ICCJ. Decizia nr. 4511/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4511
Dosar nr. 33292/3/2007
Şedinţa publică din 3 iulie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1335 din 23 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul D.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul D.I. a fost returnat în baza Convenţiei dintre Ministerul de Interne al României şi cel al Republicii Federale Germania, cu privire la preluarea de cetăţeni români şi germani aprobată prin HG nr. 869/1998.
Având în vedere că la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, aceasta este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii.
În speţă, au relevanţă normele care consacră principiul liberei circulaţii a persoanelor, principiul efectului direct al tratatelor şi directivelor, principiul supremaţiei dreptului comunitar şi obligaţia de a nu aplica dreptul naţional contrar dreptului comunitar.
Prin Decizia nr. 792/A din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte, reţinând, în esenţă, următoarele:
Pârâtul D.I. fost returnat din Germania la data de 17 septembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 869/1998, pe motivul nerespectării termenului legal de şedere pe teritoriul acestei ţări.
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, revenindu-i obligaţia de a respecta ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii, iar cetăţenii români, fiind cetăţeni ai Uniunii conform art. 7 din Tratatul C.E., nu pot fi discriminaţi pe motiv de cetăţenie naţională conform art. 12 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Tratat.
Legea nr. 248/2005, ca lege internă, reglementează exercitarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români, dar legislaţia comunitară, care se aplică cu prioritate, prin art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulaţie, respectiv, afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Or, raportând situaţia de fapt la dispoziţiile dreptului comunitar, instanţa de apel a apreciat că simpla afirmaţie (chiar a pârâtului) că s-ar afla într-o situaţie intolerabilă cu exigenţele dreptului de şedere pe teritoriul statului german, fără nicio dovadă concretă şi concludentă, nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine publică, siguranţă şi sănătate publică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Germania, la data de 17 septembrie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor germane, fără să poată cenzura măsura dispusă.
Recurenta a arătat că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului dispusă în baza acordului de readmisie şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, faţă de care unica condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea.
Prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor la care se referă art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfăşoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, prin art. 5, prevede limitativ obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii în străinătate, aceasta trebuind că se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege.
S-a susţinut că, în mod greşit s-a apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la libera circulaţie şi că legea română nu a fost interpretată sistematic, prin raportare la obligaţiile ce revin cetăţenilor români care părăsesc România.
Pârâtul confirmă, în declaraţia olografă dată la punctul de trecere a frontierei, faptul că a conştientizat că a fost returnat de pe teritoriul Germaniei pentru şedere ilegală.
Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii, iar condiţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie pentru şedere ilegală.
Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulaţie al pârâtului să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Din declaraţia aflată la fila 5 din dosarul tribunalului rezultă că intimatul-pârât a fost returnat din Germania pentru şedere ilegală pe teritoriul acestei ţări, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârşit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatului-pârât doar pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul Germaniei nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 792A din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 5028/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4478/2007. Civil → |
|---|
