ICCJ. Decizia nr. 3474/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3474
Dosar nr. 3767/59/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 717 din 31 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea H.I.O.R., a fost anulată dispoziţia nr. 1878/2005 emisă de Primarul municipiului Timişoara, care a fost obligat să soluţioneze în fond notificarea contestatoarei, privind imobilul situat în Timişoara, respectiv de restituire în natură a terenului şi de stabilire a unor despăgubiri băneşti pentru construcţie şi cota de ½ teren şi a fost respinsă contestaţia îndreptată împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Timişoara şi Prefectura judeţului Timiş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a aparţinut mamei contestatoarei, M.I., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data naţionalizării, că mandatara contestatoarei a fost legal împuternicită şi că, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece între România şi Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului de pârâtul Primarul municipiului Timişoara a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 243 din 14 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara, solicitând, în principal, casarea acestor hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare instanţei de fond, pentru ca aceasta să soluţioneze contestaţia în baza legii noi, respectiv Legea nr. 247/2005, care nu mai prevede posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti, iar în subsidiar, modificarea deciziei curţii de apel, în sensul respingerii acţiunii.
Motivându-şi recursul, pârâtul a susţinut, în esenţă, că prin art. 33 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost abrogat art. 36 din Legea nr. 10/2001, prin care erau reglementate modalităţile de acordare a despăgubirilor băneşti, că nu au fost depuse de către contestatoare înscrisurile doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în termenul legal, respectiv până la data de 1 iulie 2003, că era necesară depunerea la dosar a unui certificat de moştenitor şi a unei declaraţii autentificate, în sensul că antecesorii contestatoarei nu au beneficiat de despăgubiri, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Confirmând soluţia instanţei de fond, instanţa de apel a stabilit corect neincidenţa, în speţă, a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 şi art. 5.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, deoarece, pe de o parte, imobilul nu a fost în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă parte, conform adresei nr. C 26/576/2003 a Ministerului Afacerilor Externe, între România şi Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie, înscris aflat la fila 35 din dosarul instanţei de fond.
Notificările contestatoarei au fost înregistrate la data de 9 noiembrie 2001, dată la care nu exista Legea nr. 247/2005, situaţie în care exista pentru aceasta speranţa legitimă în sensul că este îndreptăţită la despăgubiri băneşti.
Înscrisurile doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, pot fi depuse, nu numai pe tot parcursul fazei administrative, ci şi în faza judiciară, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanţei, iar prezentarea unui certificat de moştenitor nu era obligatorie, în raport de actele de stare civilă, prin care este dovedită calitatea contestatoarei de fiică a fostei proprietare a imobilului, M.I., de la care a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 (filele 47,60,67,69 din dosarul instanţei de fond).
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 243 din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3473/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3410/2007. Civil. Legea 115/1996. Recurs → |
---|