ICCJ. Decizia nr. 5061/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5061

Dosar nr. 449/35/2007

Şedinţa publică din 20 iunie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 28 iunie 2006 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâta T.L.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în Statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 2 aprilie 2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OUG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeaşi lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 44/C din 16 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, soluţie confirmată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care, prin Decizia nr. 43/A din 22 martie 2007, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că potrivit Protocolului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, pârâta negăsindu-se în nici una dintre aceste situaţii.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a invocat următoarele critici: autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură; greşit a fost respinsă acţiunea întrucât potrivit prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie; conform art. 25 din Constituţie condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă restrângerea exercitării dreptului pârâtei T.L.C. la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se poate dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărei rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.

Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.

În adevăr, libertatea de circulaţie a cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislaţia primară, art. 18.1 Tce prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi a condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.

În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 1.158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea drepturilor cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economiei European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa, vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzută în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 43 A din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5061/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs