ICCJ. Decizia nr. 284/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 284.
Dosar nr. 987/114/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2007 reclamanţii D.O. şi D.L. au chemat în judecată pe pârâta comuna Padina prin primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe primar să emită dispoziţie privind notificarea nr. 1777 din 30 aprilie 2001, completată ulterior, în sensul de a face o propunere de despăgubiri pentru construcţiile şi utilajele aferente exploataţiei agricole preluate de stat de la autorul lor D.N., cu plata sumei de 100 lei daune cominatorii pe zi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 714 din 20 iunie 2007 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins acţiunea.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost de asemenea respins prin Decizia nr. 428 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, ambele instanţe au reţinut următoarele:
Emiţând dispoziţia nr.80 din 125 noiembrie 2001, pârâta a soluţionat corect notificarea adresată de reclamanţi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1)-(5) din Legea nr. 10/2001, incidente în situaţia în care entitatea juridică notificată deţine numai în parte bunurile solicitate.
Astfel, pârâta a emis dispoziţia cu privire la imobilul casă de locuit demolată, iar cu privire la utilajele şi instalaţiile aferente exploataţiei agricole a comunicat reclamanţilor prin adresele nr. 4341 şi 4342 din 13 noiembrie 2001 că notificarea a fost transmisă SA V., C. şi D. din comuna Padina.
Cu actele depuse la dosar, pârâta a făcut dovada că nu este unitatea deţinătoare a utilajelor şi instalaţiilor în litigiu, această calitate aparţinând societăţilor agricole anterior menţionate.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C.- proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenţii susţin următoarele:
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii şi care nu ţine seama de caracterul devolutiv al apelului, necercetând fondul cauzei.
Deşi instanţa reţine că pârâta a respectat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în realitate litigiul a fost generat tocmai de nerespectarea de către pârâtă a acestor dispoziţii legale.
Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a interpretat dispoziţiile imperative ale art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001 ca şi cum acestea ar lăsa loc de opţiune pentru unitatea notificată.
În realitate, pârâta a lăsat nesoluţionată notificarea timp de cinci ani, în ciuda diligentelor depuse de reclamantă, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
Recurenţii solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise trimise instanţei de recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Decizia recurată este motivată, cercetează fondul cauzei, iar considerentele acesteia nu sunt contradictorii, nefiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ.
De fapt, deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii nu arată în ce ar consta contradicţia cuprinsă în considerentele deciziei, ci susţin că instanţa a ajuns la o concluzie contrară realităţii în ceea ce priveşte respectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Această critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.
Astfel, pe baza probelor administrate, a căror reanalizare nu mai este posibilă în recurs cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, curtea de apel a stabilit că pârâta nu este unitatea deţinătoare a utilajelor şi instalaţiilor aferente exploataţiei agricole preluate de stat de la autorul reclamanţilor şi că această calitate aparţine unor societăţi agricole C., V. D., a căror identitate a fost adusă de pârâtă la cunoştinţa reclamanţilor prin adresele nr. 4341 şi 4342 din 13 noiembrie 2001.
La această situaţie de fapt, legea a fost corect aplicată, stabilindu-se că nu pârâta trebuie obligată să soluţioneze pe fond notificarea în ceea ce priveşte aceste bunuri, aşa cum solicită reclamanţii prin cererea de chemare în judecată.
Soluţia corespunde dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, text care prevede în primul alineat că persoana juridică notificată emite dispoziţie numai pentru partea din imobilele solicitate pe care le deţine, iar în alineatul al doilea arată că persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare.
În atare situaţie, soluţia de respingere a acţiunii este legală, fiind corect menţinută de curtea de apel.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.O. şi D.L. împotriva deciziei nr. 428 din 19 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008
| ← ICCJ. Decizia nr. 2961/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2820/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
