ICCJ. Decizia nr. 62/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 62
Dosar nr.1158/91/2007
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:, constată:
Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 6 martie 2006 în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, inspectorul D.G. din cadrul I.G.P.E. - P.P.E. Henri Coandă Bucureşti a constatat că autorităţile engleze au returnat în România pe cetăţeanul T.D. care a declarat că a părăsit ţara în cursul lunii octombrie 2000 prin punctul de trecere a frontierei Nădlac şi a intrat fraudulos pe teritoriul Angliei în cursul lunii noiembrie al aceluiaşi an.
Totodată, T.D. a arătat că a fost reţinut de poliţia britanică în cursul lunii februarie 2006, a fost condamnat la o pedeapsă de 14 luni de închisoare iar la data de 6 martie 2007 a fost eliberat şi expulzat în România primind interdicţie de intrare în Anglia până în luna august 2008.
Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a cerut restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului T.D. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând incidenţa art. 5, art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 10 mai 2007, Tribunalul Vrancea, secţia civil,ă a respins ca nefondată cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că dreptul la liberă circulaţie este un drept fundamental, prevăzut de art. 25 din Constituţia României, şi că, sub aspectul restricţionării exerciţiului acestui drept, normele de drept interne prevăzute de Legea nr. 248/2005 nu sunt compatibile cu cele comunitare, respectiv cu dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE care prevăd în mod limitativ cazurile în care se poate restrânge exerciţiul acestui drept.
Apreciind că simpla nerespectare de către pârât a condiţiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestui stat al unui cetăţean român nu se încadrează în situaţiile prevăzute de dispoziţia comunitară mai sus arătată, prima instanţă a constatat că se impune respingerea cererii reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a pârâtului cu privire la teritoriul Angliei se justifică pentru mai multe considerente, expuse pe larg în cuprinsul declaraţiei de apel.
Prin Decizia civilă nr. 267/A din 3 august 2007, Curtea de Apel Galaţi-secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reiterat considerentele primei instanţe referitoare la preeminenţa normelor comunitare faţă de normele de drept intern şi a constatat că simpla nerespectare de către pârât a condiţiilor prevăzute de legea belgiană referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestui stat a unui cetăţean român, nu poate fi încadrată în sfera motivelor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, singurele de natură a justifica restricţionarea dreptului las liberă circulaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea ca fiind nelegală.
În motivarea recursului reclamanta afirmă că eronat, instanţele au înlăturat aplicabilitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţie care se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, problema migraţiei ilegale prezentând interes atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.
Recurenta susţine că prin reglementarea internă menţionată legiuitorul intern a statuat că libertatea de circulaţie nu este absolută ci trebuie să se desfăşoare cu respectarea unor reguli, fapt care este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi ale Protocolului adiţional nr. 4 la C.E.D.O., cu menţiunea că aplicarea Directivei nr. 2004/38/CE este greşită atâta timp cât aceasta nu a fost transpusă şi în dreptul intern.
Totodată, recurenta arată că respingerea cererii este greşită şi în raport de circumstanţele concrete ale speţei, pârâtul luând cunoştinţă conform declaraţiei olografe de faptul că a fost returnat de pe teritoriul Angliei întrucât a încălcat condiţiile prevăzute de acest stat pentru şedere şi muncă şi, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 248/2005, cu menţiunea că Anglia a ratificat Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană cu derogare de la art. 2 al Directivei nr. 68/360/C.E.E., având posibilitatea de a refuza accesul resortisanţilor români pe teritoriul său până la o perioadă de 2 ani de la data aderării.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii depusă judecăţii, această obligaţie constituind garanţia aplicării principiului disponibilităţii.
Totodată, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde printre altele „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii trebuie să se facă atât cu privire la situaţia de fapt dedusă în concret judecăţii în dosarul pricinii, cu trimitere la probatoriile administrate, cât şi în drept, prin indicarea dispoziţiilor legale apreciate a fi incidente, examinarea efectivă a apărărilor părţilor litigante trebuind să rezulte cu claritate din considerentele hotărârii.
Or, în speţă, prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a cerut restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pentru Anglia.
Potrivit considerentelor sentinţei dată în primă instanţă, tribunalul a soluţionat cererea de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pentru statul italian, şi, prin formularea unor considerente de drept de ordin general, cu trimitere la dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, fără vreo analiză a situaţiei de fapt în care se afla pârâtul T.D., a respins cererea dedusă judecăţii.
Instanţa de apel, la rândul său, analizează formal concordanţa dispoziţiilor art. 5, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 cu dispoziţiile art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cele ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE şi fără vreo trimitere la situaţia de fapt dedusă în concret judecăţii şi a situaţiei pârâtului, concluzionează că simpla nerespectare de către acesta a dispoziţiilor legale prevăzute de statul belgian cu privire la şedere pe teritoriul său nu este de natură atragă sancţiunea cerută de reclamantă.
Aşa fiind, cum instanţele nu au intrat în cercetarea fondului pricinii ce le era dedusă judecăţii, considerentele reţinute fiind străine pricinii atâta timp cât analiza cererii dedusă judecăţii se realizează cu privire la alte state europene, Italia, Belgia, altele decât Anglia, ţară din care a fost expulzat pârâtul şi pentru care a primit interdicţie de intrare, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul şi a casa, pentru omisiunea examinării fondului pricinii şi pentru nemotivare, hotărârile pronunţate de instanţele de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În rejudecare instanţa de fond va analiza şi celelalte critici formulate prin recurs de către reclamantă sub formă de apărări şi, în raport de situaţia de fapt a pârâtului va stabili normele legale de drept intern şi comunitar incidente, şi va dispune motivat cu privire la cererea dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 267/A din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 369 din 10 mai 2007 a Tribunalului Vrancea pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6305/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 429/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
