ICCJ. Decizia nr. 4071/2007. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4071
Dosar nr. 1873/42/2007
Şedinţa publică din 17 iunie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7 pronunţată la 23 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Ploieşti şi Tribunalul Prahova în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Muncii şi Ocrotirii Sociale, Oficiul Asigurărilor Sociale şi Pensiilor de Stat Ploieşti, de a se constata că perioada 1949-1962, în care nu au putut să-şi exercite profesia, constituie vechime în învăţământ, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că stabilirea şi plata drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, invocat de reclamant în motivarea acţiunii se fac de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, printr-o decizie motivată împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie potrivit legii contenciosului administrativ.
Prin regulatorul de competenţă, instanţa a reţinut că reclamantul nu deţine nici un înscris din care să rezulte situaţia invocată, caz în care s-ar fi adresat direct pârâtei, motiv pentru care trebuie să stabilească imposibilitatea exercitării profesiei datorită persecuţiei exercitate asupra sa de regimul comunist printr-o cerere în justiţie, obţinând o hotărâre judecătorească în acest sens.
Ca atare, s-a apreciat că acţiunea introductivă are caracterul unei acţiuni în constatarea dreptului de vechime în muncă pe perioada 1949-1962, acţiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 111 teza I C. proc. civ. a cărei soluţionare este de competenţa judecătoriei în primă instanţă conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamantul S.I. , criticând-o ca nelegală întrucât nu au fost avute în vedere dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv art. 9.
În dovedirea recursului, reclamantul a depus la dosar înscrisuri vizând fondul cauzei, ce se regăseau deja, în parte, la dosar.
Analizând critica formulată de recurent, ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia, pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, beneficiază de vechimea în muncă pe perioada în care s-au aflat într-o atare situaţie.
Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute de actul normativ menţionat (Decretul-lege nr. 118/1990) se fac de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, care se pronunţă asupra cererii printr-o decizie motivată împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie potrivit legii contenciosului administrativ.
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie, aşa cum corect a reţinut instanţa prin considerentele sentinţei atacate, cererea reclamantului de a se constata că în perioada 1949-1962 a fost îndepărtat din învăţământ ca fiu de chiabur şi, pe cale de consecinţă, că această perioadă constituie vechime în muncă.
Ca atare, prezenta cerere nu este o contestaţie îndreptată împotriva unei decizii motivate a intimatei, ci o acţiune în constatarea existenţei unui drept, în speţă dreptul la vechime în muncă pe perioada 1949-1962, acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 111 teza I C. proc. civ., a cărei soluţionare intră în competenţa judecătoriei conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Numai după obţinerea unei astfel de hotărâri judecătoreşti de constatare, reclamantul se poate adresa cu cerere pârâtei pentru valorificarea dreptului său, devenind aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990.
Pentru aceste considerente Curtea va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinţei nr. 7 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4270/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3848/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
