte construcţiile, autorul reclamantei a deţinut în proprietate în intravilanul comunei o casă de locuit, un grajd şi o magazie-pătul, ce au fost demolate de pârâtă, aceasta deţinând terenul pe care se aflau aceste construcţii în 1967.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 4077 din 17 mai 2005, prin care a admis recursul mai sus arătat, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel pentru considerentele care succed:
Problema de fapt, de care depinde caracterizarea în drept a raporturilor dintre părţi şi justa soluţionare a pricinii este aceea dacă imobilul respectiv, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 1088/1967 şi administrat de intimata S.N.P. P. SA, după cum rezultă din raportul de expertiză, este unul şi acelaşi cu terenul din titlul de proprietate nr. 73514/1999 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, jud. Giurgiu, astfel cum a reţinut instanţa că în litigiul dedus judecăţii este vorba de un teren agricol solicitat de reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991.
Probele administrate în cauză nu elucidează această chestiune de fapt, iar actele prezentate nu conţin suficiente menţiuni care să conducă la stabilirea condiţiilor în care s-a atribuit imobilul.
Pentru lămurirea acestei stări de fapt, rejudecarea litigiului de către instanţa de apel este necesară.
Cu acest prilej, instanţa de trimitere urmează să-i ceară reclamantei explicaţiile şi precizările necesare cu privire la terenul revendicat. De asemenea să oblige părţile să depună la dosar actele întocmite în legătură cu atribuirea imobilului, precum şi dacă este cazul să dispună administrarea oricărei probe ce se impune pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt.
Instanţa este datoare să cerceteze şi situaţia construcţiilor pe care nu a lămurit-o şi să dispună în acest sens o expertiză pe care reclamanta a cerut-o, dar nu i-a fost încuviinţată.
Numai după completarea materialului şi pe baza unei atente analize instanţa de trimitere va fi în măsură să constate condiţiile în care s-a realizat atribuirea altui imobil către fostul proprietar, dacă este unul şi acelaşi teren, dacă reclamanta are sau nu calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, stabilind deci, pe cale de consecinţă, îndreptăţirea acestuia la acţiunea care formează obiectul pricinii de faţă.
6.) Rejudecând cauza după completarea probatoriului constând în refacerea expertizei topometrice, o nouă expertiză topometrică şi o expertiză în construcţii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Decizia civilă nr. 68 A din 9 mai 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatoarea U.L.R. şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 214 din 4 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că:
- a admis contestaţia introdusă de contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de intimata S.N.P. P. SA;
- a anulat Decizia contestată;
- a obligat pe intimată să acorde contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 1795 mp teren şi pentru construcţiile demolate (casă de locuit, grajd, magazie-pătul) conform Registrului Agricol 1959-1963;
- a obligat pe intimată la plata de cheltuieli de judecată către contestatoare în sumă de 2100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut cele în continuare redate:
Imobilul solicitat de contestatoare prin procedura Legii nr. 10/2001, compus din 2482 mp teren intravilan şi construcţii edificate pe acest teren, s-au aflat în patrimoniul autorului acesteia D.G., aşa cum rezultă din extrasul Registrului Agricol pe anii 1959-1963, categoria curţi construcţii, într-o suprafaţă de 0,47 ha.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată şi a art. 22.1 lit. d) şi e) din HG nr. 498/2003, reluată prin art. 23 lit. d) şi e) din HG nr. 250/2007, dovada dreptului de proprietate pentru imobilele solicitate a fi restituite în baza Legii nr. 10/2001 se face şi cu extrasul de pe registrul agricol, iar în cazul construcţiilor demolate cu orice act care descrie construcţia demolată.
Prin urmare, contestatoarea a făcut dovada proprietăţii asupra acestui imobil.
Conform cu actele dosarului, imobilul în litigiu a fost preluat de către CAP, atribuit fostului proprietar ca lot de folosinţă (fila 6 dosar fond) şi ulterior expropriat din patrimoniul CAP prin Decretul nr. 1088/1967 în favoarea Trustului de Extracţie Bucureşti sub îndrumarea şi controlul Ministerului Petrolului, în prezent intimata P. SA.
Aşa cum rezultă din extrasul din Registrul Agricol (fila 8 dosar fond), în anul 1974 construcţiile edificate pe teren nu se mai regăsesc înscrise, fiind demolate.
În prezent terenul se află parţial în posesia intimatei (1795 mp), fiind împrejmuit şi ocupat de construcţii edificate de intimată, iar restul de 697 mp se află în posesia unităţii administrativ-teritoriale ca domeniu public, aşa cum s-a constatat prin raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză.
Deşi intimata a susţinut că terenul în litigiu a făcut obiectul de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi astfel, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu mai poate fi retrocedat ca efect al acestei legi speciale, în cauză nu a fost administrată nicio dovadă concludentă asupra unei astfel de împrejurări.
În acest sens, intimata a invocat o adresă a Primăriei Bolintin Vale nr. 4026 din 6 august 2001, prin care se afirmă că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren în baza Legii nr. 18/1991.
Din actele depuse de părţi la dosarul cauzei, atât în primă instanţă cât şi în apel, rezultă că autorul reclamantei a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile extravilan şi intravilan care existau în patrimoniul CAP la data apariţiei Legii nr. 18/1991 şi că prin Decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 a Tribunalului Giurgiu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 9,50 ha extravilan şi 3000 mp intravilan cu care s-a înscris în CAP.
De asemenea prin titlul de proprietate nr. 73514 din 1999 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o serie de terenuri în suprafaţă totală de 9,8600 ha, însă, aşa cum rezultă din concluziile unanime ale celor două rapoarte de expertiză, avându-se în vedere şi Decizia civilă menţionată în acest sens, terenul în litigiu nu este inclus între cele descrise de titlul de proprietate nici pe vechiul amplasament şi nici pe un alt amplasament. Terenul intravilan din titlul de proprietate de 1950 mp corespunde unui alt teren solicitat de autorul reclamantei, deţinut în continuarea celui în litigiu.
Faţă de aceste împrejurări se constată că terenul în litigiu nu putea şi nu a făcut obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991, întrucât nu se afla în patrimoniul CAP la data intrării în vigoare a acestei legi, ci fusese expropriat în favoarea statului, intrând în administrarea unei societăţi de stat. Prin urmare, P., în calitate de unitate deţinătoare este obligată să aplice dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dat fiind că în cauză nu s-a dovedit că vreunul dintre loturile descrise în titlul de proprietate este echivalentul celui ce a făcut obiectul prezentei notificări, cu atât mai mult cu cât adresa Primăriei Bolintin Vale, de care se prevalează intimata, nu specifică în mod concret care este terenul atribuit în echivalent pentru cel în litigiu.
Aşadar, contestatoarea şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire şi nu există nicio dovadă că impedimentul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil situaţiei dedusă prezentei judecăţi, dat fiind că imobilul în litigiu, prin natura lui, nu este susceptibil a fi atribuit în baza Legii nr. 18/1991 şi nici nu figurează în titlul de proprietate emis în baza acestei legi în anul 1999.
Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că în posesia intimatei se află numai o suprafaţă de 1795 mp, teren ocupat în totalitate de construcţii exploatate de societate, intimata va fi obligată să acorde măsuri reparatorii în echivalent, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, va fi obligată intimata să acorde măsuri reparatorii în echivalent şi pentru construcţiile ce erau edificate pe teren la momentul exproprierii şi au fost demolate ulterior, urmând ca propunerea de despăgubiri să urmeze procedura reglementată de legea specială privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 247/2005.
Având în vedere faptul că măsurile reparatorii nu sunt prevăzute exclusiv în echivalent bănesc se va respinge cererea contestatoarei de a obliga intimata la plata contravalorii imobilului.
În fine este de reţinut că, deşi la instanţa de fond contestatoarea a solicitat într-o cerere precizatoare contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, ea nu a criticat prin motivele de apel sau recurs respingerea acestui capăt de cerere, limitele devoluţiei în apel la judecarea după casare cu trimitere fiind date de critica concretă din cererea de apel şi de indicaţiile instanţei de recurs cu privire la aspectele ce se impun a fi soluţionate în această fază procesuală. În consecinţă nu se poate lua în considerare o astfel de cerere nici în stabilirea obiectivelor la raportul de expertiză, nici la soluţionarea apelului şi nici cererea de acordare a unor despăgubiri suplimentare şi daune morale, ca fiind formulate pentru prima dată în apel.
7.) Împotriva celei din urmă hotărâri părţile au declarat recurs.
Contestatoarea U.L.R. a cerut modificarea deciziei recurate în sensul obligării intimatei la plata de:
- despăgubiri materiale în sumă de 1.500.000 Euro reprezentând echivalentul imobilului confiscat abuziv şi care nu este posibil a fi restituit în natură, calculat la valoarea actuală de circulaţie;
- despăgubiri în sumă de 850.000 lei, calculat de la data formulării cererii de restituire a imobilului şi până la data soluţionării recursului de faţă, ca urmare a nereconstituirii dreptului de proprietate în această perioadă;
- daune morale în sumă de 650.000 Euro;
- daune cominatorii în numerar de 300 Euro pentru fiecare zi de întârziere de la data deciziei recurate şi până la plata efectivă a despăgubirilor anterior enunţate.
- cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 Euro.
Dezvoltând recursul, contestatoarea a indicat şi analizat temeiurile de fapt şi de drept care, în opinia sa, justificau despăgubirile pretinse şi a calificat ca fiind nelegal refuzul instanţei de apel de a-i acorda acele despăgubiri.
Intimata SC P. SA a criticat aceeaşi decizie în sensul că:
- instanţa de apel a apreciat eronat concluziile raportului de expertiză topografică.
- greşit s-a statuat asupra dreptului contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ignorând faptul că dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, iar amplasamentul intravilan al imobilului nu constituie condiţie suficientă pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001;
- erorile de mai sus sunt şi consecinţa necercetării de către instanţa de apel a tuturor probelor administrate;
- de asemenea, contravin concluziilor rapoartelor de expertiză topometrică constatările instanţei de apel privind amplasamentul terenului de 1950 mp din titlul de proprietate nr. 73514/1999, precum şi cel al terenului deţinut de SC P. SA, care în realitate este extravilan şi ocupat de sonde în exploatare;
- în fine, instanţa de apel a hotărât contrar celor rezultate din rapoartele de expertiză şi în privinţa momentului demolării construcţiilor, amplasamentul acestora şi, deci, a greşit dispunând dezdăunarea contestatoarei şi cu privire la construcţiile demolate.
Încadrând criticile formulate în cazurile de recurs reglementate prin art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., intimata a cerut casarea deciziei atacate şi păstrarea sentinţei dată în primă instanţă.
8.) Recursurile astfel motivate nu sunt întemeiate.
Odată cu modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanţele judecătoreşti investite să exercite controlul judiciar nu mai au competenţa de a stabili valoarea exprimată băneşte a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ de mai sus.
Aceasta pentru că, în cazul imobilelor expropriate al căror regim juridic este reglementat prin art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi care nu pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv [alin. (8) al art. 11 din Legea nr. 10/2001].
În speţă, contestatoarea nu a cerut măsura compensării, ci despăgubiri, astfel încât pe deplin corect instanţa de apel a statuat că sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, anume Legea nr. 247/2005.
Or, potrivit art. 16 alin. (6)-(9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, determinarea cuantumului despăgubirilor are o procedură expresă şi extrajudiciară, finalizată prin emiterea de titluri de despăgubire.
Celelalte pretenţii băneşti ale contestatoarei (daune materiale pentru lipsa folosinţei, daune morale şi cominatorii) nu pot face obiectul prezentului recurs pentru că instanţa de apel a avut o investire limitată la rezolvarea cererilor contestatoarei referitoare la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu şi la măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate.
De altfel, corect instanţa de apel a hotărât că nu poate cerceta asemenea cereri şi pentru că ele nu au făcut obiectul recursului anterior, întrând în puterea lucrului judecat respingerea acestor cereri în primul ciclu procesual al acestei cauze.
Nu constituie motive de recurs, după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., criticile din recursul SC P. SA referitoare la erorile de apreciere ale unor rapoarte de expertiză, la necercetarea unor probe administrate ori la existenţa unor contradicţii între conţinutul acelor probe şi concluziile trase de instanţa de apel.
Asemenea critici vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, şi nu se încadrează nici în cazurile de recurs prevăzute la pct. 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de societatea recurentă, nici în celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ.
În raport cu toate cele astfel constatate şi cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile de faţă vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta U.L.R. şi pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 68 A din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 311/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1780/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
