ICCJ. Decizia nr. 4270/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4270
Dosar nr. 1361/90/2007
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 2 noiembrie 2006 reclamantul B.I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Vâlcea şi Primăria comunei Zătreni, constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 emisă de Primăria comunei Zătreni, obligarea pârâţilor la rezolvarea situaţiei despăgubirilor în echivalent pe care le-a solicitat prin notificarea nr. 2/N din 9 ianuarie 2001 şi la plata despăgubirilor solicitate, precum şi la plata de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere a soluţionării cererii sale şi pentru neînaintarea dosarului către Comisia Centrală de despăgubiri.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, pe de o parte, că în soluţionarea notificării nu s-au respectat termenele prevăzute de lege în care pârâţii aveau obligaţia să răspundă la notificare, iar pe de altă parte că în mod greşit s-a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor băneşti, cele reţinute prin dispoziţie fiind „doar argumente nerelevante dar şi nedovedite".
Prin sentinţa civilă nr. 1655 din 5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
Soluţionând cauza pe fond, această din urmă instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 448 din 15 mai 2007 prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că a avut în proprietate imobilele solicitate (casă cu cinci camere, anexe gospodăreşti şi 3 ha teren) şi nici faptul că acestea au fost preluate în mod abuziv. Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 332 din 25 august 1957 autoarea reclamantului, F.M.(B.M.) a înstrăinat casa numitului P.C. din comuna Zătreni, iar terenul de 4 ha face obiectul Legii nr. 18/1991, pentru cea mai mare parte din acesta primind titlu de proprietate, pentru suprafaţa de 0,13 ha fiind propus pentru despăgubiri.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei menţionate susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 95/2006 şi nici pe cele două capete din acţiune şi anume obligarea pârâtelor la soluţionarea situaţiei despăgubirilor în echivalent solicitată prin notificare şi acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005 pentru un teren intravilan în suprafaţă de 3,87 ha situat în pct. "Floreasca" şi pentru un teren din pct. "Milioara".
Prin Decizia civilă nr. 328/A din 21 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauzei cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că nu poate fi primită solicitarea reclamantului privind constatarea nulităţii dispoziţiei în cauză, instanţa de fond reţinând în mod corect că petentul nu a făcut dovada proprietăţii imobilelor solicitate, astfel că nu i se pot aplica prevederile Legii nr. 10/2001 şi că tribunalul s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, cu privire la situaţia terenurilor agricole menţionate de reclamant, reţinând în mod corect că aceasta excede Legii nr. 10/2001.
La data de 29 octombrie 2007 reclamantul a formulat cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 328/A/2007, cerere respinsă prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti la data de 16 noiembrie 2007, cu motivarea că nu este vorba de erori materiale ci de critici privind modul în care a fost redactată Decizia, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la petitul nr. 2 al acţiunii sale şi au ignorat prevederile Legii nr. 247/2005 de a preda întreaga documentaţie către Secretariatul Comisiei Centrale.
Se mai susţine de asemenea că instanţa de apel „a încercat" o soluţionare a petitelor 1 şi 3, dar a reţinut în mod greşit că restituirea terenurilor intravilane expropriate se face în baza Legii nr. 18/1991 şi nu în baza Legii nr. 10/2001, în continuare detaliind, din punct de vedere propriu, situaţia terenurilor în litigiu.
Reclamantul a declarat recurs şi împotriva încheierii din 16 noiembrie 2007, prin care se reiau de fapt criticile formulate împotriva deciziei pronunţate în apel prin cererea de îndreptare erori materiale.
Intimatele Prefectura Judeţului Vâlcea şi Primăria comunei Zătreni, prin primar, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, Decizia pronunţată în apel fiind temeinică şi legală.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce succed.
În primul rând este de observat că deşi recurentul a invocat ca temei legal al recursului împotriva deciziei pronunţate în apel cazurile de nelegalitate prevăzute prin dispoziţiile pct. 7 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ., nu a arătat de fapt în ce constă nemotivarea deciziei sau care ar fi motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, pct. 7 şi nici în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul pct. 8 din art. 304 C. proc. civ.
Critica invocată de recurent privind nepronunţarea asupra petitului 2 al acţiunii şi pronunţarea parţială cu privire la petitele 1 şi 3 din acţiune nu poate fi încadrată în cazul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., deoarece în urma modificării acestui text prin OUG nr. 138/2000, minus petita nu mai constituie motiv de recurs.
Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 ce are în vedere situaţia când instanţa a acordat plus petita sau extra petita nu poate fi invocat decât în măsura în care instanţa de apel ar fi schimbat soluţia primei instanţe şi s-ar fi pronunţat asupra fondului pretenţiilor, acordând mai mult sau ce nu s-a cerut, nu şi în situaţia respingerii apelului.
Rezultă deci că se impune analizarea soluţiei pronunţate în apel din perspectiva motivului de recurs prevăzut prin dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă însă, cerinţele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei.
Soluţia dată pe fondul cauzei a fost determinată de reţinerea, în mod judicios având în vedere probatoriul administrat, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, construcţii şi terenuri solicitate şi nici a preluării abuzive a acestora şi ca atare acesta nu este persoană îndreptăţită pentru a beneficia de restituirea imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reţinând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 din cauza neîndeplinirii condiţiei esenţiale de a fi persoană îndreptăţită în sensul acestui act normativ, este evident că acesta nu poate primi bunurile nici în natură nici prin echivalent, astfel că orice pretenţie vizând transmiterea documentaţiei Comisiei Centrale pentru a primi despăgubiri excede Legii nr. 10/2001.
Nu este fondat nici recursul declarat împotriva încheierii din 16 noiembrie 2007, recurentul exprimându-şi de fapt nemulţumirile faţă de soluţia adoptată pe fondul pricinii, ceea ce nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de toate considerentele expuse Înalta Curte urmează a respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 328/A din 21 septembrie 2007 şi încheierii din 16 noiembrie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4071/2007. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
