ICCJ. Decizia nr. 2817/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2817
Dosar nr. 10593/3/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 686 din 15 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul G.E., reţinând, în esenţă, că exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă în raport de prevederile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, însă posibilitatea acestei restrângeri trebuie analizată prin raportare la art. 12, art. 17-21, art. 39-42, art. 43-48, art. 61-69 şi art. 36-142 din T.C.E şi la dispoziţiile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE, deoarece, dată fiind aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenii români sunt cetăţeni ai Uniunii.
Măsuri tranzitorii privind România sunt prevăzute în anexa VII care face parte integrantă din Legea nr. 157/2005.
La momentul elaborării Tratatului de la Roma, libertatea de circulaţie a persoanelor nu a fost însă proiectată ca un drept al cetăţenilor statelor membre de a se deplasa oriunde în Comunitate, în orice scop, iar limitele dreptului la liberă circulaţie stabilite prin Legea nr. 248/2005 nu se referă la circulaţia lucrătorilor, în sensul art. 39-42 T.C.E. şi nici la dreptul de stabilire, în sensul art. 43-48 T.C.E.
De aceea, măsurile tranzitorii prevăzute în anexa VII nu sunt aplicabile decât pentru libera circulaţie a lucrătorilor, aspect care nu face obiect de reglementare a Legii nr. 248/2005, iar, în lipsa unor măsuri tranzitorii convenite special pentru România, cetăţenii români îşi exercită dreptul la liberă circulaţie în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene în aceleaşi condiţii în care cetăţenii acestor state îşi exercită dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul României.
Directiva 2004/38/CE a fost transpusă în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005, iar după data de 1 ianuarie 2007 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie poate fi dispusă doar pentru raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Or, în speţă, nu există nici o sentinţă penală de condamnare, iar limitarea dreptului nu s-a cerut din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 684 din 23 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, reţinând că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 31 martie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi că, în privinţa liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, sediul materiei îl reprezintă Legea nr. 248/2005, însă după data aderării la Uniunea Europeană limitările pot fi dispuse doar în măsura în care sunt prevăzute de T.C.E.
În cauză, returnarea pârâtului s-a dispus pentru depăşirea termenului de şedere în Franţa.
Or, după data de 1 ianuarie 2007, limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriile statelor membre U.E. poate fi dispusă doar din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică, deoarece drepturile ce compun libertatea de circulaţie pot cunoaşte anumite limitări în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 2 paragraful 3 şi paragraful 4 din Protocolul nr. 4.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că în mod greşit tribunalul şi instanţa de apel au apreciat că acţiunea nu este întemeiată.
Chiar şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea dintr-un stat în baza unui acord de readmisie şi încălcarea legislaţiei statului de unde cetăţeanul respectiv a fost returnat. Cetăţenii români dobândind statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din aceasta, în acord cu legislaţia actuală şi obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
În acordurile de readmisie încheiate de România nu se menţionează obligaţia statului român ca ulterior readmisiei să restrângă dreptul la liberă circulaţie al cetăţeanului român returnat, însă această obligaţie este prevăzută de art. 38 şi urm. din Legea nr. 248/2005, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 lit. a) din lege a fost respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007.
Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie garantează, la art. 2, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, însă această garanţie suportă anumite restricţii, aşa cum se prevede în paragrafele 3 şi 4.
Limitările se referă la prevederea lor de lege şi la existenţa unui scop legitim pe care să-l urmărească, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora, şi trebuie să aibă caracter necesar într-o societate democratică, raportat la existenţa unei proporţionalităţi între scopul urmărit prin aplicarea lor şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Soluţia respingerii cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului este justificată de circumstanţele concrete ale cauzei, faptul încălcării uneia dintre obligaţiile impuse de art. 5 din Legea nr. 248/2005 rezultând chiar din declaraţia pârâtului.
S-a mai susţinut, că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru limitarea dreptului la liberă circulaţie, că, potrivit art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie nu este absolută şi că, faţă de situaţia concretă a intimatului-pârât, care a încălcat pe teritoriul unui stat membru U.E. dispoziţiile legale privind regimul juridic al străinilor, măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii din acest stat, justificându-se caracterul proporţional al măsurii „într-o societate democratică".
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Or, în cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franţa pentru şedere ilegală. Acesta nu a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale şi nu s-a dovedit că a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Franţa nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 684 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2820/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2811/2007. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
