ICCJ. Decizia nr. 5494/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5494

Dosar nr. 41715/3/2007

Şedinţa publică din 13 mai 2009

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2005, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti solicitând să fie obligată să soluţioneze notificarea nr. 424/2001 a BEJ D.E., formulată de mama sa, B.M. (decedată la 9 mai 2005), care i-a fost transmisă de Primăria municipiului Brăila, fiind înregistrată în registratura sa sub nr. DJ2/1314 din 11 martie 2004.

Prin sentinţa civilă nr. 521 din 14 martie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a obligat pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti să emită dispoziţie sau decizie motivată de soluţionare a notificării nr. 424/2001, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că pârâta, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, are obligaţia de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la primire, cu privire notificarea formulată de autoarea reclamantei, motiv pentru care, cum de la data înregistrării documentaţiei transmisă de Primăria Brăila, 24 mai 2007, a expirat termenul legal, fără însă ca pârâta să îşi îndeplinească obligaţia, se impune admiterea cererii.

Totodată, instanţa a reţinut că reprezentantul reclamantei, avocat P.M., a făcut dovada calităţii sale cu contractul de asistenţă juridică nr. 99/21 noiembrie 2007.

Prin Decizia civilă nr. 759 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.

Instanţa de apel a reţinut şi că apărarea invocată de pârâtă, referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi depus toate actele doveditoare, este irelevantă cât timp legea a prevăzut un termen pentru soluţionarea notificărilor care, în cauză a fost depăşit.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta a susţinut că a primit notificarea de la Primăria municipiului Brăila, cu dosarul incomplet, la data de 28 mai 2007 şi că a uzat de toate prerogativele pentru soluţionarea cererii cu celeritate, solicitând reclamantei să depună diverse documente cu adresele nr. 8769 din 30 martie 2007, nr. 14831 din 31 mai2007, nr. 15097 din 1 iunie 2007 şi nr. 17826 din 28 iunie2007.

Recurenta susţine şi că nu se poate pronunţa asupra notificării în lipsa înscrisurilor solicitate, întrucât, în caz contrar s-ar putea angaja răspunderea penală a persoanelor implicate, în condiţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, partea interesată poate cere modificarea acesteia.

Deşi invocă incidenţa motivului menţionat, recurenta nu arată argumentele pentru care afirmă că instanţele de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevede că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001), unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Cu alte cuvinte, potrivit dispoziţiei legale menţionate, în cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării iar, în cazul în care actele doveditoare nu s-au depus odată cu notificarea, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora, dar nu mai târziu de împlinirea termenului legal.

Totodată, pentru a putea beneficia de prorogarea termenului de soluţionare a notificării, este necesar ca entitatea învestită cu soluţionarea notificării să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că pentru emiterea deciziei de restituire apreciază a fi necesară depunerea anumitor acte, cu indicarea acestora, în caz contrar întârzierea în soluţionare fiind nejustificată.

În cauza supusă judecăţii, autoarea reclamantei a transmis Primăriei municipiului Brăila notificarea nr. 424/2001 a B.E.J. D.E., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Brăila, imobil care, conform expertizei efectuată de exp. G.V., s-ar afla patrimoniul SC B. SA Brăila.

Conform menţiunilor adresei nr. 19102 din 16 mai 2007 emisă de Primăriei municipiului Brăila, dosarul constituit în vederea soluţionării notificării de către această autoritate, în original, a fost transmis pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, cu adresa nr. 19102 din 11 mai 2007 (fila 41 ds. primă instanţă), după ce, în prealabil, cu adresa nr. 38729 din 18 martie 2004, transmisese, în copie, notificarea, motivat de faptul că pârâtei îi revine competenţa de a o soluţiona, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (fila 37).

Aşa fiind, în mod corect instanţele de fond, în interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, au statuat că atâta timp cât autoarea reclamantei a ataşat notificării actele de care înţelegea să se folosească în dovedirea pretenţiilor şi, cât timp pârâta, căreia i-a fost înainta dosarul constituit în scopul soluţionării notificării de Primăria municipiului Brăila, nu a comunicat reclamantei care anume înscrisuri doveditoare lipsesc şi termenul până la care să le depună, refuzul de soluţionare a notificării nu este justificat.

Totodată, verificând conţinutul adreselor nr. 8769/2007, nr. 14831/2007, nr. 15097/2007 şi nr. 17826/2007 (filele 23-29 ds primă instanţă) se observă că acestea sunt întocmite sub forma unor modele, în care se evidenţiază conţinutul obligaţiilor care revin, în general, persoanelor care pretind acordarea de măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, fără a se arăta, în concret, care sunt înscrisurile lipsă din dosarul întocmit în baza notificării formulată de autoarea reclamantei.

În acest context al analizei, este de menţionat că sunt imputabile recurentei eventualele deficienţe în comunicarea cu Primăria Brăila, autoritate care i-ar fi transmis, greşit, şi alte documente care nu vizau notificarea în cauză, aspect evidenţiat în adresa nr. 15097/2007.

Întârzierea în soluţionarea notificării nu poate fi justificată de pârâtă nici prin existenţa pericolului angajării răspunderii penale, în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care sancţionează ca fiind infracţiune fapta de a se emite dispoziţie favorabilă unei persoane în lipsa oricăror înscrisuri doveditoare care să-i ateste un astfel de drept, faptă care nu se confundă cu obligaţia legală de soluţiona notificările formulate de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii în termenele prescrise de lege.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 759 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5494/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs