ICCJ. Decizia nr. 2844/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2844

Dosar nr. 120/119/2007

Şedinţa publică din 11 martie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 13 septembrie 2007 Tribunalul Covasna a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii F.J.S., F.Z. împotriva pârâtei SC C. SA, a admis cererea în garanţie formulată de pârâtă împotriva A.P.A.P.S., a constatat că imobilul înscris în C.F. 5430 Cernat nr. top 669, 670, 671, 672/1 este deţinut de SC C. SA, a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri, a obligat chemata în garanţie la emiterea dispoziţiei de stabilire a despăgubirilor şi a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 25 din Legea 10/2001.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 5430 Cernatu de Jos, nr. top 669 fâneaţă în intravilan, nr. top 670 casă şi curte, nr. top 671 casă şi curte, nr. top 672/1 grădină în suprafaţă de 2 ha şi 3993 mp, care a format proprietatea bunicilor lor.

Imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea CAP Cernat fapt reţinut prin sentinţa civilă nr. 126 din 8 februarie 1999 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, prin care s-a constatat nulitatea cooperativizării cu privire la imobil.

Prin încheierea 530/1996 Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Tg. Secuiesc a dezmembrat imobilul în mai multe parcele.

Ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare din 3 iulie 1991 încheiat între Comisia de lichidare a fostei CAP Cernat şi SC C. SA s-a dispus ca asupra imobilelor rezultate în urma dezmembrării cu nr. top 669/2, 672/1, 669/3 să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC C. SA, care a fost integral privatizată în anul 1994.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea 10/2001 conform cărora imobilul nu se poate restitui în natură, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri, iar propunerea de acordare a acestora trebuie făcută de instituţia care a efectuat privatizarea, respectiv A.P.A.P.S.

Daunele morale pretinse de reclamanţi nu pot fi acordate pentru că nu s-a reţinut nici o culpă a societăţii pârâte.

SC C. a comunicat reclamanţilor, încă din anul 2001, conform adreselor de la filele 60,61, că a înaintat notificarea şi actele depuse la A.P.A.P.S., însă reclamanţii au avut o atitudine pasivă în ceea ce priveşte valorificarea drepturilor lor, astfel încât nu pot invoca propria culpă.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi intimata chemată în garanţie A.V.A.S.

Reclamanţii au susţinut, în motivarea apelului că instanţa a încălcal dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 şi principiul restituirii în natură a imobilelor. Cu privire la cererea de chemare în garanţie au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ., ale art. 1337 C. civ. şi ale art. 3 din Decretul 167/1958, potrivit cărora cererea de chemare în garanţie se putea formula în 3 ani de la data formulării notificării 78 din 13 iunie 2001. De asemenea, nerespectarea obligaţiei de a emite dispoziţia de restituire în natură Ie-a cauzat prejudicii materiale şi morale, astfel că acordarea daunelor morale şi cominatorii reprezintă o modalitate de constrângere la emiterea dispoziţiei.

Chemata în garanţie A.V.A.S. a invocat în motivarea apelului că cererea de chemare în garanţie nu întruneşte condiţiile stipulate în art. 60 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă solicitările pe care le-ar avea pârâta în contradictoriu cu terţul intervenient.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 8 Ap din 6 februarie 2008 a admis apelul declarat de intervenienta A.V.A.S., a înlăturat dispoziţiile din sentinţă, privitoare la admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC C. SA, a constatat nulitatea cererii de chemare în garanţie , a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul declarat de reclamanţi.

Instanţa de apel a reţinut, că cererea de chemare în garanţie este nulă întrucât nu conţine un obiect, respectiv prestaţia concretă la care să fie obligată chemata în garanţie. A mai reţinut că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât apare evidenţiat în patrimoniul pârâtei, care a fost legal privatizată anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, iar cererea de acordare a daunelor morale şi cominatorii nu este întemeiată.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii şi pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În recursul declarat de reclamanţi au fost invocate următoarele critici:

- instanţa a încălcat dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 conform cărora avea obligaţia legală de a se pronunţa prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile

- cererea de chemare în garanţie este admisibilă pe temeiul unei acţiuni izvorâte din obligaţia de garanţie, prevăzută de art. 1337 C. civ., având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare 220 din 29 aprilie 1994

- în mod greşit fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi cominatorii.

În motivarea recursului formulat de pârâtă s-a arătat că cererea de chemare în garanţie întruneşte condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât A.V.A.S. a realizat privatizarea prin vânzarea pachetului de acţiuni al statului, A.V.A.S. are obligaţia de garanţie pentru acest act juridic şi calitatea de persoană investită cu soluţionarea notificării.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.

Analizând lucrările dosarului s-a că reclamanţii au formulat două notificări pentru restituirea imobilului în litigiu, una adresată Primăriei Cernat, iar cealaltă SC C. SA. Acest aspect a fost semnalat de reclamanţi în cererea introductivă de instanţă şi neanalizat de nici una dintre instanţele care au instrumentat cauza în fond şi apel.

Notificarea adresată Primăriei Cernat a fost soluţionată prin emiterea dispoziţiei nr. 136 din 20 iunie 2006, depusă la filele 9-10 ale dosarului de fond prin care s-a propus acordarea despăgubirilor băneşti. In cuprinsul dispoziţiei s-a specificat că în urma discuţiilor purtate cu doamna F.J.S. s-a convenit la propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, întrucât măsura compensării nu este posibilă.

Ulterior emiterii acestei dispoziţii, reclamanţii au formulat prezenta acţiune, la data de 24 ianuarie 2007, prin care au solicitat obligarea SC C. SA la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului. Conduita reclamanţilor conduce la concluzia că aceştia intenţionează să beneficieze de două măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil, situaţie nepermisă de legea specială.

Ca atare, recursurile se vor admite, se va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa, iar cauza se va trimite la prima instanţă pentru rejudecare.

Instanţa de trimitere va ţine seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente şi va avea în vedere, drept apărări, criticile inserate în motivarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanţii F.J.S., F.Z. şi de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 8 Ap din 6 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 926 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Covasna şi trimite cauza la această din urmă instanţă pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2844/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs