ICCJ. Decizia nr. 336/2007. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 336.
Dosar nr. 7272/1/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie invocată de D.P., D.A., P.B., C.C. ş.a., în dosarele nr. 76/2006, nr. 49/2006 şi nr. 123/2006 ale Curţii Militare de Apel şi a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale.
A respins totodată ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, invocată de C.I., în dosarul nr. 123/2006 al Curţii Militare de Apel.
Împotriva acestei decizii, dată de instanţa de contencios constituţional, a declarat recurs Asociaţia 21 Decembrie 1989, reprezentată prin T.M., invocându-se temeiurile prevăzute de art. 299 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 13 din Convenţie privind dreptul la un recurs efectiv.
Se susţine, în argumentarea admisibilităţii căii extraordinare de atac, dreptul constituţional al oricărei părţi interesate de a ataca deciziile Curţii Constituţionale, în vederea realizării unui „control judiciar" efectiv şi pentru a asigura fără deosebire respectarea liberului acces la justiţie.
Se mai arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura instanţă care poate soluţiona cererea, în acord cu dispoziţiile art. 3 C. civ., avându-se în vedere şi suprimarea, din conţinutul Legii nr. 47/1992, a dispoziţiilor speciale referitoare la recurs.
Cât priveşte susţinerea exercitării recursului „împreună cu" Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor, de pe lângă Guvernul României, aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care instituţiile invocate nu au semnat calea extraordinară de atac iar întrebat fiind de instanţă, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a declarat că nu susţine demersul recurentei.
Se constată că, faţă de temeiurile de drept şi motivele invocate, Înalta Curte a fost investită cu soluţionarea unui recurs, în accepţiunea dată acestei căi extraordinare de atac, prin dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. iar faţă de prevederile de strictă interpretare ale art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, republicată „privind organizarea judiciară", vizând competenţa Completului de 9 judecători şi respectiv a Secţiilor Unite, instanţa, în actuala compunere, este competentă să se pronunţe asupra cererii recurentei.
Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.
Printr-o multitudine de instituţii procesuale, legiuitorul a înţeles să delimiteze activitatea instanţelor judecătoreşti de atribuţiile altor autorităţi statale sau nestatale.
În aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, atât în materie civilă cât şi în materie penală, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite prin lege.
Tot astfel, dispoziţiile art. 142-147 din legea fundamentală consacră Curţii Constituţionale, competenţa exclusivă de exercitare a controlului constituţionalităţii legilor, tratatelor internaţionale, a reglementărilor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
Curtea Constituţională nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti, ea realizează, potrivit legii, o jurisdicţie specială, de control a priori asupra constituţionalităţii tratatelor sau acordurilor internaţionale şi hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de Avocatul Poporului.
La toate acestea se adaugă şi alte atribuţii cu caracter politic date prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată şi respectiv art. 146 lit. f)-j) din Constituţie, Curtea Constituţională având o poziţie independentă faţă de toate celelalte autorităţi publice, inclusiv faţă de instanţele judecătoreşti.
Ca atare, legiuitorul delimitează clar atribuţiile Curţii Constituţionale faţă de cele ale instanţelor judecătoreşti, un control al acestor din urmă autorităţi asupra activităţii instanţei de contencios constituţional, inclusiv sub forma cenzurării soluţiilor pronunţate de aceasta, nefiind permis de lege, nici chiar instanţei supreme.
Or, prin recursul de faţă se acreditează ideea că părţilor ar trebui să li se recunoască în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dreptul la un recurs efectiv împotriva deciziilor Curţii Constituţionale, ignorându-se faptul că jurisdicţia constituţională are un obiect cu totul particularizat, în raport cu atribuţiile obişnuite ale instanţelor judecătoreşti.
Dacă instanţa supremă ar recunoaşte admisibilitatea unui astfel de recurs, ignorând toate reglementările care separă cele două jurisdicţii, s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, ceea ce ar echivala cu o înfrângere a principiului constituţional al separării puterilor în stat.
Împrejurarea că, în opinia recurentei, în mod greşit şi cu încălcarea principiului liberului acces la justiţie s-a suprimat, din conţinutul Legii nr. 47/1992 dispoziţia referitoare la exercitarea recursului împotriva deciziilor Curţii Constituţionale, este o chestiune de lege ferenda care nu poate fi rezolvată prin „împrumutarea" acestei atribuţii unui organ care nu are căderea de a statua asupra constituţionalităţii legilor ci doar de a se pronunţa asupra drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul unui raport de drept material substanţial.
În consecinţă, recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată că recurenţii au investit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului şi că este legal constituit completul de judecată.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi M.T. împotriva deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 pronunţată de Curtea Constituţională.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3409/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3332/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
