ICCJ. Decizia nr. 3916/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3916
Dosar nr. 5939/59/200.
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la 8 februarie 2006, reclamantele A.I.O.R. şi R.F.R. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Timişoara, reprezentat prin primar, anularea dispoziţiei nr. 27 din 5 ianuarie 2006, prin care a fost respinsă notificarea nr. 968 din 8 octombrie 2001 cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 707 mp, situat în Timişoara, evidenţiat în cartea funciară sub nr.top. 161-163/1 şi 161-162/3. Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii motivate, prin care să se admită notificarea, în sensul de a se restitui în natură suprafaţa de 530 mp, din care 369 mp curte, iar restul de 161 mp teren cu baterie de 7 garaje.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că autorul reclamantelor a dobândit terenul de la Statul Român prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4013 din 14 aprilie 1932, în temeiul Legii nr. 4079/1921, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28896 din 14 iulie 1931 pentru încurajarea construcţiilor.
S-a arătat că în art. I alin. (1) al Legii nr. 4079/1921 s-a prevăzut că laturile de teren cumpărat sunt inalienabile timp de 8 ani, iar dacă în acest interval de timp cumpărătorul nu şi-a construit casa, lotul revine de drept comunei, restituindu-se preţul plătit.
Prin art. V din Legea nr. 2896/1932, s-a prevăzut însă în mod expres abrogarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 4079/1921.
Prin sentinţa civilă nr. 3151 din 18 martie 1959 s-a admis acţiunea fostului Sfat Popular al Oraşului Timişoara împotriva pârâţilor R.F., I.OG şi P.G., fiind declarat reziliat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4013 din 14 aprilie 1932, reclamantul fiind obligat să restituie pârâţilor preţul de cumpărare al imobilului. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus radierea dreptului de proprietate al defunctului G.G.P. asupra imobilului situat în Timişoara, şi transcrierea lui în proprietatea Sfatului Popular al oraşului Timişoara.
Reclamantele au susţinut că sentinţa civilă nr. 3151/1953 a fost pronunţată cu încălcarea legii în vigoare şi, ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
S-a mai arătat că, după trecerea în proprietatea statului, terenul în suprafaţă de 707 mp a fost unificat cu terenurile cu nr.top. 161 şi 163, dezlipite la rândul lor din C.F. nr. 16394 Timişoara şi C.F. 729 Timişoara, într-o singură parcelă în suprafaţă de 1980 mp.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1640/PI din 20 iunie 2006, a respins cererea reclamantelor ca nefondată, reţinând că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv şi nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, acesta reintrând în patrimoniul fostului Sfat Popular al oraşului Timişoara ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti ce nu a fost desfiinţată şi îşi produce efectele şi în prezent.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele susţinând că în mod greşit prima instanţă a reţinut valabilitatea titlului statului, deoarece hotărârea judecătorească invocată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare la acea dată, iar pe de altă parte nu s-a ţinut seama de caracterul reparator al Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 568 din 14 decembrie 2006 a respins apelul reclamantelor reţinând că, prin sentinţa civilă nr. 3151 din 18 martie 1959 s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 aprilie 1932 între autorităţile administrative ale oraşului Timişoara şi numitul G.P., pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina părţii, în temeiul acestei hotărâri dispunându-se efectuarea menţiunilor în evidenţele de carte funciară.
S-a apreciat că în această ipoteză reclamantele nu pot invoca măsuri cu caracter reparator în legătură cu un bun având ca proprietar o altă persoană decât pe autorul lor, astfel cum s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termen legal reclamantele A.I.O.R. şi R.F.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art, 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele imperative ale art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. ca şi dreptul la apărare al reclamantelor, nepronunţându-se asupra cererii lor de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică topometrică cu obiectivele propuse la instanţa de fond.
Cea de a doua critică a vizat greşita apreciere a legalităţii titlului statului şi, pe cale de consecinţă, neaplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. i) şi h) precum şi ale dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care hotărârea judecătorească menţionată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 4079/1921, astfel cum a fost modificată prin art. V din Legea nr. 2896 din 14 iulie 1931 şi a art. 12 din Constituţia Republicii Populare Române din 1952, precum şi a art. 481 C. civ.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul reclamantelor este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată la 11 octombrie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură sa prin echivalent bănesc a imobilului situat în Timişoara, înscris în CG 32026 Timişoara, nr. top 161-163-1 şi 161 – 163/3.
Din analiza înscrisurilor depuse în anexa la notificare a rezultat că terenul în litigiu, înscris în C.F. nr. 714 Timişoara, cu nr.top. 162, a intrat în proprietatea Statului Român în baza sentinţei civile nr. 3151/1959 a Tribunalului Popular al oraşului Timişoara, de la numitul G.P. Prin sentinţa menţionată s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu, întrucât cumpărătorul nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a edifica o casă de locuit pe teren, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate a numitului G.P. din C.F. 714 şi transcrierea lui în proprietatea Sfatului Popular al oraşului Timişoara, urmând să fie restituit de către vânzător preţul lotului de teren.
Din analiza C.F. nr. 714 Timişoara rezultă că, după ce a revenit în proprietatea statului, în baza hotărârii judecătoreşti menţionate, terenul cu nr. top 162 a fost unificat cu nr.top. 161 şi 163, dezlipite din C.F. 16394 Timişoara şi C.F. 729 Timişoara.
Aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, având în vedere că hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a preluat imobilul în litigiu de la autorul reclamanţilor nu a fost desfiinţată, producându-şi efectele, nu se poate susţine că imobilul se încadrează în categoria celor dobândite de Statul Român în mod abuziv. Ca atare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamante în contestaţia formulată.
În consecinţă, Curtea va constata că, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate prin motivele de recurs, vizând greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.
Se va reţine totodată că, prin practicaua deciziei recurate, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la cererea de probaţiune formulată în scris de reclamante, respectiv asupra solicitării de încuviinţare a unei expertize tehnice topometrice cu obiectivele precizate, apreciind că aceasta nu era pertinentă raportat la motivarea hotărârii primei instanţe şi criticile aduse acesteia prin motivele de apel.
Ca atare, nu se poate susţine că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. şi dreptul la apărare al reclamantelor, hotărârea instanţei de apel fiind motivată în fapt şi în drept şi sub aspectul pronunţării asupra probatoriului solicitat.
Într-adevăr, reţinerea caracterului valabil al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, de către stat şi, pe cale de consecinţă, a nedovedirii calităţii de persoane îndreptăţite a reclamantelor şi a dreptului de proprietate invocat face inutilă efectuarea probei cu expertiză tehnică topometrică de identificare a terenului, acest aspect nefiind, de altfel, contestat.
Ca atare, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 C. proc. civ. este nefondată.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul reclamantelor este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele A.I.O.R. şi R.F.R. împotriva deciziei civile nr. 568 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3904/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3884/2007. Civil → |
|---|
