ICCJ. Decizia nr. 5212/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5212
Dosar nr. 2046/121/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi reclamantul T.A. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tecuci anularea dispoziţiei nr. 548 din 10 decembrie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 12.000 mp teren intravilan situat în Tecuci.
În motivarea cererii s-a arătat că pe această suprafaţă de teren s-au aflat, până la data de 11 iunie 1948, o presă de ulei cu agregatele componente şi un tractor folosit ca anexă a presei de ulei, bunuri care au fost naţionalizate prin Decizia Consiliului de Miniştri 1307 publicată în M.Of. nr. 299 din 2 octombrie 1948.
După un prim ciclu procesual, în cursul căruia au fost introduşi în cauză, în calitate de pârâţi cooperativa V. Tecuci, M.N. şi s-a admis cererea de intervenţie în nume propriu formulată de SCA V. Tecuci, Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr. 1361 din 13 septembrie 2007 a respins contestaţia ca nefondată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în dovedire dreptului de proprietate asupra imobilului, reclamantul a depus la dosar o declaraţie autentificată a martorului A.G. din care rezultă că T.N. era proprietarul unic al terenului de 10.000-12.000 mp, T.P. nu era proprietara terenului, ci doar asociată la fabrica de ulei cu T.N., iar odată cu naţionalizarea au fost confiscate toate actele de proprietate asupra terenului şi fabricii.
Această declaraţie nu poate face deplina dovadă a proprietăţii autorului reclamantului asupra terenului şi a fabricii, fiind contrazisă de conţinutul notificării existente la fila 47 a dosarului de fond, în care se precizează că terenul a aparţinut lui T.N., iar fabrica a fost construită de T.P.
Faptul că autorului reclamantului i s-a naţionalizat o presă de ulei nu poate face dovada proprietăţii asupra terenului
Cererea de intervenţie în nume propriu formulată de SCA V. Tecuci nu a fost dovedită, respectiv nu s-a dovedit că spaţiile de producţie a căror proprietară se pretinde intervenienta sunt distincte de construcţiile naţionalizate în anul 1948.
Reclamantul nu a dovedit existenţa terenului şi a fabricii de ulei în patrimoniul autorului său, astfel încât acţiunea este nefondată.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi intervenienta SCA V. Tecuci.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că actele de proprietate asupra terenului şi fabricii au fost confiscate odată cu arestarea în incinta fabricii. Fiind în imposibilitate de a prezenta actele originale de proprietate, consideră că declaraţiile martorilor D.C., I.C. şi A.G. sunt edificatoare cu privire la acest aspect.
Intervenienta a învederat în motivarea apelului că pe terenul revendicat au fost edificate construcţii de către cooperativa V. Tecuci, antecesoarea intervenientei.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 84A din 23 aprilie 2008 a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi obligării pârâtei Primăria Municipiului Tecuci de a emite dispoziţia de restituire în natură a terenului de 12.000 mp aşa cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză şi a constatat că intervenienta este constructor de bună credinţă a atelierului de producţie, centralei termice, depozitului de cărbuni, rezervorului cu hidrofor şi forajului de exploatare situate pe acest teren.
Instanţa a constatat că declaraţia martorului A.G. poate fi inclusă în categoria actelor doveditoare menţionate la art. 23.1 al HG 250/2007.
Deşi în Decretul nr. 1307/1948 s-a menţionat că a fost preluată doar presa de ulei, în realitate, cu această ocazie s-a preluat şi terenul identificat prin raportul de expertiză topo efectuat în cauză. Antecesoarea intervenientei, cooperativa V. Tecuci a edificat pe terenul de 12.000 mp construcţii cu obţinerea tuturor autorizaţiilor legale, astfel încât s-a apreciat că aceasta este constructor de bună credinţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Tecuci şi M.N.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primăria Municipiului Tecuci a învederat că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 12.000 mp. Potrivit prevederilor art. 23.4 din HG 250/2007 declaraţiile martorilor pot face dovada dreptului de proprietate numai dacă sunt coroborate cu alte mijloace de probă, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Pârâtul M.N. şi-a întemeiat recursul tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, de asemenea, că reclamantul nu a dovedit că terenul de 12.000 mp a fost proprietatea autorului său.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.
Prin notificarea adresată Primăriei Tecuci, fila 47 a dosarului de fond, reclamantul T.A. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 12.000 mp teren situat în Tecuci şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru fabrica de ulei edificată pe acest teren, imobile ce au fost naţionalizate în temeiul Legii 119/1948 prin Decizia nr. 1307 din 2 octombrie 1948 a Consiliului de Miniştri. In cuprinsul notificării s-a precizat că terenul a aparţinut autorului reclamantului, T.N., iar fabrica de ulei a fost construită de T.P.
Pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra terenului reclamantul a depus doar declaraţia autentificată a numitului A.G., fila 48 a dosarului de apel, potrivit căreia unicul proprietar al terenului de 10.000-12.000 mp a fost autorul reclamantului, iar T.P. nu a avut decât calitatea de asociat la fabrica de ulei.
În materia Legii 10/2001, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării imobilelor de către stat, legiuitorul a statuat că proba dreptului de proprietate asupra imobilelor se poate realiza şi prin alte mijloace de probă decât cele admise în materia dreptului comun.
Astfel, art. 23 lit. d) din HG 250/2007 a prevăzut că pot constitui acte doveditoare ale dreptului de proprietate orice înscrisuri emanând de la autoritate din perioada respectivă care să ateste direct sau indirect faptul că bunul aparţinea persoanei îndreptăţite, respectiv extrase de carte funciară, de pe rolul agricol, istoric de rol fiscal, proces verbal întocmit cu ocazia preluării etc.
Din această perspectivă declaraţia martorului A.G. nu reprezintă, în sensul legii, un act doveditor al dreptului de proprietate deoarece ea atestă doar o simplă situaţie de fapt şi putea fi folosită în completarea probatoriului în măsura în care se întregea cu alte înscrisuri emise de autorităţile competente enunţate mai sus. Mai mult, reclamantul nu poate beneficia nici de prezumţia relativă instituită de dispoziţiile art. 24 din Legea 10/2001, potrivit căreia existenţa şi întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actele prin care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat, deoarece în Decizia nr. 1307 din 2 octombrie 1948 a Consiliului de Miniştri, fila 41 a dosarului de apel, nu se face nici o menţiune despre naţionalizarea vreunei suprafeţe de teren, ci doar a fabricii de ulei proprietatea lui T.N. şi T.P.
Faţă de aceste considerente recursurile pârâţilor sunt fondate şi, urmare a admiterii lor se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Primăria Tecuci şi M.N. împotriva deciziei nr. 84 A din 23 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi, în fond, respinge apelurile declarate de reclamantul T.A. şi intervenienta SCA V. Tecuci împotriva sentinţei nr. 1361 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5856/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5494/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
