ICCJ. Decizia nr. 311/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 311
Dosar nr. 5017/1/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2 din 6 ianuarie 2003 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Ş.A.I.A.V. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Moineşti şi Primăria municipiului Moineşti, solicitând anularea dispoziţiei nr. 393/2002 emisă de primar.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi a solicitat să i se restituie în natură suprafeţele de 1550 mp grădină (expropriată în baza Decretului nr. 313/1951) şi 5831 mp teren (expropriată prin Decretul nr. 293/1972, în vederea construirii Spitalului Orăşenesc, din care, suprafaţa de 2554 mp este liberă, fiind folosită de administratorul spitalului ca fânaţ).
A mai arătat reclamantul, motivându-şi cererea, că, prin dispoziţia atacată, Primarul i-a restituit doar suprafaţa de 1550 mp şi 1764 mp, pentru diferenţa de 4067 mp (expropriată în baza Decretului nr. 293/1972), propunându-i-se despăgubiri în bani, fără a se preciza motivul nerestituirii în natură şi că, mai mult, nici restituirea suprafeţei de 1764 mp nu este corectă, întrucât acest teren nu are acces la calea publică, neputând fi folosit şi există posibilităţi să i se restituie în compensare alt teren în locul celui ocupat de conducta de apă, gaze şi cablu electric.
Prin sentinţa civilă nr. 336 din 18 iunie 2003, Tribunalul Bacău a admis contestaţia formulată de reclamant, a modificat în parte dispoziţia nr. 393/2003 emisă de Primarul municipiului Moineşti şi a admis în parte cererea de restituire în natură, dispunând obligarea primarului să restituie în proprietate reclamantului şi suprafaţa de 794,92 mp teren, situată în Moineşti.
Instanţa a condiţionat restituirea în natură a terenului sus-menţionat de aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută oferta pentru acordarea de despăgubiri băneşti, conform art. 3 din dispoziţia nr.393/2002, pentru restul de teren, respectiv 3272 mp (4067 nu – 794,92 mp).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: din certificatul eliberat de Arhivele Statului Bacău rezultă că Ş.M., mama reclamantului, a figurat înscrisă cu 0,95 ha teren arabil, 6,37 ha fânaţ, 0,05 ha neproductiv, casă şi grajd; prin Decretul nr. 313/1961 s-au expropriat pe numele mamei reclamantului suprafeţele de 850 mp + 509 mp teren, ce au fost date în administrare Trustului de extracţie Moineşti; prin Decretul nr. 293/1972, pe numele reclamantului a fost expropriat imobilul compus din teren în suprafaţă de 5831 mp teren şi 126,80 mp suprafaţă construită, în scopul construirii unui complex spitalicesc, atât clădirea spitalului, cât şi terenul trecând în domeniul public al oraşului Moineşti şi în administrarea consiliului local; din schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză rezultă că suprafaţa de 794,92 mp teren poate fi restituită în natură, în condiţiile în care nu afectează desfăşurarea normală a activităţii spitaliceşti şi face trup comun cu terenurile restituite prin dispoziţia primarului; restul terenului este ocupat de clădirea spitalului, iar cererea reclamantului de a i se acorda teren în compensarea celui ocupat de spital, care se află în continuarea terenului său şi în spatele construcţiei, nu poate fi primită faţă de susţinerile primăriei că aceste terenuri au fost solicitate de alţi foşti proprietari.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul Ş.A.V., cât şi pârâta Primăria municipiului Moineşti.
În apelul său, reclamantul a susţinut că, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză şi ale suplimentului acestuia este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat, terenul nefiind afectat de utilităţi publice, iar în privinţa acordării unei suprafeţe de teren în compensare, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu se poate acorda reclamantului teren în compensare, însuşindu-şi, în lipsa oricăror dovezi, susţinerea primăriei că terenul urmează a fi restituit foştilor proprietari.
Primăria municipiului Moineşti, prin apelul declarat, a solicitat respingerea în totalitate a contestaţiei formulate de reclamant, cu motivarea că terenul este necesar desfăşurării normale a activităţii spitaliceşti.
Prin Decizia nr. 116 din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău s-au respins ca nefondate apelurile declarate.
Prin Decizia nr. 5791 din 1 iulie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de Ş.A.A.I.V. împotriva deciziei nr. 116 din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că instanţa trebuie să administreze probe pentru a putea stabili dacă terenul indicat de reclamant ca posibil a fi atribuit în compensare este deţinut de pârâtă sau a fost cerut şi atribuit foştilor proprietari.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 53 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile formulate de reclamantul Ş.A.A.I.V. şi pârâta Primăria Moineşti împotriva sentinţei civile nr.336 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Bacău.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar şi din concluziile raportului de expertiză întocmit în apel, terenul solicitat în compensare nu este liber de construcţii, că, în ceea ce priveşte lipsa căii de acces pentru terenul deja restituit, există posibilitatea creării unei servituţi de trecere, iar eventuala scădere a valorii terenului restituit în aceste condiţii excede dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi că, în ceea ce priveşte suprafaţa de 794,92 mp, ambii experţi au susţinut că aceasta este liberă de construcţii şi utilităţi.
Împotriva deciziei nr. 53 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul Ş.A.V., formulând următoarele critici: atât instanţa de fond cât şi cea de apel au pronunţat hotărâri nelegale, fără citarea Primarului municipiului Moineşti; Curtea de Apel Bacău a dus la îndeplinire în mod „formal" indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare; Decizia instanţei de apel este netemeinică, având în vedere că nu au fost analizate în mod judicios probele administrate, fotografiile depuse la dosar, iar instanţa nu a solicitat intimatei-pârâte Primăria Municipiului Moineşti „copii ale cererilor şi actelor formulate de ceilalţi cetăţeni care au solicitat să li se restituie terenurile libere, din vecinătatea terenului din proprietatea reclamantului".
Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed.
Referitor la prima critică formulată, se constată că aceasta nu se justifică, cu ocazia judecăţii în fond fiind citaţi ca pârâţi atât Primăria municipiului Moineşti cât şi Primarul municipiului Moineşti, sentinţa fiind pronunţată în contradictoriu cu aceştia, iar cu ocazia judecăţii în apel, fiind de reţinut că, de asemenea, au fost respectate dispoziţiile legale privind procedura de citare (fapt care, de altfel, aşa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practicaua deciziei instanţei de apel, nici nu a fost contestat de apărătorul reclamantului).
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi îndeplinit doar „formal" indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare, se constată că nici aceasta nu este fondată.
Astfel, din considerentele deciziei instanţei de apel rezultă că, în aplicarea celor dispuse de instanţa supremă, Curtea de Apel Bacău a dispus efectuarea unei expertize pentru a răspunde obiectivelor de a se preciza dacă suprafeţele solicitate de reclamant în compensare fac în totalitate obiectul unor cereri de restituire sau au fost deja restituite având în vedere cererile (notificările) depuse la filele 41-45, 51-63 dosar apel, dacă nu există identitate între aceste suprafeţe sau să se identifice suprafeţele ce pot fi acordate în compensare, neafectate de utilităţi sau sistematizare şi de a se preciza dacă atribuirea acestor suprafeţe ar împiedica buna funcţionare a vecinătăţilor, în speţă, a Spitalul Municipal Moineşti.
Totodată, aşa cum rezultă din încheierea din 19 iunie 2006 dată în dosarul de apel , în ceea ce priveşte solicitarea apărătorului reclamantului ca expertul să precizeze dacă s-au soluţionat notificările depuse la filele 41-45, 51-63 dosar apel, dacă există decizii de admitere sau de respingere a acestora, se observă că în mod corect instanţa de apel a respins această cerere faţă de dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., potrivit cărora expertul răspunde doar la chestiuni de fapt, nu şi de drept.
Aşadar, printr-o argumentare judicioasă şi respectând dispoziţiile date prin Decizia de casare, instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat în compensare nu este liber de construcţii, o parte din el fiind necesar pentru buna funcţionare a spitalului, iar cealaltă, făcând obiectul unor notificări (în legătură cu acest ultim aspect în mod corect s-a reţinut că faptul de a se fi dat sau nu o dispoziţie în ceea ce îi priveşte pe acei notificatori nu priveşte prezentul litigiu).
Referitor la criticile privind netemeinicia deciziei instanţei de apel, se reţine că acestea nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ş.A.V. împotriva deciziei nr. 53 din 12 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5061/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 249/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
