ICCJ. Decizia nr. 518/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 518.
Dosar nr. 4658/117/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 21 iunie 2005 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul T.P.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, anularea dispoziţiei nr. 1413 din 3 iunie 2005, emisă de pârât şi restituirea în natură a cotei de 1/6 din apartamentele nr. 1, 2, 5 şi 6 din imobilul situat în Cluj-Napoca, dispoziţie prin care s-a respins notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 cu motivarea că pentru cota-parte din imobil preluată în baza Decretului nr. 223/1974 au fost acordate despăgubiri la momentul preluării, care de altfel nici nu a fost una abuzivă.
La data de 18 octombrie 2005, reclamantul a formulat o completare de acţiune prin care a solicitat să se constate partajarea imobilului prin sentinţa civilă nr. 6282 din 5 iulie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi să se dispună atribuirea în natură a apartamentului nr. 1B, liber în prezent, cu obligaţia achitării unei sulte în cazul diferenţei valorice dintre cota sa de 1/6 şi valoarea apartamentului nr. 1B.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea formulată şi completată de reclamant şi, în consecinţă, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 1413 din 3 iunie 2005, obligarea pârâtului la restituirea în natură către reclamant a cotei de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6 din imobilul situat în Cluj-Napoca, şi înscrise în C.F. col.22361 Cluj, cotă materializată în apartamentul 1B din acelaşi imobil şi înscris în C.F. ind. 144041 Cluj.
Totodată, pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamantului sulta de 17.150 RON.
S-a respins cererea privind constatarea partajării imobilului prin sentinţa civilă nr. 6282/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit copiei C.F. 22361 Cluj, reclamantul este proprietar sub B7 asupra cotei de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6, iar prin procesul verbal nr. 5361 din 1 martie 1976 această cotă a sa a fost preluată în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974, fiind emisă Decizia nr. 522 din 1 decembrie 1975 a fostului C.P.J. Cluj.
S-a mai reţinut în considerente că preluarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 223/1974, chiar şi cu plata despăgubirilor, este o preluare fără titlu valabil, acest act normativ încălcând atât dispoziţiile Constituţiei din 1965, cât şi ale tratatelor internaţionale la care România era parte la acea dată.
Reţinându-se că prin Legea nr. 247/2005, Titlul I, art. 1 se dispune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv şi constatându-se că apartamentul 1B, ce reprezintă materializarea cotei de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6, se află în proprietatea Statului Român, s-a dat eficienţă juridică dispoziţiilor legale menţionate, dispunându-se restituirea în natură către reclamant, cu obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând diferenţa valorică dintre valoarea de circulaţie a cotei de 1/6 din imobil şi valoarea ap. 1B.
Cererea formulată de reclamant privind constatarea partajării imobilului prin sentinţa civilă nr. 6282/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă cu motivarea că, în domeniul de aplicare al art. 111 C. proc. civ., instanţa nu poate constata existenţa unui drept ce derivă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, susţinând, pe de o parte, că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, iar pe de altă parte, că dispoziţia instanţei prin care primarul a fost obligat să plătească sultă este nelegală, întrucât trebuiau aplicate dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Ulterior, pârâtul şi-a completat motivele de apel, criticând hotărârea şi în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la despăgubirile încasate de parte, respectiv faptul că nu s-a dispus restituirea acestei sume ca obligaţii distincte de măsuri reparatorii, cu motivarea că nu ar putea fi deduse.
Prin Decizia civilă nr. 25 din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a obligat pârâtul să facă propuneri de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în limitele diferenţei de valoare între valoarea cotei de 1/6 din imobil şi valoarea apartamentului nr.1B, restituit în natură, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A fost obligat reclamantul la restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubiri, actualizată cu coeficientul de inflaţie stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele aspecte:
S-a apreciat corectă opinia primei instanţe potrivit căreia preluarea imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuzivă, considerându-se astfel neîntemeiată prima critică a apelantului referitoare la valabilitatea titlului statului.
În ce priveşte obligaţia de restituire a despăgubirilor încasate pentru imobilul preluat, critica adusă hotărârii de către pârât s-a apreciat a fi întemeiată.
Astfel, s-a reţinut că deşi în considerentele sentinţei se precizează că reclamantul nu a contestat încasarea despăgubirilor în sumă de 6.600 lei, în dispozitivul hotărârii nu este menţionată obligaţia acestuia de a rambursa suma reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflaţiei.
Întemeiată s-a considerat şi critica referitoare la stabilirea greşită a sultei pentru diferenţa de valoare, reţinându-se că această obligaţie rezultă din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi nu dintr-un act de partaj, astfel că în limitele diferenţei de valoare trebuia stabilită obligaţia pârâtului de a face propuneri de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii în întregime a apelului declarat şi, pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamant ca nefondată.
Recurentul susţine, în esenţă, că hotărârea criticată este nelegală, fiind dată cu încălcarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că în mod greşit s-a stabilit că este vorba despre o preluare abuzivă a imobilului.
În opinia recurentului, trecerea imobilului în proprietatea statului nu a fost abuzivă, fiind făcută cu plata despăgubirilor legale, astfel că dispoziţia de respingere a notificării este o soluţie corectă şi legală.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Prin Decizia nr. 522 din 1 decembrie 1975 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al judeţului Cluj, emisă în aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974, s-a trecut în proprietatea statului cota de 1/6 din apartamentele nr. 1, 2, 5, 6 aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, cotă ce aparţinea reclamantului în calitate de proprietar.
În decizie s-a menţionat că s-a aprobat plata sumei de 6.600 lei către reclamant, cu titlu de despăgubiri, fără ca acesta să conteste încasarea despăgubirilor.
Invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 nu poate fi reţinută pentru următoarele argumente.
Nelegalitatea prevederii cuprinse în textul de lege menţionat anterior rezultă din încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), care definesc noţiunea de imobile preluate abuziv de stat.
Legea specială nu defineşte noţiunea de „preluare abuzivă", în art. 2 alin. (1) enumerând situaţiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să soluţioneze notificarea reclamantului trebuia să precizeze dacă situaţia acestuia se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.
Dispoziţia legală invocată ca temei pentru respingerea cererii reclamantului ignoră împrejurarea că, în situaţia părăsirii definitive a ţării, reclamantul, ca de altfel toţi cei aflaţi în situaţii similare, era obligat să procedeze la înstrăinarea construcţiilor către stat, în schimbul unei sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă la care face referire pârâtul.
Argumentul cuprins în Normele metodologice, în sensul că persoana avea vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, este pur teoretic pentru că, practic, o astfel de operaţiune era imposibilă, în condiţiile în care, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept, ceea ce constituia o încălcare a principiului libertăţii contractuale.
Imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar dacă autoritatea de stat a emis Decizia administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.
De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. h) din lege nu condiţionează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului şi de valoarea acesteia, astfel că intră în sfera de aplicare a textului şi imobilele pentru care s-a plătit o despăgubire rezonabilă.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, hotărârea instanţei de apel este corectă şi legală, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 25/A din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5169/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 503/2007. Civil → |
|---|
