ICCJ. Decizia nr. 1780/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1780
Dosar nr.2750/103/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 mai 2007 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.G.
În motivarea cererii s-a arătat că la 24 aprilie 2007, pârâtul a fost returnat din Franţa, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994, publicată în M.Of. nr. 170/1994, care, la art. 1 alin. (1) prevede că , fiecare parte contractantă re admite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părţi contractante si fără formalităţi, orice persoană care nu mai îndeplineşte condiţiile privind şederea...."
În speţă, prezenţa pârâtului pe teritoriul Franţei fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile cu acest stat, astfel că măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie se impune.
Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, dreptul la liberă circulaţie este pentru cetăţenii Uniunii Europene una din cele mai importante şi mai vizibile realizări ale dreptului comunitar, restricţiile de exercitare fiind limitativ prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, respectiv pentru motive de ordine, securitate şi sănătate publică.
După aderarea României la Uniunea Europeană şi cetăţenilor români li se poate restrânge dreptul la liberă circulaţie, însă numai pentru unul din motivele prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, constatat într-o decizie de expulzare. In lipsa acesteia, restrângerea dreptului la liberă circulaţie a unui cetăţean al Uniunii Europene doar pentru că nu deţine permis de muncă este nelegală.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 325 pronunţată la data de 5 septembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, numai că limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/28/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia europeană.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a re turnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin urmare, autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Franţa.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului C.G. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 325 din 5 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1904/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
