ICCJ. Decizia nr. 503/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 503.
Dosar nr. 24390/3/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1291 din 13 octombrie 2006 a admis acţiunea formulată la 1 septembrie 2006 de reclamantul L.A. împotriva pârâtului municipiul Bucureşti prin primarul general şi împotriva acestuia din urmă şi i-a obligat pe pârâţi să soluţioneze notificarea 622 din 11 februarie 2002 cu privire la imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut că reclamantul deşi a notificat pe pârâţi prin notificarea 622/2002 în baza Legii 10/2001, cu o cerere de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, nu a primit până la introducerea acţiunii nici un răspuns.
S-a constatat că pârâţii nu au făcut cunoscut petentului, că documentaţia depusă de acesta este insuficientă, şi nici nu au dovedit că ar fi purtat o corespondenţă în acest sens cu petentul.
Ca urmare s-a constatat că pârâţii nu şi-au respectat obligaţia prevăzută de art. 25 din Legea 10/2001, modificată prin Legea 247/2005 şi au fost obligaţi în consecinţă.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 17/A din 22 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general, constatând că obligaţia entităţii sesizate cu notificare este clară, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 şi că termenul de 60 de zile prevăzut în textul de lege face parte din norma imperativă.
S-a mai constatat că adresa emisă de Primărie la 16 martie 2006, la mult timp după notificarea înregistrată în anul 2002 nu s-a dovedit că a fost trimisă petiţionarului.
S-a mai reţinut că de fapt apelantul nu a formulat critici concrete împotriva sentinţei atacate ci a reluat apărările inserate în cuprinsul întâmpinării formulate la instanţa de fond.
Pârâtul municipiul Bucureşti prin primar general a declarat recurs în termen legal împotriva deciziei Curţii de apel invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt, recurentul a analizat dispoziţiile art. 23 din Legea 10/2001 în înţelesul dat acestuia de Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 în sensul că termenul de 60 de zile poate curge de la data notificării sau depunerii actelor doveditoare când acestea nu au fost depuse odată cu notificarea.
Se constată că nici prin recurs nu se formulează o critică concretă asupra deciziei atacate, aşa cum în mod corect şi instanţa de apel a făcut constatări în legătură cu apelul declarat împotriva sentinţei Tribunalului.
A susţine că termenul de 60 de zile, prevăzut expres şi imperativ de lege, nu s-a epuizat încă deşi notificarea a fost înregistrată în urmă cu 4 ani faţă de momentul sesizării instanţei de judecată, echivalează în mod evident cu un refuz de soluţionare a notificării, sancţionat corect de către instanţa de fond, prin obligarea pârâtului să emită o dispoziţie motivată la cererea de restituire formulată de reclamant în temeiul Legii 10/2001.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. pentru modificarea deciziei atacate, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 17 A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4904/2007. Civil → |
|---|
