ICCJ. Decizia nr. 4904/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4904
Dosar nr. 30833/3/200.
Şedinţa publică din 14 iunie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 8 septembrie 2005, reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând:
- obligarea Primăriei municipiului Bucureşti la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren de 300 mp şi construcţii (două locuinţe, una la parter şi cealaltă la etajul 2, fosta spălătorie de la demisol şi cotele indivize acestora din dependinţe, părţile comune şi teren);
- obligarea Statului Român la plata echivalentului în lei al sumei de 665.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru restul de teren (476 mp) şi locuinţele care nu se pot restitui în natură.
În motivarea cererii, întemeiate pe Constituţie şi Legile nr. 112/1995 şi nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că:
- imobilul revendicat, compus din teren de 767,47 mp şi construcţie cu destinaţia de locuinţă, a aparţinut defunctei M.V., mama sa, de la care a fost preluat abuziv de stat, conform Decretului nr. 92/1950;
- ulterior preluării, construcţia a fost compartimentată, fără modificări structurale sau adăugiri, rezultând 12 locuinţe.
- dintre acestea, două locuinţe şi o încăpere de la demisol sunt libere, celelalte spaţii locative, inclusiv cotele indivize de teren (178 mp), fiind vândute cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995;
- terenul de 767,47 mp este ocupat de construcţie (228 mp) şi curtea interioară;
- Primăria municipiului Bucureşti nu i-a răspuns la notificarea formulată la 17 aprilie 2001 conform Legii nr. 10/2001, nici după ce a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să emită în acest sens dispoziţie motivată.
La 15 februarie 2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea arătând că:
- deşi suprafaţa de teren liberă este de 535 mp, solicită restituirea în natură a doar 300 mp, pentru a rămâne spaţiu în jurul clădirii şi a evita divergenţele pe care le-ar genera dreptul de servitute;
- la calcularea sumei solicitate Statului Român a avut în vedere valoarea de piaţă a apartamentelor înstrăinate şi terenului ce nu poate fi restituit în natură, din care a scăzut valoarea despăgubirilor primite conform Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 569 din 17 aprilie 2006, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că pârâta Primăria municipiului Bucureşti nu a soluţionat în termen legal notificarea formulată de reclamantă dar, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa poate verifica doar legalitatea dispoziţiei sau deciziei motivate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 583 din 5 decembrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
S-a reţinut că:
- Legea nr. 10/2001 limitează competenţa instanţei de judecată la verificarea legalităţii deciziei/dispoziţiei motivate;
- apelanta a recunoscut că Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 542 din 10 iunie 2004, definitivă şi irevocabilă, i-a admis cererea şi a obligat-o pe pârâta Primăria municipiului Bucureşti să emită dispoziţie motivată pentru soluţionarea notificării din 17 aprilie 2001;
- existenţa normelor speciale referitoare la modul de redobândire a unor categorii de imobile nu permite promovarea acţiunii în revendicare de drept comun, mai ales că bunurile revendicate se află în administrarea pârâtei Primăria municipiului Bucureşti.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi judecarea cauzei pe fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţele au aplicat greşit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi prevederile Legii nr. 10/2001 deoarece:
- nefinalizarea procedurii administrative prealabile este imputabilă pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti;
- Legea nr. 10/2001 nu limitează competenţa instanţei de judecată numai la verificarea legalităţii deciziei/dispoziţiei emise de persoana juridică notificată.
Aceste critici sunt fondate deoarece:
- recurenta a dovedit că pârâta Primăria municipiului Bucureşti nu i-a soluţionat nici până în prezent notificarea formulată la 17 aprilie 2001, conform Legii nr. 10/2001;
- poziţia adoptată de entitatea notificată echivalează, ca efecte, cu un răspuns negativ, care, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în actuala redactare), deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie;
- prin urmare, acţiunea promovată dedusă judecăţii nu este inadmisibilă, cum greşit au reţinut instanţele de fond şi apel.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei la prima instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr. 583 din 5 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 569 din 17 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 479/2007. Civil → |
|---|
