ICCJ. Decizia nr. 429/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 429
Dosar nr. 1590/1/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 octombrie 2001, reclamantul C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ contestaţia îndreptată împotriva soluţiei dată de Consiliul Judeţean Neamţ (adresa nr. 6393 din 21 septembrie 2001) notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren şi construcţie, situat în Piaţa Neamţ, judeţ Neamţ, preluat abuziv de la bunicul său matern, G.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună restituirea în natură a imobilului.
La termenul din 26 noiembrie 2001, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată în interes propriu de G.A., prin care intervenientul a solicitat să se constate că, în calitate de fiu al defunctului G.I., i se cuvine o cotă de ½ din imobil, cu privire la care a solicitat restituirea în natură.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulate capătul din cererea principală privind restituirea în natură a imobilului, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Apelurile declarate de reclamant şi intervenient au fost admise de Curtea de Apel Bacău, potrivit deciziei nr. 31 din 27 mai 2002, cu consecinţa anulării sentinţei şi reţinerii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanţă a respins în mod greşit acţiunea în baza excepţiei prematurităţii.
Evocând fondul după anulare, prin Decizia nr. 41 din 26 mai 2002 instanţa a respins ca nefondate contestaţia şi cererea de intervenţie în interes propriu, reţinând în esenţă că imobilul preluat de stat din patrimoniul autorului petenţilor prin aplicarea greşită a prevederilor Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea Consiliului Judeţean, nu poate fi restituit în natură, deoarece, conform rapoartelor de expertiză tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca obiect cererea de restituire în natură întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul 1985 clădirea a fost transformată într-o asemenea măsură, încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.
S-a reţinut că în speţă aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în asemenea cazuri măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, indiferent de faptul că preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior, 13 noiembrie 2004) recurs continuat de moştenitorul său cu acelaşi nume şi intervenientul G.A.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 703 din 2 februarie 2005, a admis cererile de recurs, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de trimitere, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 213 din 3 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 4203/2005 a admis apelurile promovate de reclamantul C.M. şi intervenientul G.A. şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 24/2002 a Tribunalului Neamţ, în sensul că a admis contestaţia şi cererea de intervenţie, a anulat Decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul judeţean Neamţ şi a dispus obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice (potrivit îndrumărilor date prin Decizia de casare) care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul contestaţiei reprezintă sau nu o construcţie nouă, în sensul de a se stabili dacă a fost demolat şi reconstruit sau doar reamenajat de intimat, dacă s-au adăugat sau nu corpuri noi de clădire.
Evaluând expertiza efectuată de expert C.N., instanţa a reţinut că imobilul a fost reconstituit în proporţie de 80% pe fundaţiile din beton ale clădirii iniţiale, că sub aspect funcţional compartimentarea încăperilor nu au suferit modificări esenţiale faţă de cele iniţiale, imobilul păstrându-şi configuraţia iniţială.
Nu s-a constatat existenţa unor corpuri de clădire noi pe orizontală sau/şi pe verticală în proporţie de peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi, în consecinţă, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reţine că imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la restituirea în natură.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Consiliul judeţean Neamţ, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Instanţa a reţinut în mod eronat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat corpuri noi cu depăşirea procentului de 100%.
Instanţa, apreciind că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1), a considerat implicit că lucrările efectuate s-au adăugat la o construcţie existentă, neţinând cont de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de către experţii C. şi C. din care nu rezultă care ar fi partea de clădire veche la care s-au adăugat corpuri de clădire şi în conformitate cu care o serie de lucrări (zidărie de cărămidă, stâlpi şi canturile din beton armat, planşeele din beton armat, acoperişul, etc.) sunt lucrări noi, efectuate din materiale produse după anul 1960.
Din rapoartele de expertiză rezultă că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se amplasamentul şi fundaţia clădirii, situaţie în care în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
De principiu, legea specială de reparaţie instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 [art. 1 alin. (1); art. 7 alin. (1); art. 9].
De la această regulă, legiuitorul a prevăzut şi excepţii, limitativ enumerate, care, prin definiţie sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin asimilare şi la alte ipoteze decât cele strict reglementate.
În limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de analizat prevederile art. 9, 10 alin. (1), art. 18 lit. b) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005.
Art. 9 – „Imobilele preluate în mod abuziv (…) se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire (…)".
Art. 10 alin. (1) – „În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Art. 18 lit. b) – „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Art. 19 alin. (1) – „În situaţia imobilelor-construcţii (…) cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurare însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial (…) foştilor proprietari li se propune măsuri reparatorii prin echivalent (…)".
În ciclul procesual anterior, Curtea de Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamant şi intervenient, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat această decizie şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Instanţa de trimitere a apreciat drept „total greşită" concluzia instanţei anterioare, arătând că un imobil reamenajat (precum cel în litigiu) nu înseamnă un imobil nou şi că, în accepţiunea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială a legii, în vigoare la data pronunţării deciziei de casare), astfel cum acest articol a fost explicat prin HG nr. 498/2003, imobil nou în raport cu cel preluat este acela căruia i s-au adăugat în raport cu forma iniţială corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafaţa construită iniţială sau imobilul care, urmare a modificărilor aduse, a devenit o construcţie destinată să deservească o activitate specifică.
Instanţa de recurs a statuat că pentru stabilirea situaţiei reale a imobilului se impune administrarea probatoriilor necesare „în raport cu prevederile legale citate", respectiv cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 18.3 din HG 498/2003.Conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, cât şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Potrivit art. 315 alin. (4) C. proc. civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296 ( non reformatio in pejus) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Dispunând efectuarea în cauză a unei lucrări de specialitate, ale căror obiective au fost stabilite în raport de prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 19 în forma republicată a actului normativ, instanţa de trimitere s-a conformat îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.
Cum, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.C., s-a concluzionat că : a) imobilul construcţie a fost „renovată, mai bine zis reconstruită structura de rezistenţă, mai puţin fundaţiile de beton (…), volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%..." ; b) „sub aspect funcţional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esenţiale faţă de cele iniţiale" ; c) „camerele clădirii iniţial au fost utilizate pentru locuit, de asemenea şi-n prezent se folosesc tot pentru locuit, ele fiind ocupate de chiriaşi", aprecierea instanţei anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepţiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001 republicată şi că nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură, este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a legii speciale de reparaţie.
Într-o manieră echivocă, recurentul susţine că vechea clădire nu mai există, caz în care ar fi aplicabile prevederile art. 18 lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) din actul normativ analizat.
Această susţinere nu poate fi reţinută, având în vedere două considerente:
În primul rând, este de remarcat că „inexistenţa" la data apariţiei Legii nr. 10/2001 a construcţiei iniţiale nu a fost reţinută în primul ciclu procesual de instanţa de apel care, evocând fondul, a apreciat că imobilul există, însă a suferit transformări de natură a-l concretiza drept un imobil nou.
Recursul fiind exercitat de titularii cererii de restituire în natură şi admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt în funcţie de care să se poată verifica dacă lucrările de „reamenajare" efectuate de pârât se încadrează în cele care exceptează imobilul de la restituirea în natură conform art. 18 lit. c), în prezent art. 19 alin. (1), după modificările şi completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanţa de apel nu putea afirma incidenţa unui alt caz de exceptare de la regula consacrată în art. 7 alin. (1) şi art. 9 din actul normativ analizat, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4) C. proc. civ.
În al doilea rând, conform probelor administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu subzistă în prezenta cauză, legiuitorul având în vedere în reglementarea art. 18 lit. b) şi a art. 10 alin. (1) imposibilitatea restituirii în natură doar în situaţia în care clădirile preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în vigoare a legii, fiind integral, total demolate.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situaţia construcţiilor demolate total, pentru cele demolate parţial (refăcute sau nu ca urmare a demolării parţiale) prevăzându-se restituirea în natură „în stare în care se află la data cererii de restituire".
În concluzie, imobilul în litigiu fiind demolat parţial şi refăcut pe aceleaşi fundaţii, cu aceleaşi dimensiuni, formă şi compartimentare, este restituibil în natură.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul judeţean Neamţ împotriva deciziei nr. 213 din 3 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3847/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
