ICCJ. Decizia nr. 3549/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3549
Dosar nr. 3799/44/200.
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 2 iunie 2005, reclamantul Municipiul Galaţi a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti, sucursala Regională C.F.R. Galaţi, pentru a fi obligată să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Galaţi.
Motivând acţiunea, reclamantul a susţinut că imobilul a fost cumpărat de Primăria Galaţi la 16 februarie 1907 şi, prin Decizia nr. 95 din 7 mai 1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Galaţi, a fost transmis în administrarea Direcţiei Regionale C.F.R. Galaţi, aflându-se în prezent în posesia pârâtei.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 480 C. civ., susţinând că este adevăratul proprietar al imobilului, iar dreptul de administrare transmis pârâtei a conferit acesteia doar atributul posesiei.
În raport cu valoarea obiectului litigiului de 15.910.000.000 lei stabilită la nivelul anului 2003 şi cu dispoziţiile de drept procesual din materia competenţei instanţelor judecătoreşti, Judecătoria Galaţi, învestită de reclamant, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Galaţi, sens în care a pronunţat sentinţa civilă nr. 6338 din 30 noiembrie 2005.
Judecând fondul în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 838/C din 21 iunie 2006, prin care a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi.
Apelul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, Sucursala Regională C.F.R. Galaţi, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 375/A din 31 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pârâta a declarat recurs susţinând că instanţele au încălcat normele de drept din art. 1895 C. civ. coroborat cu art. 1858 pct. 4 C. civ. privitoare la prescripţia achizitivă şi au respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Galaţi.
Cu privire la fondul pricinii, recurenta a susţinut că instanţele au încălcat prevederile art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Încadrând susţinerile în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii introdusă contra sa de către reclamant.
Examinând recursul astfel motivat, Înalta Curte constată cele ce succed.
Nu se contestă în acest proces faptul că imobilul a fost dobândit de reclamant, că însuşi reclamantul a transmis la un moment dat dreptul de administrare directă, existent şi recunoscut de lege la acea vreme, precum şi faptul că pârâta s-a transformat din unitate economică de stat în regie autonomă în temeiul art. 1 din Legea nr. 15 din 7 august 1990.
Dreptul de administrare directă pe care îl avea reclamantul la momentul transmiterii lui către pârâtă a fost un drept specific perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi avea regimul juridic al unui drept real de natură civilă constând în capacitatea unei instituţii sau organizaţii a statului socialist de a întrebuinţa şi, într-o anumită măsură, de a dispune de un bun repartizat din fondul unitar al proprietăţii socialiste de stat.
Caracteristic acelei perioade este faptul că bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat şi, în acelaşi timp, şi în patrimoniul unor organizaţii socialiste de stat ca obiect al dreptului de administrare de stat.
Consideraţiile de mai sus referitoare la perioada 1945-1989 sunt esenţiale pentru legala soluţionare a pricinii de faţă.
În primul rând, cele arătate denotă că reclamantul a pierdut la un moment în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, păstrând în patrimoniul său numai acel drept de administrare directă pe care l-a transmis apoi pârâtei cu respectarea legislaţiei în vigoare la acea vreme.
Ulterior însă, Legea nr. 15 din 7 august 1990 a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art. 5 alin. (1): „Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său".
Aşadar, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost preluat de către stat şi transmis pârâtei prin voinţa legii, astfel că reclamantul nu are un titlu de proprietate actual şi opozabil pârâtei, iar pârâta îi opune tocmai un astfel de titlu.
În consecinţă, acţiunea în revendicare fundamentată pe prevederile art. 480 C. civ. nu poate fi primită în speţă, asemenea acţiune fiind numai la îndemâna proprietarului neposesor în contra posesorului neproprietar.
Hotărând contrariul, instanţa de fond şi cea din apel au încălcat esenţial legea, ceea ce constituie caz de recurs în înţelesul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. având drept consecinţă casarea hotărârilor nelegale în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Sunt totodată incidente dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., conform cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Căzând astfel în pretenţiile deduse judecăţii, şi în concordanţă cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pe care pârâta a dovedit că le-a făcut în toate gradele de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională CFR Galaţi împotriva deciziei nr. 375/A din 31 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 838 din 21 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, iar pe fond respinge acţiunea introdusă de reclamantul Municipiul Galaţi, prin Primar, împotriva pârâtei C.N.C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti, sucursala regională C.F.R. Galaţi.
Obligă pe reclamantul municipiul Galaţi să plătească pârâtei de mai sus suma de 38.195,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3552/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 354/2007. Civil → |
|---|
