ICCJ. Decizia nr. 3552/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3552
Dosar nr. 6304/59/200.
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soţii L.I. şi L.M. au dobândit prin cumpărare ca bun comun apartamentul nr. 18 situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 57063 Timişoara nr.top. 26180/1/1/4/XVIII.
Prin Decizia nr. 189 din 17 decembrie 1986 emisă de Consiliul Popular al judeţului Timiş imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, astfel:
- cota de ½ aparţinând M.L. cu plata de despăgubiri;
- cota de ½ aparţinând lui I.L. fără plată;
Pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, L.I. a cerut restituirea apartamentului în natură.
Primarul municipiului Timişoara a emis dispoziţia nr. 995 din 23 martie 2005, prin care a dispus restituirea în natură către notificator a cotei acestuia de ½ din imobil şi a respins cererea de restituire în natură a cotei de ½ preluată de stat de la L.M., motivând refuzul prin lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a lui L.I. datorită faptului că nu a fost proprietarul acestei cote din apartament, precum şi prin lipsa caracterului abuziv al preluării de către stat a cotei pentru care fosta proprietară a primit despăgubiri.
L.I. a contestat refuzul de mai sus pe calea prevăzută de art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 26 alin. (3) după modificarea şi republicarea legii, solicitând restituirea integrală în natură a imobilului cu motivarea că a făcut notificarea şi în numele soţiei sale în baza mandatului tacit existent între soţi, iar preluarea cotei de ½ din proprietatea M.L. a avut caracter abuziv potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nefiind corectă interpretarea dată de normele de aplicare a acestei legi.
La 9 iunie 2005 L.I. şi L.M. au depus la dosarul cauzei o petiţie prin care îşi asumă calitatea de contestatori, precizând că susţin împreună contestaţia formulată de L.I., petiţia având şi funcţia de aderare de către M.L. la contestaţie, urmând ca L.M. să restituie despăgubirile primite în cazul restituirii întregului imobil.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 987/PI din 25 aprilie 2006, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei L.M. şi a respins contestaţia formulată de L.I. şi L.M.
Prin Decizia civilă nr. 419/A din 6 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de L.I. şi L.M. împotriva sentinţei de mai sus, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a dispus restituirea în natură a cotei de ½ care a aparţinut M.L. din apartamentul în litigiu.
Primarul municipiului Timişoara a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că nu are caracter abuziv preluarea de către stat, cu plata de despăgubiri, a părţii din imobil care a constituit proprietatea M.L.
Dezvoltând această susţinere, recurentul a arătat că:
- actul de preluare a fost emis în baza unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care era în vigoare şi respecta prevederile Constituţiei din 1965 sub imperiul căreia a fost adoptat, astfel că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, statul fiind aşadar adevăratul proprietar al acestui imobil;
- lipsa caracterului abuziv al preluării este expres prevăzută în art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, act normativ obligatoriu pentru comisiile de aplicare a Legii nr. 10/2001, dar şi pentru persoanele fizice sau juridice implicate în derularea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001.
Prin raportare la descrisa motivare a recursului, instanţa supremă constată că susţinerile sunt circumscrise numai cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar trimiterea la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este motivată.
Ca urmare, recursul este nul pentru cazul de recurs nemotivat, potrivit prevederilor art. 306 C. proc. civ.
Sub celălalt aspect recursul nu este întemeiat.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin care cetăţenii români care părăseau ţara erau lipsiţi în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut şi protejat atât pe plan intern, cât şi internaţional, astfel încât acesta era în contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1965, cu dispoziţiile art. 480 şi ale art. 481 C. civ., precum şi cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România era parte.
Prin urmare, titlul statului nu este valabil constituit.
Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil şi în mod abuziv, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat în schimbul unor sume de bani pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte o despăgubire rezonabilă.
În aceste condiţii, în raport şi cu spiritul şi raţiunea Legii nr. 10/2001 guvernată explicit de principiul restituirii în natură, este corectă soluţia instanţei de apel atât timp cât nici măcar nu s-a susţinut că nu ar fi posibilă restituirea în natură.
Pe de altă parte, sunt nelegale prevederile textului pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, întrucât încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (1) din lege, care enumeră situaţiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicţie cu reglementările actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.
Constituţia României prevede că hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 republicată actele normative date în executarea legii se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Cu alte cuvinte, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale conţinutului unei legi prin acte normative de rang inferior.
Faţă de considerentele ce preced şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 419/A din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3868/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3549/2007. Civil → |
|---|
